I have a dream…

…copilul meu se mearga la scoala, sa intre in clasa, sa se aseze in banca si sa zambeasca. Decontractat, liber. Iar in timpul cela, cat el traieste bucuria revederii cu prietenii si invatatoarea, dupa usa sa nu stea grupuri de parinti care discuta despre bani, care se susoteste si face calcule, care numara banii din buzunarul altora, ii imparte si, eventual, da in obraz parintilor care au alte viziuni.

…sa nu mai fiu tratata ca o cioara alba, sa nu mi se repete de cateva ori pe zi ca din cauza incapatanarii mele copilul meu va avea de suferit.

… sa nu fiu numita retrograda, deoarece nu vreau sa contribui la achizitionarea unui televizor cu plasma pentru clasa a 3-a.

… sa fiu inteleasa, atunci cand cer argumente bazate pe studii ce ar demonstra ca un televizor cu plasma ar ridica nivelul asimilarii materialului la copiii de 8-9 ani si ca folosirea unui televizor cu plasma reprezinta un adevarat know-how pe care noi avem sansa sa-l implementam printre primii.

… sa nu fiu considerata naiva, deoarece cred ca legile au fost facute pentru a fi respectate, iar respectul incepe cu fiecare din noi.

… sa nu trebuisca sa incep fiecare an scolar ca pe o noua lupta. Nu cer nimic neobisnuit. Cer, pur si simplu, sa nu fiu amenintata ca fata mea va fi scoasa de la lectiile la care se va folosi un amarat de televizor cu plasma. Un moft, de fapt. Deoarece, atat timp cat nu exista o directiva a Ministerului Educatiei ce ar fundamenta procurarea acestui aparat, consider ca aceasta achizitie este inutila. Si, apoi, chiar daca aceasta directiva ar exista, ea ar veni odata cu fondurile alocate intru sustinerea acesteia.

… cel mai mult, insa, imi doresc sa nu fiu aratata cu degetul sau sa nu fie invartit degetul la timpla, atunci cand sunt vazuta sau pomenita. Actiunile mele sa nu fie interpretate ca ceva in afara normei, iar copilul meu sa nu fie luat drept copilul unei „nebune”.

Nu sunt nebuna. Si nici imbecila, cum insinueaza unii prin comentarii. Sunt un om normal, care are dreptul sa traiasca normal in tara cetateanul careia este, fara sa-mi fie adus doar un singur si epuizat argument, valabil pentru unii in orice situatie „Ap asa-i in Moldova…Daca nu-ti place, du-te in Europa…”.

PS: Mi-am zis ca nu scriu nimic despre aceasta zi de scoala, ca statusul ignore ar fi, poate cea mai buna optiune in situatia in care simt ca nu mai am resurse sa ma impotrivesc sau sa lupt cu morile cu vant. Dar, pana la urma, am decis ca odata ce am intrat in aceasta hora, nu mai pot iesi din ea. In plus, inca n-a aparut omul care sa-mi ingradeasca dreptul la opinie si la libera exprimare. Chiar si cu pretul ca va trebui sa-mi tin copilul acasa. Or, cum poti sa-i spui copilului ca legile nu trebuie incalcate, ca mai apoi sa le inclaci foarte lejer, de frica de gura lumii?

Disclaimer: In chestiunea procurarii televizorului cu plasma pentru clasa, am intrat in conflict deschis doar cu cativa parinti, care, am inteles, sunt ideologii. Cu invatatoarea, directia scolii sau alti reprezentanti oficiali nu am avut deocamdata nicio discutie si nu pot sa-i invinuiesc de nimic, atat timp cat nu am dovezi.