R.I.P.

Eu nu stiu daca voi mai avea copii. Eu nu stiu ce-i pot oferi copilului pe care il am acum, in afara de dragoste, intelegere si atentie. Desi, unoeri la capitolul atentie se intampla sa schiopatez. Eu, insa, stiu ca cel mai de pret lucru eu deja i l-am oferit. Copilul meu are pasaport rosu inchis. Si nu e pasaport romanesc. E pasaport francez. Copilul meu este salvat. Si, credeti-ma, acesta este un motiv in plus pentru a dormi linistit noaptea.

Eu imi voi permite sa fiu foarte patetica si sa recunsoc ca da, eu ma intreb cum fac ceilalti parinti pentru a fi cu moralul cat de cat deasupra lui zero absolut? Care nu au rude prin sistemul nostru medical, care nu au mii de euro pentru diverse tratamente, care nu au pasapoarte colorate in culorile curcubeului european? Dar ce fac parintii din raioane, care pe langa lipsa celor enumerate mai sus, nu au nici acces la informatie? Cum, doamne, se decid sa faca copii? De unde atata curaj? (Nu ma intreb, insa, cum de se decid cei care nu ies din sip, pentru ei totul e o intamlare neplacuta.)

Eu mai vreau copii. Dar eu nu sunt sigura ca voi fi in stare sa le ofer si lor ceea ce i-am oferit primului meu copil. Si nici nu ma pot impaca cu gandul ca unul din ei va avea mai multe sanse, de ordin obiectiv, sa fie fericit.

Iarna asta miroase a moarte. Mor oameni dragi, mor bucati de inima si bucati din noi, mor copii nevinovati. Unele morti sunt decise sus, altele au survenit in urma unor leziuni sufletesti grave, insa cele mai tragice morti sunt mortile copiilor asasinati de sistem.

Eu nu stiu ce mai trebuie sa se intample in Moldova ca noi sa ne trezim si sa luam o atitudine. Asta cum ar fi nu doar sa deschzi ochii dimineata si sa casti, dar sa si cobori din pat si sa dai cu apa rece pe fata. Eu acum optez pentru orice fel de atitudine. Patetica, tragico-comica, cu falosuri in fata Guvernului si Parlamentului, cu aruncat de oua bahlite in mai-marii acestei tari de tinichea, cu propovaduirea dragostei universale, cu sex in grup in fata delegatiei vreunui demnitar european cu gandul la beciurile noastre, cu texte pe bloguri si  statusuri pe Facebook-uri, cu Maia Laguta si Mark Tkaciuk. Mie mi-i in cot de apartenenta lor politica.

Eu mai vreau copii. Eu pot sa-i vreau de la un moldovean. Eu pot sa mai vreau sa ma mut la Donduseni cu copiii mei si cu moldoveanul meu fara pasaport european si mii de euro intr-o banca care nu va falimenta niciodata. Eu vreau sa traiesc acolo unde-mi place, dar nu la doi pasi de Spitalul de Urgenta, in caz ca…