Primele dati

Ilinca la filmariIlinca a trecut peste un „prima data” foarte important in viata unui om. Ea si-a castigat primii bani. I-a muncit cinstit, din greu, fara a se plange ca e obosita si ca nu mai are chef. Copilul meu mi-a dat o lectie de rabdare si interes in ceea ce faci.

Primele dati sunt importante. Primii bani sunt si mai importanti. Atitudinea fata de ei, planurile pe care ii faci atunci cand ii vezi, asa colorati, pe masa sau ii simti in buzunar. Ilinca nu a inteles prea bine cat face suma care i s-a dat. Ea nu a declarat, spre surprinderea mea, ca decide singura ce va face cu ei. Nu a reclamat o papusa hidoasa, gen Barbie, si nici cosmetice noi.  Ea a fost foarte repede de acord ca acesti bani for fi cheltuiti pe o scurta de iarna (mama practica si stringatoare din mine a invins-o pe mama inspirata si visatoare).

Eu sunt o mamica mandra. Acum, cand o cert pe Ilinca, stiu, in sinea mea, ca ea este un copil formidabil si ca din ea va iesi un „om”. Mi-a demonstrat-o!