Scrisoare de demisie pentru Primarul meu

Stimate domnule Primar!

Vorbeam zilele astea cu o prietena apropiata despre cum sa traiesti o viata constienta, frumoasa si echilibrata. Ea imi recomanda sa practic gandirea pozitiva, gratitudinea, sa vorbesc doar despre ceea ce imi place in loc de ceea ce nu-mi place si sa privesc lumea din jurul meu cu ochi plini de recunostinta si umilinta. Niste sfaturi foarte pretioase, domnule Primar. Insa, eu nu le pot aplica in intregime. Si dvs. sunteti cauza tristetii mele existentiale. Zi de zi.

Voi fi explicita din start. Eu nu sunt o persoana patetica. Ba dimpotriva, de multe ori am fost invinuita de prea multa rationalitate si lipsa de sentimente. Smiorcaiala si cautarea de vinovati nu fac parte din registrul meu de valori. Acestea fiind spuse, vreau sa va aduc o invinuire – imi otraviti o mare parte din existenta. Si nu e nimic personal. Daca era un alt Primar, tot atat de talentat, in locul dvs., il invinuiam pe dansul.

Eu m-am nascut in acest oras din parinti veniti de la tara pentru a-si completa studiile universitare. Am avut (si am) parinti frumosi, destepti si cu diploma unei facultati intodeauna prestigioase. Ei au locuit un timp la gazda, s-au inghesuit impreuna cu doi copii si o alta familie tanara intr-un apartament micut. In 1985 si-au cumparat un apartament in complexul locativ de la Albisoara, in zona Patinoarului de azi. Parintii mei impreuna cu alti tineri prorprietari de apartamente noi-noute au fost cei care au sadit copaci, flori si au vopsit bancile imprejurul blocului nostru, pentru ca azi eu si copilul meu sa fim cei care sapa, vopsesc, matura si dau cu var.

Aceasta mica introducere a fost necesara pentru ca sa intelegeti ca am baut din acest oras odata cu laptele mamei. Aici mi-a fost primul suspin, prima gradinita, aici mi-au fost primele plimbari, aici parintii mei s-au pupat prima data si din acest oras tata fura flori din parcuri pentru a o impresiona pe mama. Iar eu am revenit in acest oras dupa cativa ani de instrainare. Si aici aveam de gand sa raman…daca nu erati dvs. si alti responsabili de la Primarie.

Or, vedeti dle. Primar, tot ce se intampla in acest oras are cel mai direct efect asupra mea. In cazul in care aceasta afirmare este neclara pentru dvs, va voi da un exemplu – imaginati-va ca cineva se apropie de dvs. si va zmulge un par de la ceafa. Fara sa fie rugat. Ati simtit vreodata durerea de la zmulgerea pe neprins de veste a unui fir de par din ceafa? Cand surpriza este atat de mare si neplacuta, incat ochii se umplu instantaneu cu lacrimi si un fel de ciuda amestecata cu durere urca din punctul in care este concentrata toata fiinta noastra (centrul puterii corpului uman) pana la inima. Da, imaginati-va, cat dezastru poate produce o simpla zmulgere a unui singur firisor din ceafa!

Pai iata, dl. Primar, zi de zi, imi zmulgeti fire de par din ceafa. Si zi de zi imi spun ca gata, azi voi fi pregatita, azi nu voi suferi atat de mult, azi imi voi stapani vibratiile sufletului, plin de ciuda si suferinta, azi va fi altfel… Dar nu-mi iese. Surpriza e acolo. Durerea vine si ea. Ciuda, deznadejdea, dezamagirea alearag si ele din urma.

Daca cunostesti orasul, cred ca sunteti la curent ca o parte din strada Albisoara (cea intre Patinoar si ASEM) este construita la poalele dealului unde este situat un cartier istoric. Colina Puskin, str. Zamfir Arbore, Ivan Zaikin, sediul primei Loje Masonice moldovenesti, Moara Rosie, str. Sf. Andrei, un capat de Sfatul Tarii. Este o zona foarte placuta, cu casute mici, cu case mai mari, cu cateva blocuri de pe timpul lui Stalin, nu foarte inalte, si chiar un complex locativ relativ nou, construit de una dintre cele mai mari companii de constructii de la noi, care isi are si sediul in zona. Si, fapt rar intalnit in Chisinau, aceasta companie si-a inscris, de bine de rau, opera in ansamblul arhitectonic al zonei. Si e frumos!

Acest cartier este leaganul copilariei mele. Patetic? Poate. Dar cum cei nascuti la sat isi au mahala lor, noi, orasenii, tot avem mahalele noastre. Mahale dragi, mahale cu istorie, mahale care vrem sa le vedem respectate si ingrijite, chiar daca cu altfel de case si alti stapani.

Or azi, in drum spre servici, pe str. Zaikin, unde sunt doar case cu maximum doua etaje si un scuar pitoresc, m-am oprit, am tras aer in piept si mi-am inghitit lacrimile. Exercitiul meu de echilibru si gratitudine s-a oprit in acel moment.

La adresa respectiva era o casuta albastra, cocheta, cu o curte si o terasa acoperita cu o panza alba, prinsa de niste barne din lemn. De cate ori treceam pe acolo, urcam pe un delusor, ca sa trag cu ochiul in curtea casei, atat de simpatice si atat de europene.

Casa a fost demolata. Am obesrvat-o cu ceva timp in urma. Dar m-am gandit ca vor construi in locul ei o casa mai mare, adica ceva cu doua etaje, cu gradina si garaj. Ca ce altceva poti construi pe un teren atat de mic?

Cum ce poti? Moldovanul totul poate. Ce problema?

Acolo, pe strada cea verde, aproape neschimbata de la inceputul sec. XX, intre casute de maximum doua etaje, o firma de constructii aparuta peste noapte, ridica un cogemite bloc de 9 etaje.

Un bloc de 9 etaje intre casute si gradinute.

Un bloc de 9 etaje pe o strada care nu are o infrastructura adecvata.

Stimate dl.Primar, dvs ati vizitat alte orase, in afara de Chisinau? Am auzit ca ati invatat la Bucuresti. Inseamna ca sunteti la curent cu viata din alte capitale. Cum vi se pare Chisinaul in comparatie cu alte orase? Credeti ca e normal ceea ce se intampla aici? Credeti ca e normal sa-i bagi omului in coasta un bloc de 9 etaje? Credeti ca e normal sa nu fiti in stare sa refuzati constructia unui mostru pe un petec de pamant? Credeti ca enormal ca noi, oamenii din acest oras, trebuie sa traim intr-o mocirla? Credeti ca e normal sa fim tratati fara respect? Credeti ca e normal ca orice venetic si incult sa vina sa ne dicteze ce trebuie sa facem noi pe pamantul nostru? Credeti ca e normal ca orice agramat cu punga plina sa vina, pardon, sa-si dea jos pantalonii si sa se defece acolo unde ii vine lui mai comod? Credeti ca e normal sa ne furati orasul? Ca asta faceti. Ni-l furati. Bucatica cu bucatica. Petec cu petec. Iar noi nu suntem pentru dvs. decat o adunatura de ratati sentimentali care plang pe bloguri, ziare si televiziuni, ca ne fura cineva orasul. Ca ne scot din casa. Ca ne acopera soarele. Ca ne fac sa respiram numai cu praf de constructii.

Biserici, gherete si blocuri oribile. Asta e Chisinaul de azi.

Si azi sunt suparata pe lipsa mea de caracter si pe faptul ca mi-am ascultat colegii si am votat pentru dvs. in turul doi al ultimilor alegeri locale. Dar stiti ce, dl. Primar? Eu vreau sa pot fi un om echilibrat, in armonie cu lumea exterioara, sa fiu doar dragoste si gratitudine si din aceasta cauza pun la cale un plan de exil. De ce exil? De aceea ca nu voi pleca de buna voie. Ci manata de dvs. si toti colegii dvs. talentati si responsabili.

Imi voi lua copilul, barbatul, valiza si voi pleca sa sap si sa sadesc flori in alt oras. Acolo unde voi fi respectata, iar copilul meu, iesind din casa va vedea, in loc de gherete, biserici si blocuri construite pe un teren de joaca, un parc amenajat, un muzeu, o librarie.

Eu cred ca dvs.sunteti dator sa stiti ce gandesc eu despre dvs., deoarece eu si altii de teapa mea v-au facut Primar. Dvs. pe mine ma serviti si in fata mea trebuie sa dati darea de seama.

Prin aceasta scrisoarea vreau sa va aduc la cunostinta ca de azi sunteti demis fara drept de restabilire in functie.

Paste fericit va doresc.

Diminetile unei mame de familie (fie ea si mica)

Dimineata de azi a fost una tipica. Cand zic tipica ma refer la logica in care s-au desfasurat evenimentele, logica conform careia se desfasoara mai totul on orasul asta.

***

La 7:15 noi suntem gata, ca doi soldatei, sa incepem lupta. E momentul in care pornim ofensiva pentru ocuparea unui taxi. Normal, cateva servicii ne-au anuntat „pe limba lui Puskin”, ca „masin net!”. Dar noi nu disperam, deoarece stim ca locuim in „cel mai frumos oras de pe planeta” si  circulatia la noi e nebuna, turistii au dat navala, oamenii de afaceri se grabesc spre birourile lor si totul, totul in jur fierbe, clocoteste si traieste.

Taxiul a venit. Cuaratel, ceea ce este mai degraba o surpriza. Taximetrsitul pare ok. Pana in clipa in care imi dau seama ca el iese din oras. La intrebarea mea putin ingrijorata unde naiba ne duce, am primit clasicul raspuns „eu nu sunt de azi la volan si stiu mai bine drumurile” si „ca nu va faceti griji veti ajunge la destinatie”. Cu siguranta vom ajunge. Intre timp vom vedea si falnicul oras Straseni.

***

Dimineata aceasta promitea sa fie una „banoasa”. Vestea mi-a adus-o doamna invatatoare care sunase in ajun sa ma anunte ca statul a gasit util sa-mi dea 600 de lei. Deoarece sunt mama singura si doarece mi-am trimis copilul la scoala.  Multumesc si pentru asta. Mai ales ca au picat bine, Ilinca are nevoie de botini noi.

Intru in „Banca de Economii”. Din trei ghisee doar in fata unuia nu sta semnul „inchis”, desi angajatele erau pe loc. Din partea cealalata a sticlei aud un latrat. Era raspunsul la zglobiul meu „buna dimineata”. Doamna era vadit iritata de prezenta mea, de oamenii care telefonau, de colege si de viata, in genere. Dupa 10 minute de asteptare smirita, timp in care „doamna” si-a aranjat caietelele, creioanele, a numarat leii de unu, primesc banii. Ufff!

***

Vazuta cu 600 de lei in mana, cu in zambet pe fata si multumire in ochi, intru in magazinul de la colt, Linella. Intrarea au decorat-o cu un car plin de „roada” si, respectiv, cu preturile afisate. Deja in magazinu, umplu o punga cu mere si o intind „consultantilor”. Acestia se susotesc daca sa puna pretul promotional sau nu. Au decis ca nu. Despre decizia lor am aflat doar la casa.  La indignarea mea, casierita a reactionat laxist „Da? Aaaa…Da e doar un leu diferenta…”.  Da, un leu! Eu, insa, am luptat pana la urma…si m-am ales cu bietul meu leu „diferenta”.

***

In timp de 60 de minute am trecut prin toate fazele lipsei de orice stima si consideratie fata de cetateanul simplu. Nu ai masina proprie, ti-a venit venit in cap sa astepti bani de la stat, vrei mancare mai ieftina? Na, afurisito, satura-te! Si asa ca data viitoare sa nu mai vii sa ceri.

Am ajuns la servici. Aici, intr-un cartier „frumusel” langa Curtea Constitutionala si un hotel bengos, m-am salutat cu alcoolicii mahalei, ramasi ca mostenire de pe timpul cand o casa costa cat trei kilograme de salam.

***

Buna ziua, oras falnic!