Latest news. Despre nimic si despre toate odata

Greseste omul care crede ca daca ii cumpara copilului ceea ce el tare isi doreste, acesta se va linisti. Nimic mai fals. Dupa cumparare vor urma N zile de calvar pentru parinte. Procesul este clasic – obiectul cu pricina este peste tot in casa, seara copilul nu vrea sa se culce de aceea ca nu poate adormi fara obiectul cu pricina, afara trebuie de iesit neaparat cu obiectul cu pricina, de aceea ca toata lumea trebuie sa fie la curent, iar daca vine cineva in vizita, copilul va acapara doua treimi din timp, demostrand obiectul cu pricina, aceasta in cazul in care oaspetele nu s-a impiedicat de el chiar la intrarea in casa.

La noi asa a fost cu bicicleta, cu sania, cu tabla de sah, cu tabla de scris, acum si cu rolele. Oh My God, daca stiam, il impuscam pe Mos Craciun in momentul in care i-a bagat suma de bani in plic pentru procurarea lor!

***

Ultima mea tortura (rolele sunt penultima) este masajul subacval de la 8 dimineata. Nimic nu aduce la viata mai bine decat un jet de apa puternic indreptat spre grasimea pastrata cu atata dragoste si duiosie imprejurul coapselor. Recomand din suflet.

***

Pentru o viata sanatoasa, pentru un tonus muscular de invidiat si pentru o mai buna elasticitate a uterului, gasiti-va un amant cu familie. Sfatul cu care mi-am inceput eu saptamana.

Eu suport foarte greu diminetile, capul meu incepe sa functioneze abia pe la ora 10, din aceasta cauza nu am gasit nicio replica frumoasa cu care as fi putut incheia discutia „constructiva” cu doamna medic (ne-ginecolog) care credea ca mi-a vandut cel mai bun pont din toata viata mea.

(Cu ce valori traiesc oare femeile trecute de o anumita varsta? Sau asta eu sunt o retardata?)

***

In ultimile zile am propus catorva persoane sa organizeze niste evenimente la care tare mi-ar place sa fiu prezenta. Acum stau si ma gandesc destul de serios – poate sa deschid vreo agentie de ajutat la aducerea la viata a ideilor? Eu nu vreau doar sa asist, vreau si sa ma implic.

***

Nu ma invitati nicaieri seara :) Eu seara alerg. Deja de cateva zile. Si imi place atat de mult, incat renunt la multe alte lucruri din agenda. De exemplu la o bere, la o invitatie din partea unui post tv intr-o emisiune, la un eveniment cultural. Eu alerg. Azi fac 8 cercuri. In fiecare zi cu un cerc mai mult. Apropo, daca incaltamintea e buna, alergatul se transforma intr-un zbor de fluturas.

Alergati! Nimic nu curata mai bine capul si chakrele.

Latest news

Street-Art-DIHZAHYNERS-in-Beriut-Lebanon-31

Vestea buna e ca putem sa nu mai purtam sutiene. Cercetatorii francezi o spun.  

Cu aceasta ocazie, mi-am permis un week-end descatusat. Ceea ce va doesc si voua.

***

A doua veste buna este ca avem un nou local simpatic in oras, unde se poate manca pizza si paste proaspete. E vorba de Oliva de pe bd. Moscovei, exploarat de mine ieri la amiaza. Ce sa zic… Interiorul foarte ca lumea, usa de la intrare, insa, se deschide atat de greu, incat, daca nu ai bicepsi si pectorali serios antrenati, poti sa impingi in ea mult si bine.

Meniul arata destul de apetisant. Pastele comandate au fost bune, nu degeaba sunt facute pe loc si fierte chiar al dente. Pizza, insa, m-a dezamagit putin. Au fost localuri in viata mea care o gateau mai bine.

Personalul e dragut, insa cam neatent. Noi mancasem, cerusem nota, achitasem, dar farfuriile murdare, pline de sos de la paste si fundul de la pizza, plin de faina, asa si stateau a nature morte, imbogatind decorul mesei la care sedeau doi oameni iesiti duminica sa manace in afara casei. De aceea ca acasa nu are cine-i deservi. Da, farfuriile murdare uitate in fata noastra au stirbit din frumusetea localului.

Si pe final, despre preturi. Cine mi-a raspuns pe Facebook, la intrebarea mea care sunt preturile la Oliva, ca e mai ieftin decat la Andy’s, sa-i fie rusinica. Nu e mai ieftin. E mai scump. Wc-urile, insa, sunt faine. In plus, e un local child friendly, fapt ce nu poate decat sa bucure mamica din mine.

***

A treia veste buna e ca orice criza isi are si momentele sale de glorie. Dupa explozia de ieri, m-am gandit ca ar fi o idee foarte buna sa schimb ceva. De exemplu, adresa. Un lucru e cert – in viata pentru a castiga dintr-o parte, trebuie sa pierzi din alta (mi-a spus candva un om intelept). Eu schimb cinele pregatite de mama si iesirile sistematice din tara pe un apartament (deocamdata inchiriat) in care eu voi fi stapana. Viata nu e decat o lista de prioritati.

fotografie cu genericul Per aspera ad astra, imprumutata de aici.

The latest news

–  Vinerea trecuta am inteles ca am obosit de viata. Ca m-am saturat sa ma trezesc in fiecare zi la 6. Sa merg la scoala cu acelasi troleibuz. Si sa ma supar pe aceleasi fleacuri. Plangandu-mi de mila sau mai mult de ciuda, am hotarat ca ar trebui sa fac ca o femeie adevarata – sa-mi cumpar ceva inutil si scump si ca asta e unica cale de intoarcere a soarelui deasupra capului meu. Asadar, mi-am luat un ruj rosu, din colectia Dita Von Teese pentru Artdeco. Destul de scump si inutil.

Ce sa va spun, sa iesi dupa-amiaza cu gura hiper-rosie in parcul Catedralei nu e atat de usor. Moral si sufleteste. Si evident, m-am intalnit anume cu omul care as fi vrut sa fie ultimul care mi-ar vedea buzele venite de la un show burlesque. Cu mama iubitului meu. Pentru prima data. Eu nu stiu ce s-o fi gandit femeia vazandu-ma langa monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant cu gura ca de Marylin Monroe de ziua presedintelui Kennedy, eu, insa, vroiam sa plang. De ciuda. Si de nedreptatea vietii.

Nu va cumparatri ruj rosu. El nu rezolva nimic. El doar complica. In plus, costa o gramada de bani.

– Ilinca a recunscut aseara, pe un ton foarte natural, ca ea uneori plange ca sa o alint. De parca eu nu-mi imaginam. Ba da. Dar sa mi-o spuna atat de deschis? Si eu, proasta de mine, sa sufar de fiecare data cand ea plange si sa ma autoflagelez ca sunt o mama rea si sa vin seara acasa la ora fixa ca sa n-o dezamagesc? Copiii sunt prea cruzi uneori. Iar noi, parintii, prea naivi.

– Eu totusi am fost o fetita cuminte anul care a trecut. Iar Mos Craciun exista! Dovada este faptul ca m-am facut cu doua basmale rusesti de care nici nu visam sa am in viitorul apropiat. Mari, din lana, lucrate foarte fin. (Eu tare am vrut sa ma laud.)

– Eu am fost cuminte! Si cartea la care visam deja de un an, a ajuns la mine – The Last American Man de Elizabeth Gilbert a facut o cale tare lunga pana a ajuns in geanta mea: SUA-Mexic-Moldova. Multumesc!

***

Iata asa traiesc unele mamici de 30 de ani. Fie…de 31 :)