Mos Craciun nu exista.

Mos Craciun nu exista. A trebuit sa ajung la 30 de ani ca sa descopar ca toata viata am fost dusa de nas.

***

Dimineata lui 25 decembrie. Microbuzul arhiplin. Soferul, cuprins de marinimie, opreste sa mai ia doi pasageri. Un tatic cu un baietel de vreo 4 ani, infofolit si cumincior. Soferul roaga pasagerii sa ofere loc puisorului, explicand oamenilor ofuscati ca in timp de iarna nu-l lasa inima sa treaca pe langa parinti cu copii, care asteapta la marginea drumului. Nimeni nu s-a ridicat. Nimeni nu s-a oferit sa ia baietelul in brate. Ba chiar au comentat obraznic. Baietelul si taticul lui au mers tot drumul pliati in doua si lipiti de parbriz.

Aceste „minuni de Craciun” au continuat. Dar, cum altfel? Noi, locuitorii acestei tari, sintem deosebiti. Deosebit de nesimtiti.

Am ajuns in fata blocului. Zi de duminica, cu soare, cand o buna parte a crestinatatii serbeaza Nasterea Domnului. In aceasta zi vecinii de la 7 si-au scos gunoiul din casa. Si cum Primaria, nesimtita, ne-a pus noile tomberoane la 5 metri de la intrea in bloc, acesti crestini si-au lasat resturile chiar in fata usii de metal a blocului, spre marea bucurie a maidanezilor din cartier.

***

Acestea sant doar doua exemple minuscule, dar care m-au marcat enorm. Eu am vrut un Craciun adevarat, in care oamenii sa fie imbibati de spiritul acestei zile deosebite. Am vrut sa ies in strada si toti sa zambeasca. Am vrut sa citesc in ochii lumii cuvinte calde si urari de bine.

Cred ca am privit prea multe filme americane in care actiunea are loc in ajun de Craciun, neglijand ani la rand realitatea in care traiesc. Santem un oras de oameni anapoda. Dar, cel mai probabil, boala se intinde la nivel de tara.

Noua nu ne pasa de nimic. Putem trai in conditii de grajd, atat timp cat fundul ne este la cald si stomacul plin. Turnati jin si dati placinte e filosofia noastra.

E murdar in curte? Da di shi sa fac eu? Las’ sa faca Chirtoaca, daca e asa de destept!

Merg copiii in microbuzele arhipline, striviti de maturi? Da di shi eu sa ma ridic, las’ sa se ridice cel care sta in fata, in spate, lateral! Di shi eu?

Un copil are nevoie de ajutor, de o inima noua, de un carucior cu rotile performant, de un tratament costisitor? Da di shi eu sa dau bani, las’ sa dee altii, pi tati n-ai sa-i ajiuti! Da pi mini shini o sa ma ajiute?

Avem scuze pentru toate. Toti sant prosti, numai noi destepti.

Nici inceputul Sarbatorilor nu ne inspira sa fim altfel. Mai buni, mai marinimosi, mai curati. Nici acum nu vrem sa vedem ca se intampla sa traim intr-o lume unde mai sunt oameni si poate ei nu sunt gata sa ne vada mizeria si sa ne inghita badarania.

Pana la urma urmei, de ce nu ne-am inspira din filmele americane?

***

Mos Craciun n-a venit anul asta pe la mine. Chiar daca i-am scris o fituica si am aninat-o pe bradul de la ultimul Yardsale.

Acum sant sigura – Mos Craciun nu exista!

foto: aici

In asteptarea deznodamantului

Ieri dimineata in fata bradului din Piata Marii Adunari Nationale statea un detasament de maturatoare, iar alaturi de ele doua cutii mari cu globuri pentru brad.

Anul asta se vede ca vom avea iarasi un brad carligat. In sens direct si figurat.

foto: FRYD+DESIGN