Ziua cand copilul meu a devenit mare

Lucrurile importante se intampla simplu si pe neprins de veste.

Cand ma pregateam de nastere si asteptam marea zi, in fiecare seara, inainte de culcare petreceam vreo 2 ore in baie. Ma spalam, ma rodeam, ma radeam, ma ungeam, ma aranjam. Nu puteam sa nasc nepregatita.

Momentul cu pricina m-a prins in pat, cu un ziar in mana. Eram deja la etapa cand credeam ca nu voi mai naste si ca parul de 2 cm de pe picioare este intoarcerea catre natura si nu o forma de indiferenta depresiva.

De trei ani, de cand copilul meu merge la scoala, discutam periodic despre ziua in care ea va putea face acest drum singura. Refrenul meu era bine argumentat si se incheia cu versul: „Anul asta cu siguranta nu. Si nici la anul. Poate in clasa a 5-a”.

Aseara, in cadrul unui du-te-vin-o din casa, Ilinca lanseaza, foarte natural:

– Mami, eu maine merg singura la scoala.

– Ok, Ilinca.

Dupa care mi-am dat seama ce s-a intamplat. Toti acesti ani de frici, pregatiri, programari, ajustari, consultari si fel de fel de negocieri cu proriile mele paranoi de mama, au luat sfarsit. Pe neprins de veste. Simplu de tot. Copilul meu va merge singur la scoala. Moment pe care il asteptam undeva peste 5 ani. Pentru care ma pregateam, motivand ca ea este cea care trebuie pregatita.

Copiii nostri, vorba poetului, nu sunt ai nostri*. Ei sunt ai lor proprii. Si ei isi au timpul lor.

***

Eu tot aveam 9 ani cand am intreprins prima mea iesire din curtea blocului in lumea mare. Era dupa- amiaza de inceput de martie. Ne-am adunat trei fete si ne-am pus in gand sa mergem pana la „Gemenii”, atunci „Lumea Copiilor”, sa-i luam un cadou de 8 martie invatatoarei. Si asa cum sade bine unui copil cu frica de Dzeu, de iad si de mama, am sunat-o. Raspunsul ei era unul previzibil, „Nu”. Determinarea mea, insa, era imprevizibila, pentru ei, parintii. Atunci am mers pentru prima data singura in oras si mi-am asumat aceasta decizie.

*Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.

de Kahlil Gibran, poet si filosof libanez