Despre bataie, o data si pentru totdeauna

Aproape in fiecare zi in termenii motorului de cautare a blogului gasesc cuvintele „bataie la fund”, „bataie la poponeata”, „bataie cu cureaua”. Motivele acestei cautari pot fi diverse, asa cum sunt diversi oamenii, parintii, metodele de educare si intelegerea integritatii altui om.

Eu pe Ilinca n-o bat. Bine, se intampla sa-i dau peste gura, pentru a o face sa inteleaga ca vorbele ranesc cel mai mult si ca gura este o arma ce trebuie anihilata. Insa, eu nu-mi bat copilul asa cum sunt batuti alti copii, cu vergi, curele, corzi, cabluri. Sau, asa cum mi s-a intamplat mie sa fiu batuta. Cu nuiaua, cu ciomagul, cu palma grea.

Eu sunt ferm convinsa ca atunci cand iti bati copilul, in primul rand, te bati pe tine insuti. Te lovesti, iti dai palme, te mutilezi, te umilesti. Cum poti sa ridici mana asupra unei parti din tine? S-o tarai de par, sa-i lasi urme de curea, s-o scuturi, tinand-o de-o mana? Cat de mult trebuie sa te detesti pentru a-ti injosi copilul? Cata violenta trebuie sa porti in tine, incat s-o arunci atat de lesne asupra fiintei pe care tu ai conceput-o si care fara tine nu ar fi avut loc sub soare?

***

Eu te-am facut, eu te omor. Cea mai violenta si fara drept de existanta vorba romaneasca.

De parca am face un zmeu zburator. El nu s-a ridicat in cer asa cum ne-am imaginat. Ne-am enervat. Am tras de coarda, l-am coborat si l-am rupt in bucatele. Sa stie, nesimtitul, cum sa fie altfel decat ne-am asteptat.

foto: Radio Algerie

to spank or not to spank?

Bunicul de pe linia paterna a fetitei mele este pedagog. Zic pedagog si nu invatator, deoarece el se ocupa de dezvoltarea copiilor cu probleme de adaptare, veniti, de obicei, din familii social vulnerabile. Deci, acest om cu experienta „in d’ale copiilor” ma sfatuia sa nu astept punctul culminant al enervarii mele in disputa cu cea mica, ci sa-i trag o palma…la poponeata, evident.

De atunci, incerc sa-i urmez sfatul cu sfintenie. Daca odrasla incepe sa-si demonsteze trasaturile mai putin simpatice ale caracterului, pentru a masura pana unde ajunge rabdarea mamei (pana la bucatarie sau pana la acoperis), POC! ii trag o palmuta la popou. Simplu.

Problema insa este ca cei mici nu se mai tem de sfanta bataie. Si eu stiu de ce! Parintii nu mai stiu sa bata. Generatia noastra, pacifisto-ecologista, nu mai foloseste cureaua (ca-i din piele de animale), nici coarda (ca-i din plastic toxic) si nici chiar furtunul (ca e din cauciuc non-biodegradabil). Atunci, cu ce sa-i bati asa incat sa le poti corecta caracterul? Doar cu palma! Dar mana oboseste si, apoi, mai trebuie sa ne protejam unghiile (alungite cu atitia bani) si degetele (care genereaza salariu alergand pe tastatura).

Of, poate ar fi mai bine chiar sa renuntam la bataie?