Mama pleaca la Paris

461703_10150775844532341_1495443267_o

Cica la Paris se poarta unghiile rosii, culoarea neagra si balerinii. Unghiile imi sunt deja rosii, mi-am scos din dulap geaca neagra super-sexy cu care nu mi-a fost rusine sa calaresc doua saptamani o motocicleta pe drumuri de munte si de oras, cat despre balerini…nu am.

Mama pleaca la Paris. Mama sunt eu. Cu un rucsac negru pe umar, cu „Eat, Pray, Love” subtioara si cu pasaportul albastru in mana dreapta. Foarte cliche.

Plec sa-mi inving una dintre cele mai mari frici pe care le am – frica de acest oras, care creste an cu an si degraba va deveni atat de mare, incat se va plimba singura prin lume.

Nu cunosc pe nimeni la Paris. Azi nu cunosc. Nu am planuri, nu ma gandesc sa vizitez Louvre-ul si nici Turnul Eiffel. Stiu doar ca vreau sa maninc multa branza, sa simt aroma strazilor si sa ma asez pe o banca, in scuarul de la capatul bulevardului Champs Elysees.

Mai stiu ca vineri, la amiaza, un barbat ma va astepta intr-un restaurant parizian. El este cel care ma va lasa sa fiu parte minuscula din viata lui pentru cateva zile. Pentru cat vreau eu, mi-a spus intr-o zi, obosit sa urmareasca numaratoarea pusa la cale de mine.

***

Aseara am inceput sa-mi strang lucrurile, cele mai fine si mai uoare, pentru ca nu-mi place sa-mi port casa in spate. Tricouri albe, doua pulovere din lanita de 100 de grame, o fusta lunga cat jumate de viata si un pachet mare de panica dulce, acoperita cu un strat fin de adrenalina. Ce naiba caut? Unde plec cu avionul de la 6 dimineata, cand somnul e atat de dulce? La ce-mi trebuie, cand acasa e atat de bine, drumurile atat de scurte si canapeaua atat de confortabila? Omuletul obraznic din capul meu, un fel de Gollum, innebunit de frica ca ma va pierde, ma terorizeaza in fiecare seara cu intrebari infricosatoare, cu „dar daca” si alte povesti de speriat copiii. Caci seara, inainte de somn, toti suntem vulnerabili, asemeni copiilor care raman singuri in camera, dupa ce mama a spus „noapte buna”, a stins lumina si a lasat usa putin intredeschisa. „E doar o vacanta, fata-hai” – imi sopteste ingerul bun, care intotdeauna imprumuta intonatia cu care vorbea bunica (desi ea nu ar fi salutat drumetiile mele solitare, ca doar sunt femeie cu copil).

***

Fata pleaca la Paris. Intr-o calatorie initiatica. Cu unghii rosii, geaca neagra, cu capul gol, fara bagaj, dar cu cateva lectii invatate. Doar ea si orasul. Orasul mare, somptuos si dramatic. Orasul cu care trebuie sa te intelegei, asa cum te intelegi cu cei care vin sa-ti schimbe geamurile – sa fie atenti sa nu-ti darame peretii, sa nu-ti lase urme prea vizibile, sa stranga dupa ei. Ca e doar o schimbare, nu razboi!

Această prezentare necesită JavaScript.

foto Paris: sursele aici

foto coperta: eu, printr-un update ulterior

Revenirea pe marele ecrane

Dupa o perioada mai intdelungata de ratacire cu miros de iarna si nedorinta de a face ceva, incep sa-mi revin si sa…revin. Ultimul meu articol de pe allmoldova este despre calatorii,alegeri (nu prezidentiale) si despre faptul ca daca tare iti doresti ceva, intotdeauna gasesti posibilitatea sa obtii obiectul dorintelor. Enjoy, vorba ceea!

Simplitatea ascunsa in noi

Imi place sa calatoresc, deoarece dimineata, cand ma trezesc, ma intind si decid sa ies din culcusul meu, nu ma gandesc cu ce sa ma imbrac. Deoarece stiu ca am doar o pereche de blugi si 4 tricouri, pe care le schimb constant pe parcursul saptamanii. Am o pereche de ghete. Doar un rucsac. Un ceas. O bratara pe care n-o scot niciodata. Nu am creme. Si nici lotiune de corp. Si sunt atat de frumoasa. In tricou alb sau gri, in blugi si ghete. Si usoara. Si libera.

Cand calatoresc, lumea chiar imi apartine. Doarece raman fata in fata cu ea. Abandonata de grija hainelor de azi, a obiectelor inutile, a oglinzii ce devine cu anii din ce in cea mai rautacioasa. Singura, cuminte, nebuna, sincera, vulnerabila si curajoasa.

Viata se simplifica. Micul dejun e alcatuit doar dintr-o cafea. Sau un ceai. Sau apa chioara. Si imi ajunge. Stomacul meu inceteaza sa ceara delicii, doar pentru a se simti util. Capul e gol, in el bate vantul, ca intr-o casa aerisita. Si e atat de bine sa nu gandesti, sa nu planifici, analizezi, speri, astepti, deprimi. Capul e liber de vorbele parinitlor, de supararile mamei, de asteptarile copilului, de lasitatea fostilor iubiti. El e aici si acum. Fara amintiri. El inspira totul si expira, cu aceeasi usurinta cu care mergi cu bicicleta pe un drum plat.

***

Iar daca se intampla sa ma trezesc, fata in fata, cu o oglinda, ma uit in ochii ei, adanc, lung, cu obraznicie si curiozitate, si inteleg ca i-am invins aroganta. Ea nu-mi mai cunoaste anii, durerile, amintirile, deziluziile si marca cremei. Pentru ea sunt un om nou si frumos.

***

Imi place sa calatoresc, de aceea ca am inteles ca pentru o experienta iesita din comun nu ai nevoie de multe. Doar de un rucsac, o pereche de blugi, 4 tricouri si o pereche de ghete. Un ceas si o bratara. Iar distanta la care pleci nu conteaza. Cele mai frumoase calatorii le-am avut in Moldova si Ucraina. Neverosimil, dar adevarat.

***

Ah, inca ceva. Nu conteaza unde, conteaza cu cine.

foto: Lara Alegre via atomos

Cum sa traiesti frumos fara a te ruina

Schimbarile  din viata aduc cu ele – pe langa o groaza de lucruri noi, descopriri, frici – lipsa de bani. Cel putin la inceput. Acestia vor inceta sa mai traiasca in conturile tale bancare si se va intampla ca iti vor parasi si buzunarele. Scenariul, mai putin apocaliptic, este, poate, si mai nereusit: bani sunt, insa atat de putini, ca ti-ai fi dorit sa nu fie deloc, pentru a nu-ti bate capul cum sa-i cheltui chibzuit.

***

Schimbarile din viata mea au fost traditional insotite de astfel de caderi financiare. Au fost ani in care ma ducea capul sa traiesc cu foarte putin. Au fost luni in care trebuia sa-mi schimb brusc, de azi pe maine, obisnuintele mele legate de confort, sa las balta apartamente inchiriate, iesiri si pantofi frumosi, doar pentru a putea trai schimbarea si renasterea pe deplin.

Ereditatea m-a inzestrat cu o zgarcenie dozata, care nu ar mira niciun francez. Aceasta calitate nu e decat o atitudine sanatoasa fata de roadele palpabile ale muncii mele sau a omului cu care impart spatiul locativ. Am invatat de foarte tanara sa economisesc, sa pun la ciorap, sa cumpar cu cap si sa pastrez ceea ce-am cumparat. Inca din facultate am adoptat un stil de viata de adevarata protestanta practicanta: sobru si rezervat. Aceast, insa, nu mi-a incurcat niciodata sa ma bucur de fructele civilizatiei, frumosului si, uneori, a vanitatii. Deprinderea de a economisi a fost, in tumultosii ani ’90, egala cu supravietuirea. Cu timpul, insa, aceasta disciplina financiara a dat roade. Materiale si nu doar.

***

Ce numesc eu disciplina financiara?

Hm…de exemplu o pereche de bocanci, cumparati la 19 ani si purtati pana la 29 de ani. Iarna aceasta i-am dat. Nu de alta, dar ii purtam inca de pe timpul primului iubit (care, evident, s-a insurat cu prietena mea ceam mai buna). Deci, cumpar lucruri bune si doar atunci cand am reala nevoie de ele. Daca pantofi, atunci sa tina 5 ani. Daca geanta, atunci de piele, cu o durata de viata de 10 ani.

Vacantele pe care mi le permit, in pofida urcusurilor si coborasurilor mele carieristice. Aici chiar e o chestiune de prioritati. Cu ceva timp in urma, am inteles ca iesirile prea dese imi vor omori potentialele vacante. Si am renuntat. Acum in loc de bere – in compania unor oameni pe care nu intotdeauna am sansa sa-i aleg – stau acasa (sau in parc) si beau apa cu lamaie (alaturi de oamenii care imi sunt dragi).

Slava Domnului, eu nu sufar de patima hainelor. Sufar, insa, de ptima cartilor…si a inelelor…si a cerceilor. Pentru a-mi putea satisface unele fantezii de femeie, incerc sa jonglez cu posibilitatile. Carti imi cumpar doar de sarbatori. In schimb, mi-am facut abonament la Mediateca Aliantei Franceze (6 luni -120 lei). Bijuterii cumpar doar in cazul dragostei de la prima vedere, in rest – cumparam impreuna cu mama ceea ce taaare ne place sau astept  ziua de nastere.

Exemple de gestionare cu cap a banilor sunt o sumedenie. Si toti le cunoastem, dar ne par atat de simple ca nu le  mai dam importanta. Insa, vorba ceea „tot ce-i simplu e genial”. Si aceste practici chiar dau roade. Incearca! Am sa revin neaparat la aceasta tema si, cine stie, se mai aduna la cineva cativa leuti in plus pentru visele pe care le tot amanam. Din lipsa de bani.

***

In fine, pentru a te bucura de ceva, trebuie sa stii sa renunti la altceva. Si „altceva” sunt deseori lucruri absolut inutile, care iti umpla viata de praf si ti-o incetoseaza. More is less.

foto: Chance via Black*Eiffel