Lilea

Ilinca are două categorii de prieteni: o duzină de creioane colorate, cu care ea vorbeşte toată ziua şi Lilea.

Lilea este o fetiţă de vreo 5 ani, foarte fragilă, cu ochi speriaţi şi undeva maturi, ce mă fac sa mă gîndesc, de cîte ori îi întîlnesc privirea, la un pui de lup. Lilea este mezina unui cuplu, care, vorba vecinelor din bloc, mai au 5 copii acasă, plus unul în burta mamei. Lilea doarme cîteva nopţi pe saptămînă în camera de gunoi a blocului nostru. Părinţii ei sunt măturătorii cooperativei şi- în timpul liber – beţivi.

Cu creionele Ilincăi e simplu. Ele nu cer de mîncare şi dorm toate laolaltă într-o cutie de carton. Lilea este o viaţă întreagă, ce nu încape într-o cutie uzată. Ilinca o iubeşte pe această fetiţă cu o dragoste pasională, cum numai copiii sunt în stare. Habar n-am de ce a ales-o anume pe ea din toată droaia de copii care aleargă şi vociferează, cît e ziua de lungă, în faţa blocului.

Ieri seara, după ce le-am desparţit cu greu pe cele două prietene, urcam scările cu un gust neplacut în gură. Cred că era cina ce se digera cu greu, după ce am aflat că Lilea va dormi iar în camera de gunoi.

Luni am să sun Serviciile Sociale. Sau cum s-or fi numind ele…