Raspuns amplu unor comentatori

Pe langa comentatorii plini de zel, care la fiecare postare mai critica, ma indeamna sa „fac ceva”, mai este si alt soi de comentatori, cei care sunt nedumeriti de nemultumirea mea de scolile publice din Chisinau. Ei, la randul lor, imi sugereaza ca n-ar strica sa investesc in copilul meu. „Investitie” insemnand o scoala privata unde taxele incep cu modica suma de 100 euro lunar. Logica lor este mai mult decat simplista – vrei conditii bune, da-ti copilul intr-o scoala privata. Nu vrei sa-ti dai copilul intr-o scoala privata? Atunci ce vrei? Inghite si conformeaza-te situatiei din tara noastra. Dreptul la opinie? Nu, n-am auzit.

Deci, pentru a incheia aceasta discutie o data si pentru totdeauna, si pentru a avea de-a gata un raspuns, spre care voi face trimitere printr-un link la eventualele comentarii, voi incepe cu aceea ca fiecare copil din aceasta tara are dreptul la educatie. Gratuita si de calitate. Si, apropo, o scoala publica nu intotdeuana inseamna cadre didactice de mana a paisprezecea, iar o scoala privata nu garanteaza o educatie pe masura taxei achitate. Daca ne-am lua dupa capul unora, atunci scolile publice ar trebui transformate in ghetto-uri.

Iar ce tine de investitia in propriul copil, cred ca unii oameni vad lucrurile diferit. Si aceste diferente fac bine lumii. Eu prefer sa-mi dau copilul intr-o scoala publica, unde el ar putea simti pamantul sub picioare si tine capul pe umeri, nu in nori, imaginanadu-si ca face parte dintr-o altfel de lume, iar cei 100 de euro sa-i depozitez lunar intr-un cont bancar la care copilul va avea acces a doua zi dupa BAC. Un BAC pentru care nu voi plati. Asadar, facand un calcul elementar, ajungem la o suma considerabila. Bani pe care o proaspata absolventa i-ar putea folosi pentru a face inconjurul lumii. Sau pentru a locui cateva luni in tari diferite. Sau pentru a-si deschide o mica afacere, in cazul in care va avea un astfel de vis. Asta numesc eu investitie in copil. Calatoriile impreuna cu parintii, serile cu povesti, week-endurile la tara, in padure, pe campuri, diminetile la un film frumos, trierea hainelor mici si donarea lor, gatitul impreuna, discutiile la un ceai cu lamaie despre vise, planuri, dorinte mici si mari. O parte din aceste lucruri sunt aproape gratuite.

In plus, cred ca e de prost gust sa numeri banii din buzunarul altora. Cu atat mai mult, sa dai in nas oamenilor ca nu vor sa investeasca bani in copiii lor. La aratat cu degetul si la dat sfaturi, toti suntem buni. Mai greu e sa-ti constientizezi greselile, sa vrei sa schimbi ceva, s-o iei pe alt drum, sa-ti educi altfel copilul. Nu asa cum crede de cuviinta o tara intreaga.

Pe final, vreau sa fac o mica precizare: nume de scoli, nume de invatatori, profesori, directori – nu voi da. Acest blog nu este un loc de rafuiala personala, ci un loc unde se dezvaluie si se discuta unele probleme cu care ma ciocnesc in calitatea mea de parinte, probleme mai mult generice, decat personale.

Multumesc pentru intelegere.

EDIT: Filip Kirkorov e intr-un gand cu mine, nici nu ma asteptam. Merci, Filip! (El azi e vedeta pe Facebook)

De la o luni

Eu sunt omul care se scoala luni dimineata si isi planifica saptamana. Revenita acasa, odihnita, plina de fluturi, cu marea in urechi si nisip in buzunare, sunt gata sa atac activitatile mele zilnice. Adica sa scriu, sa citesc, sa impletesc si sa…scriu. Pentru blog inclusiv.

Daca in ultimul timp v-am inundat cu fotografii si am scris mai putin, incepand cu aceasta zi, pe ecrane revine rubricuta mea preferata „Azi”, alaturi de alte postari. Toate inspirate. Bine ca am de unde!