Mama pleaca la Paris

461703_10150775844532341_1495443267_o

Cica la Paris se poarta unghiile rosii, culoarea neagra si balerinii. Unghiile imi sunt deja rosii, mi-am scos din dulap geaca neagra super-sexy cu care nu mi-a fost rusine sa calaresc doua saptamani o motocicleta pe drumuri de munte si de oras, cat despre balerini…nu am.

Mama pleaca la Paris. Mama sunt eu. Cu un rucsac negru pe umar, cu „Eat, Pray, Love” subtioara si cu pasaportul albastru in mana dreapta. Foarte cliche.

Plec sa-mi inving una dintre cele mai mari frici pe care le am – frica de acest oras, care creste an cu an si degraba va deveni atat de mare, incat se va plimba singura prin lume.

Nu cunosc pe nimeni la Paris. Azi nu cunosc. Nu am planuri, nu ma gandesc sa vizitez Louvre-ul si nici Turnul Eiffel. Stiu doar ca vreau sa maninc multa branza, sa simt aroma strazilor si sa ma asez pe o banca, in scuarul de la capatul bulevardului Champs Elysees.

Mai stiu ca vineri, la amiaza, un barbat ma va astepta intr-un restaurant parizian. El este cel care ma va lasa sa fiu parte minuscula din viata lui pentru cateva zile. Pentru cat vreau eu, mi-a spus intr-o zi, obosit sa urmareasca numaratoarea pusa la cale de mine.

***

Aseara am inceput sa-mi strang lucrurile, cele mai fine si mai uoare, pentru ca nu-mi place sa-mi port casa in spate. Tricouri albe, doua pulovere din lanita de 100 de grame, o fusta lunga cat jumate de viata si un pachet mare de panica dulce, acoperita cu un strat fin de adrenalina. Ce naiba caut? Unde plec cu avionul de la 6 dimineata, cand somnul e atat de dulce? La ce-mi trebuie, cand acasa e atat de bine, drumurile atat de scurte si canapeaua atat de confortabila? Omuletul obraznic din capul meu, un fel de Gollum, innebunit de frica ca ma va pierde, ma terorizeaza in fiecare seara cu intrebari infricosatoare, cu „dar daca” si alte povesti de speriat copiii. Caci seara, inainte de somn, toti suntem vulnerabili, asemeni copiilor care raman singuri in camera, dupa ce mama a spus „noapte buna”, a stins lumina si a lasat usa putin intredeschisa. „E doar o vacanta, fata-hai” – imi sopteste ingerul bun, care intotdeauna imprumuta intonatia cu care vorbea bunica (desi ea nu ar fi salutat drumetiile mele solitare, ca doar sunt femeie cu copil).

***

Fata pleaca la Paris. Intr-o calatorie initiatica. Cu unghii rosii, geaca neagra, cu capul gol, fara bagaj, dar cu cateva lectii invatate. Doar ea si orasul. Orasul mare, somptuos si dramatic. Orasul cu care trebuie sa te intelegei, asa cum te intelegi cu cei care vin sa-ti schimbe geamurile – sa fie atenti sa nu-ti darame peretii, sa nu-ti lase urme prea vizibile, sa stranga dupa ei. Ca e doar o schimbare, nu razboi!

Această prezentare necesită JavaScript.

foto Paris: sursele aici

foto coperta: eu, printr-un update ulterior

Simplitatea ascunsa in noi

Imi place sa calatoresc, deoarece dimineata, cand ma trezesc, ma intind si decid sa ies din culcusul meu, nu ma gandesc cu ce sa ma imbrac. Deoarece stiu ca am doar o pereche de blugi si 4 tricouri, pe care le schimb constant pe parcursul saptamanii. Am o pereche de ghete. Doar un rucsac. Un ceas. O bratara pe care n-o scot niciodata. Nu am creme. Si nici lotiune de corp. Si sunt atat de frumoasa. In tricou alb sau gri, in blugi si ghete. Si usoara. Si libera.

Cand calatoresc, lumea chiar imi apartine. Doarece raman fata in fata cu ea. Abandonata de grija hainelor de azi, a obiectelor inutile, a oglinzii ce devine cu anii din ce in cea mai rautacioasa. Singura, cuminte, nebuna, sincera, vulnerabila si curajoasa.

Viata se simplifica. Micul dejun e alcatuit doar dintr-o cafea. Sau un ceai. Sau apa chioara. Si imi ajunge. Stomacul meu inceteaza sa ceara delicii, doar pentru a se simti util. Capul e gol, in el bate vantul, ca intr-o casa aerisita. Si e atat de bine sa nu gandesti, sa nu planifici, analizezi, speri, astepti, deprimi. Capul e liber de vorbele parinitlor, de supararile mamei, de asteptarile copilului, de lasitatea fostilor iubiti. El e aici si acum. Fara amintiri. El inspira totul si expira, cu aceeasi usurinta cu care mergi cu bicicleta pe un drum plat.

***

Iar daca se intampla sa ma trezesc, fata in fata, cu o oglinda, ma uit in ochii ei, adanc, lung, cu obraznicie si curiozitate, si inteleg ca i-am invins aroganta. Ea nu-mi mai cunoaste anii, durerile, amintirile, deziluziile si marca cremei. Pentru ea sunt un om nou si frumos.

***

Imi place sa calatoresc, de aceea ca am inteles ca pentru o experienta iesita din comun nu ai nevoie de multe. Doar de un rucsac, o pereche de blugi, 4 tricouri si o pereche de ghete. Un ceas si o bratara. Iar distanta la care pleci nu conteaza. Cele mai frumoase calatorii le-am avut in Moldova si Ucraina. Neverosimil, dar adevarat.

***

Ah, inca ceva. Nu conteaza unde, conteaza cu cine.

foto: Lara Alegre via atomos

Mos Craciun vine de la Kiev!

Sa nu plecati intr-un week-end lung, daca vreti sa va pastrati serviciul odata reveniti acasa!

Vacanta mea de vis a luat sfarsit. Si de data aceasta m-am convins ca nu conteaza unde pleci, conteaza ce oameni intalnesti pe drum. Eu am intalnit 3 oameni minunati, unul dintre care ar putea atenta cu cel mai mare succes la statutul de  „suflet pereche” si „barbatul visurilor mele”.

***

Cine s-ar fi gandit ca o noapte petrecuta intr-un autobuz si 150 de euro este formula unei vacante fericite?

Morala este simpla. Nu ezitati sa fugiti din rutina. Si nu trebuie sa plecati pe Bora-Bora sau la Venetia. Kievul e mai aproape, Lvovul nu e nici el la capatul Europei, iar Cernauti e la o aruncatura de bat. Traiasca fratii nostri ucraineni! Si, apropo, capitala Ucrainei a imbracat deja haine de sarbatoare, toate vitrinele sunt impodobite aproape ca la New-York, iar cafenelele si patiseriile pline de oameni, care parca nu au iesit inca din Craciunul de anul trecut.

***

NB: 150 de euro nu sunt un element obligatoriu. Drumul si cazarea m-au costat mai putin de 100 de euro. Celelalte cheltuieli sunt extravagante de ale mele.

Viva la Libertad!

Credit foto: graur razvan ionut

Femeile sunt diferite. Oh, ce-mi place acest enunt! Si enigmatice si misterioase si inca o lista de adjective care nu sunt de niciun folos. Femeile sunt oameni, oameni buni! Asta insemnand ca orice poate face un om, poate face si o femeie. Si, daca s-au facut drumuri, construit avioane, inventat pasapoarte si i s-a dat dreptul femeii sa voteze, atunci trebuie sa folosim aceste resurse dupa bunul nostru plac. Si, chiar daca o colega de-a mea viseaza sa se marite pentru ca (atentie!) vrea sa calatoresca, sunt altele care divorteaza din acelasi motiv.

***

Eu plec intr-o mica escapada. Nu foarte departe si nu pentru mult timp. Ideea este ca plec singura pentru prima data in viata. Singura in autobuz, singura in hostel, singura in cafeneli si restaurante, in muzee si biserici. Vreau sa incerc pe pielea mea cum e sa calatoresti solo si inca sa fii femeie. Iau cu mine doar un rucsac mic, un aparat de fotografiat si pasaportul albastru. Sunt foarte exaltata. Desi nu plec la capatul pamantului, stiu ca acest pas minuscul spre o alta lume, acolo unde nu ma stie nimeni si unde sunt atatea de descoperit, este un inceput. Mai stiu ca la iarna voi pleca putin mai departe, tot singura. La vara, traseul meu se va lungi si sper sa il parcurg cu Ilinca. Iar peste un an, Transiberianul se poate transorma din vis in realitate.

***

Pentru mine a calatori este un scop in sine. Si nimic, absolut nimic, nu ma incanta mai mult decat gandul ca, iata-iata, voi pleca. Oricine poate calatori. Si aici sunt chiar categorica. De calatorit se poate in zeci de feluri, cu zeci de variante de buget. De calatorit se poate si cu un buget de 5 dolari pe zi. Sunt femei care calatoresc cu bebelusi de 2 saptamani. Sunt familii care fac inconjurul lumii pe biciclete si asta cu 3 copii din urma. Sunt sute si mii de exemple. Si toate au un singur ideal – drumul. Despre asta, insa, cand ma intorc.