Bormasina pentru copiii nostri

Eu deseori sunt intrebata daca nu ma tem ca intr-o zi tatal copilului meu, fiind cetateanul unei tari straine, tara in care s-a nascut respectivul copil, va dori sa-si ia progenitura „acasa”, el avand o serie de avantaje in fata judecatorilor din propria sa tara, cel mai mare fiind avantajul sangelui. Nu ma tem.

Nu ma tem fiind foarte constienta de ceea ce pot sa-i ofer eu. Si toate darurile si ofertele mele nu vor avea absolut nicio valoare in momentul in care copilul va avea nevoie de ingrijiri medicale concrete.

Nu ma tem, cu atat mai mult cu cat la noi in sala de operatie se foloseste bormasina si clestele cu care tatuca scotea cuiele ruginite din scanduri.

Noi bocim pe toate canalele, in toate ziarele, pe toate paginile din Facebook cu „veniti acasa mai copii”, tara are nevoie de voi, voi sunteti viitorul nostru. Da, veniti acasa mai, copii, ca noi avem o bormasina pentru voi. Si pentru copiii vostri.

Sincer, eu acum nu pot gasi niciun argument credibil cu care as putea iesi in fata unui judecator francez care mi-ar oferi cuvantul.

Eu nu pot gasi acest argument nici pentru o eventuala discutie cu fiica mea. Eu stiu, eu cunosc, eu inteleg toate argumentele ce tin de dragoste, comunicare, apropiere si alte chestii frumoase de care e nevoie in viata unui om. Dar un cuvant bun de al meu nu va putea fi niciodata tot atat de eficient pe cat poate fi un utilaj medical bun. Si nu zic performant, ci doar bun.

Eu azi nu mai am puteri sa scriu la tema. Si nici maine. Ceva imi spune ca cineva a calcat prin strachini foarte serios in ziua in care a decis ca trebuie sa revina acasa. Asta cred ca e limita despre care vorbesc unii oameni. Eu nu-i mai dau nicio sansa. Patetic? Poate. But who gives a damn shit about it?

Blockbusterul „Bormasina 1”

Blockusterul „Bormasina 2”

Latest news

IMG_8367

– Viata privita de la etajul 8, pare total diferita de viata privita de la etajul 3. Pana la 4 ani am locuit la etajul 8. De la 4 ani incoace, nu am urcat mai sus de etajul 3. Acum am revenit la punctul de plecare. Etajul 8. De acolo poti vedea harjoana randunelelor si apusurile roz. Si padurea, si luminile orasului nocturn, si cum arata teii priviti de sus.

– Eu cred ca nu s-a inventat nimic mai bun pentru oamenii de pe acest pamant decat alti oameni. Si in aceasta ordine de idei, vreau sa-i multumesc Anastasiei din SUA, o mamica tanara si extrem de curajoasa, pentru ca este si ea un om de pe acest pamant. Cu niste ochi! Doamne, ce ochi!

– Un copil speriat e un copil elocvent. Ilinca demostreaza o retorica uluitoare cand e in fata dentistului. Azi m-a convis si pe mine. Nici n-a trebuit sa se aseze in fotoliu. Dupa 7 minute de „Eu mai bine sed acasa, doamna medic”, am apucat-o de mana si am iesit. Numai eu stiu (si toate mamele exasperate) ce lupta se da in mine in astfel de momente intre politistul bun si politistul rau. Am ajuns la serviciu varza.

– Cea mai frumoasa vacanta? Cu picioarele in aer, cu cerul deasupra capului si cu o carte in maini.

– Proiectul acestei saptamani (pe langa curatenia generala de la etajul 8 pe care incerc sa o fac fara fanatism) sunt saculetele cu levantica. Multe saculete cu levantica.

– Daca ma vedeti azi tantosa si mandra, sa stiti ca e din cauza posetei mele din pielicele de crocodil. Aceasta minune vintage, cusuta foarte calittaiv, cu o sumedenie de buzunare, cu o curelusa reglabila, este una din preferate din colectia mea personala de genti vintage care inca nu a vazut lumina zilei chisinauiene. Ma corectez, deci.

– Reteta micului-dejun perfect pentru diminetile de luni? Un pumn de zmeura sau fragi, un pumn de capsuni, sau toate trei, o lingurita de miere, un pahar mare de iaurt sau chefir. Toate amestecate in blender. Pentru o mai mare satietate, adaugati si un pumn de fulgi din cereale. Eu nu stiu daca poate fi inventat ceva mai bun pentru o dimineata incerta.

– tanti Nastea mi-a promis ca in 2026 voi avea casa in St. Tropez pe strada Gambetta. Va invit de pe acum in ospetie. Apropo, la parter voi deschide un magazinas de lucruri vechi. Poate scot in vanzare si poseta din pielicele de crocodil :)

– De la etajul 8 oamenii din strada par mai mici. Si mai inofensivi.

De suflet: