Cum am devenit eu plictisitoare

De la o haba de vreme, fac parte din oamenii plictisitori si chiar enervanti. Stiti si voi specimenele celea care sunt atat de fericite si incantate de viata lor, incat iti vine sa-i calci in troleibuz pe picior sau sa le zvarli in fata continutul unei halbe de bere, taman in momentul cand ei, nesuferitii de fericiti, vor porni sa deschida gura, care nu mai are odihna de la atatea zambete, ca sa va impartaseasca cum ei aseara au stat cu picioarele atarnate de la balcon, cu o strachina de cirese pe brate, iar langa ei statea acel el sau acea ea care le umple universul lor micut, cum umplea mamuca farfuria cu bors scazut?

Ahhh, fericitii astia cu micile lor bucurii, cu multumirea lor prosteasca de viata, cu susotelile si chicotelile lor, cu ciresele, cerul si serile lor! Cat sunt de enervanti!

Uneori vorbesc cu prietena mea si ma prind ca sunt enervanta si incerc sa ma stapanesc. Sa nu ma dau chiar de gol in fata ei cu fericirea asta a mea, deloc intelectuala, deloc inteligenta, deloc eu.

Of, Doamne, lasati-ma sa spun, ca explodez! Eu am devenit extrem de plictisitoare, nu ma chemati in oras!