Cartile care bucura

Am fost marti la tara, intr-o vizita cu un continut mai putin vesel. Ei, dar asta e o alta poveste. Una ce nu se vrea povestita.

***

Istoria, care se rupe, insa, din mine, este istoria acestei carti. „Buna ziua…Multumesc…La revedere” de Gheorghe Gheorghiu, editata in 1968, pe cand parintii meu aveau doar 10 ani. Culmea e ca ambii au avut aceasta carte, eu gasind cate una in ambele poduri a ambelor case batranesti, situate la peste 350 de km. departare una de alta.

Imi place foarte mult aceasta cartulie. Deoarece e pozitiva, deoarece o tin minte inca de la varsta de 4 ani. Imi place ca in cartea din care citise candva mama, inca mai gasesc primele mele incercari de a desena „ca lumea”. In fine, in aceasta cartulie se ascunde o istorie intreaga. Istoria mea. De la origini pana in epoca contemporana.

***

Voi ce carti ramase de la parinrti aveti? Dar pe ale voastre le-ati pastrat? Chiar daca sunt in chirilica, copiii sunt foarte incantati cand parintii le citesc din cartile copilariei lor. Impreuna cu Ilinca am pornit o poveste de dragoste cu „Guguta” de Spiridon Vangheli, o editie din 1984. Cartea a avut de suferit de pe urma mea si a fratelui meu, acum Ilinca o ciufuleste si, sunt sigura, copiii ei tot o vor prinde.

De-as trai eu pana atunci, sa le discifrez alfabetul magic!

***

Va las acum sa savurati din copilaria a doua generatii.

Cartea pentru fetite sau carte despre „stiinta folositoare si de mare trebuinta”

carte pentru fetite :)

Cine dintre fetitele nascute in ultimul deceniu al Uniunii Sovietice nu a avut aceasta carte? Mie mi-a daruit-o una dintre cele doua bunici. Cea care lucra ca economist in colhoz si care credea in valorile socialiste. Cartea e foarte uzata si patata ceea ce denota ca am citit-o „onest” din scoarta in scoarta. Pe bune. Chiar ma inspira la vremea ceea. Toate pildele cu Tanea, Angelica si Lena Fokina, cele patru metode de fierbere a crenvurstilor, regulile pentru a spala bine podelele, sfaturi pentru fetitele cu cositele lungi si felul in care trebuie carpita o haina-aceasta carte e un fel de ghid de supravietuire pe timp de criza.

Rasfoind-o din nou, am dat peste un text care m-a facut sa zambesc. Acum nici nu-mi dau bine seama care e cauza acestei „eruptii” de emotii pozitive: poate nostalgia timpurilor cand trebuia sa depunem nitel mai mult efort si fantezie pentru a arata decent, sau poate de aceea ca sunt bucuroasa ca nu mai trebuie sa peticesc haina copilului meu sau sa-mi „stopez” ciorapul. (Parca nu stii, ca unul din semnele fetitelor neglijente sunt ciorapii rupti? Ca sa nu te pomenesti si tu in rindurile celor neglijenti, invata-te sa stopezi.)

PS: Acum, cand te pricepi la toate, nu vei mai incheia cu bold locul de unde a cazut un nasture. La maineci, daca s-au ros in coate, vei pune niste petice, cusute cu grija si aproape neobservat.