Cum am fost la un yard sale veritabil

In timp ce in Chisinau avea loc primul yard sale din aceasta toamna, pe care l-am neglijat de dragul descoperirii Odesei, acest oras parca a vrut sa-mi multumeasca pentru alegerea facuta…si sa ma surprinda intr-un mod pe care numai un om impatimit de vechituri poate sa-l aprecieze. Astfel, indreptandu-ma dintr-un punct A intr-un punct B al orasului, am zarit prin geamul troleibuzului o piata improvizata pe trotuarele unui cartier. Am sarit ca arsa chiar la prima statie! Nu pot rezista exploararii unei pieti de obiecte vintage majoritatea made in USSR.  Piata odesita e mai mare decat mi-am imaginat si mai diversa decat ma asteptam. Acolo gasesti de toate, mai ales daca ai un ochi antrenat si o elementara cunosatere a esteticii sovietice. Nu puteam sa-mi rup ochii de la multitudinea de nasturi vechi, de vesela, de carti, de fundite de care purtam in clasa intai si chiar de bijuterii din argint, de pe timul cand mama era studenta.

Cred ca e de la sine inteles ca nu m-am intors la Chisinau cu mana goala. Semanam mai degraba cu Mos Craciun care taraia in urma lui un sac cu daruri. Acest Mos Craciun era, insa, mai special, deoarece avea daruri doar pentru un singur copil: pentru mine.

Mai jos gasiti un „best of” adus din piata de vechituri de la Odesa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dupa-amiaza unor amintiri

O bucatica de lectura pentru o dupa-amiaza de sfarsit de iunie – „Femeia Moldovei” din aprilie, 1986. Pe atunci inca nu implinisem 5 ani si viata era o aventura fara inceput si sfarsit. Chisinaul, din perspectiva mea, era luminos si plin de inghetata. Blocul in care ne-am mutat era nou-nout, mobila era direct din cutie si mirosea a fabrica. Aveam pat cu doua etaje, din cauza caruia ne invidiau toti copiii care se invarteau in jurul familiei. Parintii erau tineri, iar mama – cea mai frumoasa femeie care a trait vreodata. Mancarea noastra preferata erau cartofii prajiti cu salata din rosii si castraveti, care atunci se numeau patlagele si pepeni.

***

Voi cum vedeti copilaria voastra?

Viata la tara

Scurta vacanta la tara m-a dat putin peste cap. Daca primele doua zile mi-am spus ca vesnicia chiar se naste la sat, a treia zi m-am indoit de aceasta. Am gustat din doua locuri diferite, situate la doar 10 km. distanta. Am vazut cum unii oameni si-au petrecut o viata intreaga in aceeasi ograda, ceea ce nu a facut acea viata mai saraca in evenimente. I-am vazut pe altii cum incearca din rasputeri sa se rupa de pamant, de traditii, de toale tesute, gobelenuri pe pereti si oua inchsitate.

***

Am urmarit stingherita cum o bunica isi ascundea in fundul dulapului toate broderiile si dantelele crosetate, dim cauza ca ele ” nu mai sunt la moda si Lucica ma cearta de cate ori le vede in casa”. In locul lor, pe pereti au fost agatate tablouri de o calitate dubioasa si peisaje in culori tipatoare. In bucatarie, castroanele din plastic chinezesc le-au inlocuit pe cele smaltuite, iar ouale, atat de vesel colorate prin partile celea, acum sunt invelite in autocolante cu ingerasi si printese imbracate in roz.

***

Trezita printre ruinile unei vieti la tara pe care o visam demult, am lasat la o parte rusinea si am adunat toate vechiturile pe care le-am gasit. Bibelouri, carti, reviste, vesela, gobelenuri, dantele, cosuri, unele pline de namol (dupa inundatia din vara trecuta), altele de paienjenis, oricum, toate au ajuns la Chisinau.

***

In fine, cine sunt eu ca sa-i judec? Un om care se bucura de toate roadele civilizatiei.
foto:  arhiva personala

Libelula

Ieri vorbeam despre micile comori, gasite in locuri mai putin conventionale. Si pentru a demonstra inca o data teoria mea, hazardul mi-a facut o noua surpriza. Una micuta-micuta. O brosa-libelula pe care am gasit-o in buzunarul unei genti, intr-un magazin second-hand. Am fost o nerusinata si am bagat libelula in buzunar. Cred ca vanzatoarea nu s-a suparat.

Fotografii: Victoria Varzari

Comori

Comori

Henri Mattise inlantuit

Ceaiul de la ora 5

Mai tineti minte ce faceau mamele noastre in timpul pauzei de masa? Cei care vor raspunde ca mancau, nu s-au nascut la timpul potrivit. Mamele noastre in timpul mesei stateau in rand dupa crenvusti, draperii, ciupici, stofa, sapun, becuri, detergent si alte bunatati, aduse de la mistica „baza” doar o data pe luna.

Ei, acum traim bine merci si in timpul pauzei de masa ne permitem sa mancam. Eu insa am decis sa ma inspir din tineretea mamei si sa-mi dedic amiza umplerii casei cu obiecte pretioase. Dupa cum am mai scris aici, sunt o pasionata a pietelor si magazinelor second-hand, a podurilor pline cu reviste vechi si prafuite si a babutselor care isi vand agoniseala. Pe cele din urma  le apreciez cel mai mult si nu ma targuiesc niciodata, deoarece stiu ca cei 20 de lei ai mei le poate ajuta sa o mai duca 2 zile. Asadar astazi, m-am tinut de promisiunea data ieri si am iesit la vanatoarea de comori. In 20 de minute m-am despartit de 120 de lei, insa m-am facut cu 2 volume minunate, ca si design si continut a cartii „Henri Matisee, roman” de Aragon, o editie ruseasca din anul 1978, o carte despre viata lui Esenin, o basma foarte colorata din lana (pentru colectia mea, despre care voi scrie intr-o zi) si o zaharnita nou-nouta si MINUNE! anume ea lipsea din servciul de ceai pe care l-am scos de la naftalina.

Toate aceste bucurii le-am gasit la piestisoara improvizata pe trotuarul de pe str. Aleco Russo, chiar peste drum de statia „Pan-Com”. Dar, asta nu e tot! Am de gand sa cutreier toate pietisoarele de acest fel in cautare de comori, iar peste 10 ani voi vinde o parte din ele in magazinasul meu de pe Coasta de Azur.