Despre marea depresie de iarna

Am acum o singura problema in viata. Aceasta problema nu ma lasa sa traiesc pe deplin, sa ma gandesc la sarbatorile ce vin, la dragostea ce ma astepta la un colt de strada si la toate micile placeri ale existentei. Problema mea se numeste „par”. Si, anume, parul care creste pe cap si care nu vrea sa ia nicio forma acceptata de registrul formelor estetice ale podoabelor capilare.

De cateva luni ma pregatesc moral sa trec pe la coafor. Mi-am gasit si coaforul (neaparat  coafor si nu coafeza, deoarece cred cu sfintenie ca numai un barbat poate face frumoasa o femeie). Insa, ziua cea mare inca nu a venit. Ma tin din rasputeri pe linia de plutire a parului care e aproape-aproape lung. Si care nu a fost lung de foarte multi ani. Par care a ajuns la un moment  dat la 0,5 cm. Apoi a fost blond. Foarte blond.

De un an traiesc in asteptarea miracolului care trebuie sa apara sund forma unui par lung, bucalat si stralucitor. Acest miracol, insa, ca si orice lucru extraordinar din viata noastra, intarzie sa vina. Parul meu a ajuns la o lungime care numai lunga nu poate fi numita, intr-o stare deplorabila, cu inceputuri de depresie, care se sfarseste de obicei in frizeria de langa bloc, unde cu 50 de lei iti faci dreptate sub forma unui cap eliberat de povara pletelor care nu vor sa se supuna.

Aseara am decis sa iau taurul de coarne si parul de varfuri. Am delegat o prietena, cu un par, evident, impecabil, sa ma programeze la coaforul care stie sa faca miracole. Acum stau cu o mana in buzunar, mototolind bancnota de 500 de lei care imi va schimba viata. Cel putin pana la urmatoarea lungime.

foto: cum, cum, cum unele femei arata fantastic cu un par aparent ciufulit, nespalat si neigrijit? Mélanie Thierry le are pe toate.