Agrisul cu agrise

Cand imi cumpar fructe, alerg acasa sau la birou si caut in google proprietatile lor. Cat de bune sunt, cate vitamine si microelemente au, la ce ajuta si cat trebuie sa mancam ca sa simtim ceva. De acord, preocuparea mea e mai degraba una demna de o doamna la frumoasa varsta de pensioanare, cand sanatatea devine, brusc, o prioritate. Eu, insa, prefer sa privesc lucrurile putin altfel – niciodata nu e in plus sa afli ceva nou despre lumea in care traiesti

***.

Iata azi, de exemplu, am descoeprit ca agrisele sunt pline ochi de vitamine si alte substante hiper-folositoare. Si ca au mai multa vitamina C decat portocalele. Din agrise mai poti face masca de par si sos pentru carne.

Asadar, grabiti-va la piata, magazin sau la statie, unde sigur se va gasi vreo matusa cu cateva pahare de agrise, si cumparati aceste mici minunatii ale naturii. Atentie, sezonul agriselor nu e lung!

Lectia de fotografie si deliciile din orgada bunicii

Ambele mele bunici aveau cate un dud in ograda. La una era rosu, la alta – alb. Ambele bunici au murit, iar soarta duzilor a fost una diferita. Intr-o ograda, dudul alb mai domina peisajul, cel rosu, insa, demult nu mai este.

Mi-au placut intotdeauna dudele si eram foarte curioasa sa gatesc ceva din ele. Am ramas, insa, dezamagita de rezultate, chiar si de cele facute de oameni cu scoala culinara italiana. Dudele sunt bune asa cum sunt, proaspete, culese din copac sau de pe jos. A apropos, mancand dude niciodata nu m-am gandit ca ar fi folositoare – imi pareau prea mici si prea neluate in seama, insa, adevarul e altul, unul foarte incurajator: dudele negre contin numeroase proteine, albuminice si lecitine. Indiferent ce-ar fi insemnand asta, suna bine si sanatos.

***

Si pe final o istorie din viata. Sudul Frantei, anul 2003. Curtea unui cuplu care a produs toata viata un vin rosu foarte bun. Langa casa se inalta un dud frumos taiat, cu un scranciub sub el. Eu, tanara nevasta, ma legan in scranciob si ciugulesc cate un fruct, care o sfarseste drept la mine in gura. Cuplul, si toti cei din anturajul lor, sar intru salvarea mea.

-Nu, nu manca din acest copac! El e doar unul decorativ, aceste fructe nu se maninca!

-Cum asa? Pai asta e copacul copilariei mele! Eu le mancam si de pe jos!

– Cum asa? Noi de cand il avem (vreo 20 de ani) nici n-am indraznit sa gustam…

Pai iata, dragii mei, nu va fie frica sa descoperiti lucruri noi, gusturi si texturi noi! Si inca ceva – niciodata nu e tarziu pentru o noua descoperire.

 

Descoperiri de week-end

topinambour

sweet potato

meniu de duminica...

Demult spuneam ca ar trebui sa-mi diversific diminetile de week-end, sa-mi inving lenea si sa ies mai des din casa, pentru a descoperi orasul la alte ore, pe  alte strazi, cu alte mirosuri.

Ieri dimineata m-a scos din pat Wakako, o japoneza pe care am cunoscut-o de Revelionul 2010 la Lvov. Sosise cu autobuzul de noapte din Kiev si ma astepta la Gara de Nord. De dragul ei, sambata dimineata a fost altfel: cu o cafea la ora 8, o oprire la Gara de Nord, cu un popas la Gara Feroviara, in care se gasea doar un singur pasager, apoi la Piata Centrala, care a fost o adevarata revelatie pentru mine.

Plina de oameni, de culori, de mirosuri, de abundenta si diversitate. Nu ma asteptam sa ma pasioneze atat de mult acest loc, pe care, fiind studenta, il detestam. As fi cumparat cate ceva de la fiecare taraba, totul imi parea delicios: nautul, pestele, semintele, telina, ciupercile, harbujii murati, stafidele…In buzunar, insa, nu aveam decat 10 lei.

Bucuria si exaltarea mea au fost si mai mari cand am dat de topinambour. Nici nu stiu cum se numeste acest tubercul in romana, il tin minte insa din lungile mele plimbari prin pietile si magazinele din Franta si Olanda. Cei 10 lei mi-au salvat curiozitatea! Mi-am cumparat doua saculete de cate un kg . Imi parea ca nu voi mai gasi asa minunatie si ca trebuie sa iau atat cat pot duce si atat cat ma tine buzunarul la moment.

Ajunsa acasa, am ridicat saculetele sus, mandra ca de un trofeu cu greu acaparat. Mama a fost succcinta: Bunica manca din astea pe timul foametei, iar bunicul nu stia cum sa-si debaraseze gradina de aceste delicatesuri (dupa foamete deja)…

Simtul pragmatic al mamei insa nu m-a orpit din explorarile mele culinare. Azi am facut o supa-piure, inspirata din Bible Soup, cartea mea despre supe, adusa de la Amsterdam. Sunt foarte mandra! Nu ca mi-ar fi placut supa mea foarte mult, ci de aceea ca Ilinca a apreciat-o! Si asta inseamna ceva, deoarece puiul asta de domnisoara e foarte greu de convins ca borsul are vitamine si ca supa te face mai desteapta. Continutul bolului a fost consumat intr-un rimt frumos de salsa, iar mamaliga de alaltaieri, rumenita intr-un patratel de unt, a mers cu brio!