Money, money, money

De vreo doua-trei luni, in sfanta zi a salariului, pun deoparte cate 500-600 de lei. Ma pregatesc pentru ziua cand voi iesi la pensie. M-am ticnit. Astea sint cuvintele mamei. Mie, insa, imi place sa spun ca sint un om responsabil si constient care se gandeste la viiotrul sau fara sa astepte ceva de la stat.

In orice caz, cand voi avea vreo 60 de ani (sa dea Domnul sa ajung!) si voi trage alene prin pai un Daiquiri undeva pe malul Marii Mediraniene – voi fi cea mai ticnita dintre ticnite. Pana atunci, insa, luna de luna, cu ochii plini de un albastru azuriu, cu maini blande, dar puternice, voi strange in cutiuta care sta la balcon in dulap, cate 600 de lei. Cand veniturile mele se vor dubla, aceasta suma se va tripla. Evident, m-am gandit si la eventualele inflatii, crize financiare, force majoruri si alte bucurii din viata oamenilor care au descoperit fericirea de a strange bani. Dar, sa nu ne grabim – problemele trebuie rezolvate in masura in care ele apar. Pana una alta, 600 de lei exista si inca vor exista. Cel putin pana ies in urmatorul concediu de maternitate.

***

De azi inainte – nicio postare fara o concluzie moralista!

Dragi femei, vorba ceea „amu e amu”, cat sinteti tinere, cat aveti un venit, un barbat, un tata sau o mama, un frate – care va poate ajuta in caz de foamete – nu va leneviti, puneti deoparte cate ceva. Cel putin 200 de lei lunar. Acum poate sa va para ca e o nimica toata, dar peste 10 ani veti simti diferenta. Desigur, cel mai bine ar fi sa dedicati acestui fond 10-20% din venitul lunar, dar cine e perfect?

Ah, si inca. Lumea zice ca trebuie sa ai o gena speciala pentru a economisi bani. Tot lumea spune ca aceasta gena nu fiecare om o are. Eu, slava Domnului, am aceasta gena. Stransul banilor e una dintre ocupatiile care imi aduc cea mai multa bucurie. Si cu cat mai putini bani am, cu atat mai mult ma bucur, deoarece in astfel de luni trebuie sa-mi folosesc creierul, inventivitatea si toata fantezia de care sint in stare. Si vara s-o duc pe Ilinca la mare. In Turcia.

Asadar, daca nu aveti aceasta super-gena, cresteti-o, educati-o, cultivati-o! Exact ca pe o perla. Disciplina bugetara (parca vorbeste Angela Merkel), gandire constructiva, cheltuieli planificate si o viziune pozitiva asupra lumii si …veti face minuni!

Intre timp, strangand bani, nu deveniti paranoice. Fiti darnici. Dar din dar se face rai. Eu cred cu sfintenie in asta. Mai mult decat in disciplina bugetara.

foto: aici

Cum sa traiesti frumos fara a te ruina

Schimbarile  din viata aduc cu ele – pe langa o groaza de lucruri noi, descopriri, frici – lipsa de bani. Cel putin la inceput. Acestia vor inceta sa mai traiasca in conturile tale bancare si se va intampla ca iti vor parasi si buzunarele. Scenariul, mai putin apocaliptic, este, poate, si mai nereusit: bani sunt, insa atat de putini, ca ti-ai fi dorit sa nu fie deloc, pentru a nu-ti bate capul cum sa-i cheltui chibzuit.

***

Schimbarile din viata mea au fost traditional insotite de astfel de caderi financiare. Au fost ani in care ma ducea capul sa traiesc cu foarte putin. Au fost luni in care trebuia sa-mi schimb brusc, de azi pe maine, obisnuintele mele legate de confort, sa las balta apartamente inchiriate, iesiri si pantofi frumosi, doar pentru a putea trai schimbarea si renasterea pe deplin.

Ereditatea m-a inzestrat cu o zgarcenie dozata, care nu ar mira niciun francez. Aceasta calitate nu e decat o atitudine sanatoasa fata de roadele palpabile ale muncii mele sau a omului cu care impart spatiul locativ. Am invatat de foarte tanara sa economisesc, sa pun la ciorap, sa cumpar cu cap si sa pastrez ceea ce-am cumparat. Inca din facultate am adoptat un stil de viata de adevarata protestanta practicanta: sobru si rezervat. Aceast, insa, nu mi-a incurcat niciodata sa ma bucur de fructele civilizatiei, frumosului si, uneori, a vanitatii. Deprinderea de a economisi a fost, in tumultosii ani ’90, egala cu supravietuirea. Cu timpul, insa, aceasta disciplina financiara a dat roade. Materiale si nu doar.

***

Ce numesc eu disciplina financiara?

Hm…de exemplu o pereche de bocanci, cumparati la 19 ani si purtati pana la 29 de ani. Iarna aceasta i-am dat. Nu de alta, dar ii purtam inca de pe timpul primului iubit (care, evident, s-a insurat cu prietena mea ceam mai buna). Deci, cumpar lucruri bune si doar atunci cand am reala nevoie de ele. Daca pantofi, atunci sa tina 5 ani. Daca geanta, atunci de piele, cu o durata de viata de 10 ani.

Vacantele pe care mi le permit, in pofida urcusurilor si coborasurilor mele carieristice. Aici chiar e o chestiune de prioritati. Cu ceva timp in urma, am inteles ca iesirile prea dese imi vor omori potentialele vacante. Si am renuntat. Acum in loc de bere – in compania unor oameni pe care nu intotdeauna am sansa sa-i aleg – stau acasa (sau in parc) si beau apa cu lamaie (alaturi de oamenii care imi sunt dragi).

Slava Domnului, eu nu sufar de patima hainelor. Sufar, insa, de ptima cartilor…si a inelelor…si a cerceilor. Pentru a-mi putea satisface unele fantezii de femeie, incerc sa jonglez cu posibilitatile. Carti imi cumpar doar de sarbatori. In schimb, mi-am facut abonament la Mediateca Aliantei Franceze (6 luni -120 lei). Bijuterii cumpar doar in cazul dragostei de la prima vedere, in rest – cumparam impreuna cu mama ceea ce taaare ne place sau astept  ziua de nastere.

Exemple de gestionare cu cap a banilor sunt o sumedenie. Si toti le cunoastem, dar ne par atat de simple ca nu le  mai dam importanta. Insa, vorba ceea „tot ce-i simplu e genial”. Si aceste practici chiar dau roade. Incearca! Am sa revin neaparat la aceasta tema si, cine stie, se mai aduna la cineva cativa leuti in plus pentru visele pe care le tot amanam. Din lipsa de bani.

***

In fine, pentru a te bucura de ceva, trebuie sa stii sa renunti la altceva. Si „altceva” sunt deseori lucruri absolut inutile, care iti umpla viata de praf si ti-o incetoseaza. More is less.

foto: Chance via Black*Eiffel