More you know, less you need

Pe mine nu ma innebuneste nimic atat de tare, cat ma innebuneste ignoranta voluntara a oamenilor. Nedorinta lor prosteasca de a se informa, de a intelege de ce asa si nu altfel, de a verifica, de a compara, de a se intreba.

De o mie de ori mai tare ma enerveaza ca, pe langa faptul ca sunt ignoranti si le place sa se balaceasca in propria lor prostie, acestia mai fac copii pentru a-i zomba si pentru a mari randurile armatei ignorantilor intru cea mai mare bucurie a celor care au nevoie, nu de cetateni cu scaun la cap, ci de carne de tun.

E trist, doamnelor si domnilor. E trist ca toata viata noastra cautam basme in care sa credem. Daca nu in biserica, atunci in Lenin, daca nu in Lenin, macar in „Victoria contra ocupantilor fascisti”, daca nu in asta, macar in basme izoterice. Si mai trist este ca degeaba avem acces la informatie de toata mana.

Oamenilor nu le trebuie informatie. Lor le trebuie o pastiluta dulce care sa-i lecuiasca de toate bolile.

Sa nu va infomati. Cum spunea bunelul meul, iubitul meu bunel, daca stii prea multe, mori mai repede.

PS: Titlul este o vorba tare buna, pe care vroiam s-o scot la lumina zilei

Transportul urban si aborigenii de acolo

Eu cred ca in scolile noastre ar trebui de introdus un curs nou: Regulele de comportament in transportul public/privat urban. Aceste lectii ar trebui sa fie obligatorii, la fel cum e Educatia moral-spirituala, si predate din clasa intai pana la absolvire.

Si poate a treia generatie de copii scoliti sa urmeze aceste reguli va putea creste, la randul lor, copii pentru care faptul ca nu te pupi intr-un troleibuz arhiplin va fi tot atat de evident ca si faptul ca nu faci treaba mare pe stadionul de langa casa.

Ce inca nu faci in troleibuz/autobuz/maxi-taxi?

  • Nu te cuprinzi cu iubitul/iubita cand oamenii sunt disperati sa-si gaseasca 10 cm. patrati pentru a-si pastra echilibrul si pentru a putea tine mai bine geanta.
  • Nu-ti bagi pletele spalate sau nespalate in gura vecinilor. In transport parul se strange sau se ascunde sub haina!
  • Nu vorbesti la telefon in gura mare, pe parcursul a patru statii. Eu chiar nu vreau sa stiu ce a facut nana Liuba si nici istoria pantalonilor tai cumparati nereusit nu ma intereseaza.
  • Nu mananci placinte uleioase, ca mai apoi, cu mana unsuroasa sa te tii de bara de care dupa tine se va mai tine cineva.
  • Nu povestesti pe parcursul la toata calatoria cum te-ai imbatat aseara/ce ai vorbit cu partenerul de viata/cum te-a parasit porcul cela/ cum ti-ai tratat hernia si alte istorii foarte interesante doar pentru tine, nu si pentru alti 5 oameni de langa tine care vor sa ajunga cat mai repede si cat mai in liniste la destinatia lor.
  • Nu-ti inghiti fluizii nazali. Invata-te sa porti o batista sau servetele si suflat-ti nasul, pentru Dumnezeu!
  • Nu sezi cu fundul pe scaun, cand langa tine sta o mama cu un copil/o persoana in varsta/o femeie insarcinata/un copil cu un ghiozdan. Ai sa faci hemoroizi de atata sezut, ca doar tot la Facultate mergi unde toata ziua sezi si rozi pantalonii.
  • Lista poate sa continue. Sau puteti voi s-o continuati.

Eu sunt ca o baba carcotasa si nu ma rusinez sa fac observatie atunci cand cineva imi baga parul in gura sau trancaneste cateva statii la rand la telefonul mobil, paralizandu-mi tempanele. Indrazniti si voi :)

PS: si sa nu ne amagim, nu doar tinerii sufera de lipsa de bun-simt. Intr-o zi am schimbat troleibuzul, deoarece nu mai suportam sa aud discutia dintre doua femei in varsta despre cum isi trateaza radiculita.

Tocuri-cui, imprimeuri „leopard” sau cum dezvolta unele mame gustul pentru frumos la fiicele lor

Azi dimineata, cand am ajuns in fata scolii, privirea mi s-a proptit intr-o pereche de cismzulite scurte, cu imprimeu „leopard”, pe tocuri-cui de vreo 12 cm. Detinatoarea acestor doua arme mortale era o eleva in clasa a X-XI.

Cum a lasat-o maica-sa sa iasa asa din casa?

Dar, sa sapam si mai adanc. In ziua in care acest copil, de vreo 15 ani, a cerut bani pentru o pereche de incaltari, parintilor nu le-a dat prin cap ca ar fi bine sa asiste la procurarea lor?

Sau poate ei au fost impreuna la cumparaturi si aceste cataligi cu imprimeu „leopard” au fost procurate cu binecuvantarea mamei/tatei sau chiar a ambilor parinti? Foarte posibil.

***

Interesant, unde se uita parintii cand fiicile lor adolescente merg la scoala imbracate ca niste „meseriase”? Cred ca e inutil sa precizez meseriase in ale caror mestesuguri.

Aceasta intrebare ma macina in fiecare zi. Deoarece zilnic trec pe langa 3 scoli. Scoala Ilincai, scoala de langa casa (in drum spre servici) si scoala unde mi-am ros eu pantalonii (tot in drum spre servici). In fiecare zi, de-i iarna sau primavara, eu ma intreb care e reactia parintilor cand isi vad fetele lor de 14-15-16-17 ani iesind din casa machiate, cu unghii artificiale si salele goale? Au vreo reactie, oare?

Dar unde se uita ei cand ele isi cumpara haine mulate, pantofi cu toc-cui? Cand in loc de pantaloni poarta un fel de izmene stranse pe fund? Si asta la scoala.

Cineva s-a aratat indignat ca am indraznit sa rog mamele sa nu creasca prostituate. Dar, vorba ceea, pardonata sa-mi fie obraznicia, ce cresc aceste mame atunci? Ce idei, viziuni, valori transmit ele fiicelor adolescente? Ca e ok sa-ti pui astfel corpul in valoare? Sa atragi privirile baietilor? Sa-i inciti si exciti? Sa arati cat de predatoare poti fi? Sa inveti din timp cum sa cuceresti un mascul? Ca expunandu-ti parti dezgolite ale corpului vei reusi in viata?

Mai mult decat atat, uneori am impresia ca aceste mame sunt mandre ca au asa fete. Imbracate „la moda”, femenin, scump.

***

Sau poate eu gresesc. Poate ele citesc dupa lectii Kant si Proust. Poate felul in care se imbraca o fetiscana de 15 ani, in drum spre scoala, intr-adevar nu conteaza. Poate eu am imbatranit.

PS: Daca faci un sipmlu google search cu cuvintele „prostitute shoes” gasesti urmatoarele imagini:

Kiss-233 Picture4 stair_counter_shoes

Foarte familiare imagini.

Despre spatele lat sau fie vorba intre noi, mamele de fete

Femeia trebuie sa sufle in bec. Vorba preferata al unui prieten de familie.

In spatele barbatului trebuie sa te simti ca in spatele unui zid. Vorba preferata a mamei.

***

Mama intotdeauna a visat o altfel de viata pentru mine. In blana de nurca. In cizme cumparate nu de la second-handu-ul de la Ciocana cu 150 de lei. In fuste creion si vacante la hotele all inclusive pe care nu eu le-as achita.

Mama a vrut ca eu sa traiesc altfel.

Altfel, adica sa am un barbat cu spate lat.

***

Asta vor majoritatea mamelor de pe gloriosul nostru glob. Un barbat care sa le intretina fetele. De aceea ca fetele sunt mici si prostute si nu vor fi in stare sa supravietuiasca fara un spate lat.

***

Daca nu te porti frumos, n-o sa te iubeasca baietii. Vorba preferata a fostei dadace a fetei mele.

Deci, de dorit sa bagam din fasa in capul fetilelor ce e bine si ce nu e bine pentru a place barbatilor. Barbatilor cu spate lat, se intelege.

***

„U vas venets bezbracia”. Vorba preferata a escrocilor in ale ghicitului in palme si scoaterii deochiului. Ah, inseamna ca deja nu ma marit? Hm. Fie.

Stam in fata la Tucano. Se apropie un nene. Chiromant. Incerce sa lege o discutie cu mine. Il las, totalmente indiferenta. Cica a vazut ca sunt necasatorita. Mi-a ghicit in palma. Mi-a promis o casatorie in viitorul apropiat. Cu un barbat pe care il cunosc. (Evident ca il cunosc, ca nu m-oi marita cu primul intalnit.) Dar asta, desigur, se va intampla doar atunci cand voi scoate de pe mine acest strasnic blestem.

Ce poate fi mai tragic pentru o femeie decat imposibilitatea de a se marita?

***

Din scurta mea casatorie am iesit cu doua lectii invatate de la sot.

1. Trebuie sa reactionezi. Numai prostii nu reactioneaza la ceea ce se intampla in jurul lor.

2. Femeia e tot om. Si ea poate sa achite in localuri. Si sa-si duca singura valiza. Si sa inceteze sa miaune ca vrea inel de logodna cu o piatra cat cea de mormant, atunci cand banii pot fi cheltuti pentru o calatorie cu mult mai valoroasa. Cel putin, din punct de vedere moral.

Eu nu incerc sa fac propaganda feminista aici. Si da, mie tot imi plac florile si usa deschisa in fata mea si ursuletii de plus. Dar, e una sa-ti accepti latura feminina si alta e sa faci cariera din faptul ca esti femeie. „Sunt femeie” nu este suficient pentru a cere. Si ce daca esti femeie? Ai vreun merit in asta? Faptul de a fi femeie iti anuleaza toate celelalte caracteristici umane?

Ideea este urmatoarea: dragi mame, incetati sa cresteti prostituate.

Si daca e sa punem degetul strans pe rana, eu nu prea vad diferenta intre o prostituata care se declara ca atare si una care se vinde pe viata celui care va avea spatele mai lat. Poate doar una singura – primele o fac de aceea ca asta le este meseria. Just business. Pe cand cele din a doua categorie! Oooooo! Numai bune de pus in fata bisericii si de aratat ca exemplu sufletelor ratacite. Ele sunt cele mai corecte, cele mai fidele, cele mai loiale, cele mai exemplare. Uitand ca, de fapt, s-au vandut in cel mai ultim hal.

Sa revenim la mame. Va place sa va scoateti fata la mezat?

Sa o invatati ca numai in barbat sta puterea de a decide si de a castiga?

S-o lasati sa iasa din casa imbracata ca o prostituata de draga dimineata, ea, de fapt, lucrand la Cancelaria din Pretura sectorului Rascani?

Sa-i bagati in cap in fiecare zi ca ea e fata si o fata nu face asa?

Sa o pregatiti pentru a fi sotie exemplara, de aceea ca asa se cade?

Sa nu credeti in posibilitatile ei intelectuale si sa-i sustineti de forma succesele academice, visand in taina ca va veni intr-o zi EL si toate problemele ei existentiale vor fi solutionate?

Sa o zombati prin aluzii ca barbatii vor doar una – sex, iar noi, femeile, suntem neprihanite si noua sex nu ne trebuie si daca ne trece prin cap sa desfacem intr-o zi picioarele in fata vreunui mascul, sa luam seama s-o facem in fata masculului cu spate lat. Pentru ca p**** noastra costa. Nu, nu orgasme, ci iesiri la Cocos Prive si Drive, iar, apoi, o eventuala nunta cu nasi din Parlament.

***

Poate a venit timpul cand am putea educa din fetitele noastre oameni intergi, care ar avea toate sansele sa devina femei adevarate? Care ar putea decide cand, cum, cu cine si de ce? Care ar fi educate sexual si ar intelege ca ceea ce au ele mai jos de buric nu se vinde, asa cum nu se vinde casa parinteasca. Iar daca si ar vrea sa vanda, sa o faca fara a se ascunde dupa dragsote si valori crestine. Just business.

Copii cu talent si fara

Sunt situatii ce depasesc intelegerea mea.

Bunaoara situatia in care parintii si-au trimis copilul sa defileze la „Romanii au Talent”.

Daca imi explica cineva clar si argumentat la ce s-au gandit doi oameni maturi inainte de a-si inscrie fetita in asa un show cu asa un numar, ii dau 10 lei! (ca nu stiu ce altceva sa-i dau)

Toti copiii sunt frumosi, precum frumosi sunt toti puii de cioara. Dar, de la frumos acasa si talentat la mama si la tata, pana la talentat sau inzsestrat cu aptitudini iesite din comun e o cale lunga, presurata cu multa munca si rabdare. In rest, e vorba de bun-simt de parinte. Un bun simt poate primitiv pe alocuri, poate lipsit de ambitie, dar unul foarte sanatos. Nu-ti pui copilul in situatii penibile. Nu-l scoti in fata unui public dornic de spectacol – asa cum e dornic un grup de rechini albastri de sange – ca sa-l lasi acolo sa-si demostreze niste talente pe care nu le are. Ca na, nu toti copiii sunt talentati, ceea ce nu-i face mai putin copii sau mai putin dragi noua, parintilor.

Eu am privit practic cu lacrimi in ochi cum aceasta fetita defila pe scena, in timp ce juriul era jenat. Jenat de situatia in care niste parinti cretini nu mai stiu cum sa-si streseze copilul pentru a-i croi un viitor dupa masura lor. Sa ne scoatem copilul din anonimat! Sa-l scoatem pe scena, la televizor, sa-l transformam intr-un produs, sa-l vindem, unde putem si la ce pret putem. Poate cineva a da ceva pentru el. Ca de, noi toti vrem sa traim cu talente langa noi. Cu oameni originali, geniali. Chiar daca acestia sunt copiii nostri, care nici nu ne-au cerut sa fie ceva mai mult decat sunt.

In toata aceasta istorioara de prost-gust, mi-a placut cum a reactionat juriul. Si, da, jos palaria Mihai Petre si toata echipa care a incercat sa protejeze fetita de un nou stres.

In video incepand cu minutul 1:10 puteti vedea defieul integral, reactia juriului si stupoarea parintilor, care, pare-mi-se, asa si nu au inteles ce li se reproseaza:

R.I.P.

Eu nu stiu daca voi mai avea copii. Eu nu stiu ce-i pot oferi copilului pe care il am acum, in afara de dragoste, intelegere si atentie. Desi, unoeri la capitolul atentie se intampla sa schiopatez. Eu, insa, stiu ca cel mai de pret lucru eu deja i l-am oferit. Copilul meu are pasaport rosu inchis. Si nu e pasaport romanesc. E pasaport francez. Copilul meu este salvat. Si, credeti-ma, acesta este un motiv in plus pentru a dormi linistit noaptea.

Eu imi voi permite sa fiu foarte patetica si sa recunsoc ca da, eu ma intreb cum fac ceilalti parinti pentru a fi cu moralul cat de cat deasupra lui zero absolut? Care nu au rude prin sistemul nostru medical, care nu au mii de euro pentru diverse tratamente, care nu au pasapoarte colorate in culorile curcubeului european? Dar ce fac parintii din raioane, care pe langa lipsa celor enumerate mai sus, nu au nici acces la informatie? Cum, doamne, se decid sa faca copii? De unde atata curaj? (Nu ma intreb, insa, cum de se decid cei care nu ies din sip, pentru ei totul e o intamlare neplacuta.)

Eu mai vreau copii. Dar eu nu sunt sigura ca voi fi in stare sa le ofer si lor ceea ce i-am oferit primului meu copil. Si nici nu ma pot impaca cu gandul ca unul din ei va avea mai multe sanse, de ordin obiectiv, sa fie fericit.

Iarna asta miroase a moarte. Mor oameni dragi, mor bucati de inima si bucati din noi, mor copii nevinovati. Unele morti sunt decise sus, altele au survenit in urma unor leziuni sufletesti grave, insa cele mai tragice morti sunt mortile copiilor asasinati de sistem.

Eu nu stiu ce mai trebuie sa se intample in Moldova ca noi sa ne trezim si sa luam o atitudine. Asta cum ar fi nu doar sa deschzi ochii dimineata si sa casti, dar sa si cobori din pat si sa dai cu apa rece pe fata. Eu acum optez pentru orice fel de atitudine. Patetica, tragico-comica, cu falosuri in fata Guvernului si Parlamentului, cu aruncat de oua bahlite in mai-marii acestei tari de tinichea, cu propovaduirea dragostei universale, cu sex in grup in fata delegatiei vreunui demnitar european cu gandul la beciurile noastre, cu texte pe bloguri si  statusuri pe Facebook-uri, cu Maia Laguta si Mark Tkaciuk. Mie mi-i in cot de apartenenta lor politica.

Eu mai vreau copii. Eu pot sa-i vreau de la un moldovean. Eu pot sa mai vreau sa ma mut la Donduseni cu copiii mei si cu moldoveanul meu fara pasaport european si mii de euro intr-o banca care nu va falimenta niciodata. Eu vreau sa traiesc acolo unde-mi place, dar nu la doi pasi de Spitalul de Urgenta, in caz ca…

Like

Care sunt limitile intimitatii umane? Dar care sunt limitile intimitatii unui om cu un cont pe diverse retele de socializare?

De cate ori pe zi anuntam lumea ca il iubim/o iubim pe Cutarel/Cutarica?

Cate inimioare e normal sa postezi?

Si cat de des trebuie se le spui oamenilor ca ii iubesti?

Cat de detaliata trebuie sa fie relatarea despre ce am facut aseara sau ce vom face deserea?

Cate fotografii sa postezi de la mare?

Da poza intregii familii in costume de baie tot trebuie sa o vada cei 564 de prieteni?

De cate ori pe saptamana se intreaba oare prietenii nostri ce mancam noi seara? Macaroane cu sos sau mamaliga cu branza si smantana?

De cate ori pe zi e ok sa dai darea de seama unde te afli? Check in in magazinul de la colt, check in in wc-ul de la serviciu, check in in Cocos Prive, check in in marshrutka nr. 129.

Cat de des trebuie sa apara copilul nostru pe News Feed-ul pritenilor?

Da burta noastra de femeie insarcinata?

Da burta sotiei insarcinate?

Da imaginea de la ultima ecografie a viitorului nostru copil, o afisam?

Da prima fotografia a bebelusului nostru, sifonat si putin vanat, tot trebuie postata?

Si cum ramane cu detaliile despre durerile postpartum ale sotiei?

Poate bucuram lumea ca i-a venit si primul ciclu dupa un an, sau aproape un an, de amenoree?

***

Si nu e vorba aici de lupta introvertilor contra extrovertilor sau a faptului ca nu mai stim sa iubim si ne temem sa afisam sentimentele. E vorba de intimitate.