Cum a incasat copilul meu un picior in burta. La scoala. De la o fetita.

Azi dupa-amiaza, Ilinca m-a sunat plangand. Se inneca in lacrimi si sughituri. O colega de clasa a lovit-o, cu toata puterea ei de copil cu apropae 10 kg mai mult decat Ilinca, cu piciorul in zona abdominala, atingandu-i partile corpului direct responsabile pentru nasterea copiilor.

Cauza conflictului, dupa spusele copilului meu, este refuzul Ilincai de a se imparti cu o bucata de coptura pusa de bunica in ghiozdan dimineata. Or, noi avem o istorie aparte cu placintele si copturile puse de bunica in ghiozdan dimineata. Ideea este ca mama coace mult si gustos. Daca nu-i placinta cu mar, e cu branza, daca nu e placinta sunt cornulete cu nuca si bezea, daca nu sunt cornulete este coptura dupa reteta strabunicai, daca nu copturi dupa reteta strabunicai, atunci „baba”, un chec de culoare maronie,  facut dupa o reteta veche din Bucovina. Dupa un an de scoala, in care Ilinca nu prea apuca sa manance, deoarece se impartea cu multi colegi din clasa, care o asaltau cu „da-mi si mie”, noi am decis ca nu-i mai punem in ghiozdan nimic, in afara de covrigi, biscuti si chifle de magazin. In plus, am facut ceva ce nu-mi imagina ca as face vreodata. Am rugat-o pe Ilinca sa nu se imparta cu toata clasa, deoarece eu nu-mi pot permite sa hranesc o clasa de copii. N-au decat sa-si bata parintii cui le are. Cam dur, dar uneori trebuie sa stii sa spui „nu”.

Eu nu stiu exact ce s-a intamplat azi. Dar, stiu cu siguranta, ca Ilinca nu se bate. Din pacate. Deoarece eu din gradinita o invat sa dea inapoi atunci cand e cazul. Exact asa cum sunt invatati baietii. Ea insa are alt caracter si invataturile mele nu au niciun ecou si nu provoaca altceva decat un ras zglobiu.

Reactia mea a fost destul de evidenta in astfel de situatii. Am rugat-o sa-i dea telefonul fetei sa vorbesc cu ea. Copilul, evident a refuzat sa discute cu mama victimei. Si bine a facut, deoarece ii faceam un dus rece ca o traumatizam pe toata viata. Cert este, insa, ca maine vom avea un show la scoala. Si la urmatoarea sedinta de parinti, la fel. Or, cum am mai pomenit undeva in acest blog, eu sunt genul de mama turbatica. Atingeti-mi copilul, ca va scot ochii cu unghiile mele scurte. Si nu exista argument care m-ar convinge ca nu am dreptul sa nu-mi apar puiul.

***

In fine, copiii nu sunt departe de maturi la capitolul cruzime.

Voi reveni cu actualizari.