D’ ale crizei primavaratice

Mama mi-a spus azi ca pana la 35 de ani viata unei femei mai este cum este, dar dupa 35 timpul trece atat de repede, incat te trezesti ca nu ai inteles de unde te-ai pornit si unde ai ajuns.

Eu o ascultam amestecand in tigaie mancarea pentru Ilinca. Impreuna cu lacrimile mele, pe care tare ma rusinez sa le arat cuiva.

Azi am avut o revelatie neplacuta. O fi poate de vina primavara asta capricioasa, care imi aduce tristete si care mi-a furat o duzina de vise.

Azi am inteles ca eu poate nu voi avea niciodata casa mea. Ca va trece timpul si eu asa si voi locui „la mama”, unde nu e rau, dar nici bine tare nu e. De aceea ca nu este casa mea. De aceea ca canapeaua din salon nu se va transforma niciodata in pat de dormitor, cat de mare nu ar fi ea.

Azi am trecut printr-o deziluzie sora cu disperarea. O deziluzie ca o palma uda pe obrazul proaspat machiat.

Posibilitatile din viata mea sunt destul de limitate. Din cauza ca sunt femeie, din cauza ca sunt mama singura, din cauza ca trec de 31 de ani, din cauza ca sunt singurul pilon al bunastarii intr-o familie formata doar din femei, din cauza ca in tara in care traim unica posibilitate pentru o femeie sa se faca cu o casa, este sa se marite reusit. Sau sa se nasca in familia reusita.

Azi, in plus, mi-am dat seama ca mi-au ramas vreo 5-7 ani pentru a mai face copii. Iar 5-7 ani trec atat de repede! Si an de an suntem vesnic ocupati. An de an ne promitem ca de data asta punem ceva bani deoparte. An de an ne amagim ca generatia noastra va fi inca tanara si la 45 de ani. Dar nu e chiar asa. Dovada sunt prietenii care au deja riduri destul de vizibile. Dovada sunt prietenele care la 35 de ani inca nu au nascut si speranta lor moare saptamana cu saptamana.

Azi m-am gandit ca viata e nedreapta. Ca, ce naiba, gata? Gata? Tot ce mi-a ramas sunt vacantele cu singurul copil? Tot ce mi-a ramas este sa ma uit cu duiosie la bebelusii femeilor mai tinere? Tot ce mi-a ramas este sa privesc dintr-o parte cum amicele mele se muta in casa noua, de aceea ca si-au gasit o partida buna?

***

Sau poate aceasta stare se numeste criza de la 30 de ani? Exista oara asa criza? Si daca ea exista inseamna ca va trece ca orice criza? Si poate nu trebuie decat de asteptat si de baut vitamine…