Daca ne-am activa memoria, am fi parinti mai buni

1236439_653458014678070_1383537310_n

Primavara trecuta copilul meu a fost lovit cu centura de catre invatatoarea de dans. Ea avea 8 ani, iar dansul e un obiect obligatoriu pentru o clasa cu profil coregrafic.

Marturisirea a venit seara tarziu, inainte de somn. La pachet cu frica de represalii in proria-i familie.

Copiii nostri, au fost invatati sa taca. La gradinita, la scoala, la cercurile de dupa ore, ei sunt avertizati ca ceea ce se face in clasa, acolo trebuie sa ramana.

Parintii, insa, cu consimtamantul si binecuvantarea proprie, au lasat terte persoane sa le educe copiii. Deoarece o educatoare sau o invatatoare e ca o a doua mama. Deci, ea poate trage de urechi, umili si lovi, cand e cazul.

O mama cunoscuta si-a trimis, in aceasta toamna, copilul la scoala. Primele doua luni venea sa asiste la lectii. Invatatoarea nu se sinchisea sa traga de urechi baietasii, motivand cu sfanta fraza “Mamele voastre mi-au dat voie”. Aceste minunatii pedagogice se intampla intr-o institutie privata, cu niste copii abia veniti pe bancile scolii, fata de un parinte.

Suntem un popor de-a dreptul misterios. Misterios pana la prostie. Sa-ti trimiti copilul la scoala si sa dai unda verde invatatoarei sa ti-l urecheze, e dovada unei lipse profunde de respect fata de sine si fata de omul pe care l-ai adus pe lume. Si care, de fapt, nici nu ti-a cerut-o. Ai nascut un copil ca sa il supui abuzului fizic si psihologic?

Acum vad mii de fete de parinti, care citesc aceste randuri si stramba din nas, gasind repede scuze in forul lor interior, ca ei nu sunt asa, ca ei n-au facut-o, ca erau suparati, ca nu stiau cum sa-i mai dea de cap celui mic, ca, ca, ca…

Nu intamplator am inceput acest text cu pomenirea cazului intamplat in casa noastra. Un caz fericit, as spune acum, deoarece datorita lui, cureaua facatoare de minuni a disparut de la lectia de dans. Si nu a fost copilul meu primul sfintit cu centura, eu, insa, din cate am inteles de la diriginta, am fost primul parinte care a intervenit.

Si nu lipsa de dragoste este motivul neinterventiei parintilor sau strainilor atunci cand sunt martorii unui act de violenta importiva copiiilor, ci lenea. Banala, simpla, omniprezenta lene.

Lenea de a interveni, lenea de a iesi din zona de confort, lenea de a-si asuma consecintele amestecului intr-o situatie de conflict, lenea de a face ceva, lenea de a gandi. A ridicat invatatoarea mana asupra copilului? L-a croit cu o centura sau o varga? L-a tras de urcehi? L-a bruscat? A urlat la el? Inseamna ca a meritat! Copiii astia sunt atat de obranzici uneori! Totul e clar. Pentru ce sa mai mergi la scoala sa faci zazanie?

Un alt caz reprezantativ este cel in care unui copil i s-a taiat degetul de la o mana, drept pedeapsa pentru banii furati. Executorul pedepsei a fost tatal. Un sat intreg a aplaudat acest justitiar, dandu-i dreptate si aratandu-i respect pentru felul in care si-a pus la punct copilul. Reactia noastra, a tuturor, a fost ca acesti sarmani oameni de la tara nu au de unde sti, nimeni nu i-a invatat, nimeni nu le-a aratat ca poate fi altfel. Ca un copil poate fi iubit, respectat, crescut in armonie si intelegere. Dar suntem noi, astia de la oras, cu acces la intrenet si alte bucurii ale civilizatiei, mai buni? Noi nu taiem degete copiiilor, dar le taiem din incredere, din valoare in proprii lor ochi, din dorinta de a se manifesta, de a spune, de a fi diferiti. Daca mama si tata permit unor persoane straine sa faca oameni din noi prin metode neortodoxe, atunci inseamna ca o meritam, ca nu costam nimic, ca suntem la cheremul celor maturi, iar cuvantul nostru e nimic pe langa cuvantul Alexandrei Andreevna.

Ceea ce ma mira cel mai mult, este ca am uitat cum am fost noi copii. Cum ne-a durut fiecare cuvant spus la manie, fiecare palma primita la furie, fiecare bataie pe care, cica, am meritat-o? Va mai aduceti aminte?

Nota: editorial aparut ieri pe perfecte.md

12 gânduri despre „Daca ne-am activa memoria, am fi parinti mai buni

  1. Acesta este un subiect destul de interesant in RM, mai e si faza cand parintii merg si se razbuna/pedepsesc alti copii, precum ca, le-au lovit odraslele. Si un ex. este nepotelul care a ”lovit” cica, o colega si a venit dita mai tatal sa il ia pe bietul copil de 5ani la bataie/sa il traga de urechi si sa-l previna ”ca daca v-a mai pune mana pe odrasla lui at o sa-l bata si mai rau”. E si cum era educatoarea in clasa a si permis totul si a 2-a zi nici nu-l baga in seama si deja el este tapul ispasitor la toate. Ce fel de societate sanatoasa mai e in sec. XXI si de unde vin parintii/educatoari/profesori astia, de la sat, de la oras?!
    Ganduri bune!

    • La fetita mea in clasa tot a fost un astfel de caz. Fratele mai mare (peste 20 de ani) a venit sa-i urecheze si sa-i umileasca pe colegii fratelui mai mic (9 ani) din cauza ca ei ar fi ras de acesta.

  2. Eu tot consider ca nimeni nu are dreptul sa imi loveasca sau injure copilul. Shi vreau ca copilul sa fie tratat cu respect, shi niciodata nu am permis ca el sa fie batut sau injurat. Motivul ca salariile sunt mici, nu justifica comportamentul, nimeni nu a fost impus sa predea in shcoala sau gradinitsa, este o alegere a lor de a fi acolo. Si din moment ce mie nu mi se permite sa strig la colegi, sa-i injur, nu cred ca e corect sa o faca un profesor. Da sunt copii obraznici, neascultatori, parintsi needucatsi shi copiii la fel, nu ii potsi exclude, aceasta nu presupune ca profesorul ii poate insulta pe totsi. A lovi pe cineva mai slab este cel ami simplu. Iar ideea cu violentsa uneori este adusa la extrema, shi la noi shi in alte societatsi. Daca parintele a ridicat vocea la copil, sau i-ai dat o palma la fund (nu cu capul de peretsi, sau bataie pina nu respira – extreme), nu presupune violentsa. Da imi aduc foarte bine aminte de pedepsele parintsilor mei, shi acum zic ca au fost necesare, pentru ca aceasta formeaza copilul. Daca nu era pedeapsa aplicata la moment, eu nu ashi fi realizat ca ei ishi fac griji pentru mine, ca cind vin mai tirziu cu 2 ore, trebuie sa preintimpin, shi trebuie sa prioritizez lucrurile, ca exista nishte regulile de trai in comun. Caracterul este caracter, nimeni nu il schimba, dar trebuie sa ii invetsi sa traiasca cu altsii, sa le creezi nishte deprinderi de trai.
    In shcoala li se zice de drepturi, nimic de obligatsiuni. Uitam de drepturile noastre de parintsi, inclusiv shi fatsa de copii. Daca lucrurile nu sunt aduse la extreme, consideratsi ca copilului i-ar fi bine intr-un centru de plasament, unde totul se supune unui regim strict, shi unde nu au parte de dragostea parintsilor. sau credetsi ca 2 persoane straine, ar putea oferi copilul mai mult decit proprii parintsi?
    Noi totsi in viatsa de zi cu zi ne supunem la nishte reguli, daca nu ar fi, haosul ar fi shi mai mare. Nerespectarea duce la pedeapsa, iar ea intervine dupa ce faci observatsie, mustrare, mustrare aspra. Daca nu are efect, faci concediere. Proprii copii nu ii potsi concedia, iar uneori o palma la fund este mai buna decit multe explicatsi. Shi da, ma doare de 3 ori mai tare cind il lovesc la fund, dar efectul este. Eu nu am primit des bataie acasa, dar le tsin minte bine pt ce le-am primit. Shi chiar daca am mai procedat la fel ulterior, dar am fost conshtienta ca poate urma pedeapsa. Te invatsa ca orice actsiune incorecta, presupune pedeapsa, shi ceea ce doare uneori tsii minte mai bine.
    Cred ca aici e important ca nu cadem in extreme.

  3. Si eu am o suspiciune ca la gradinita copilului meu se mai utilizeaza metode din categoria „bataia e rupta din rai”… Am inceput sa investighez cazul, incerc sa vad si cu alti parinti daca au aceeasi parere si cel mai mult m-a socat atitudinea unor parinti care spuneau ca pentru ei nu e tare grav daca se intampla asa, ca micutii din prezent sunt foarte obraznici si pentru educator e greu sa tina in frau 12 – 15 copii, si ca de fapt copiii au tendinta sa spuna minciuni. Nu stiu cum sa procedez mai departe. Am abordat educatoarea care, evident, neaga tot si o face pe mirata si uimita…

  4. nu sunt de acord ca parintii nu intervin din: „lenea de a face ceva, din lenea de a gandi s.a.”. Parintii nu intervin din nestiire, nu toti copiii reusesc sa le spuna parintilor tot ce se intampla la scoala si nu neaparat pt. ca au frica de parinti, ci din simplu motiv ca logica copiilor e diversa, deseori abia ajunsi acasa uita si incepe „o alta lume”, cea de acasa, din familie, cu prietenii, doar curiozitatea parintilor, sau dorinta de a comunica cu propriul copli pot descoperi unele lucruri care se intampla in lumea lor. Ca sa depaseasca aceste aspecte e nevoie de complicitate intre parinte si propriul copil, increderea si admiratia reciproca. Despre cazul de care nu stiam, dar care mi-a distrus ziua, a copilasului caruia tatal i-a taiat un deget e socant, infricosator si salbatic pt. societatea de azi. Categoric nu sunt de acord ca: „cei de la sat nu au de unde sti, nimeni nu i-a invatat….” nu uitati multi dintre voi/ noi, avem radacini de la sat, bunici, rude. Eu inca nu am cunoscut persoane mai intelepte decat bunicii mei si va asigur, sunt de ceva timp pe planeta, oricum, fiti atenti cum folositi cuvintele, caci copiii sunt ca buretele, absorb totul. Daca li se va zice ca cei de la sat is ignoranti, nu sunt civilizati caci nu au internet si pedepsesc copii urat din aceste motive, imi pare rau sa zic, dar e ignorant din partea celor care o zic, cu respect.

    • Victoritza, daca e sa te bazezi doar pe ceea ce aduce acasa copilul, e si normal sa nu stii prea multe. Trebuie sa fii atent, sa mai treci pe la scoala sau gradinita, sa urmaresti cadrele didactice. Nestirea parintilor? Dar invata si vei sti. De ce nu se invata? Ca nu se vrea.

      Cat despre ceea ce am scris cu referire la oamenii din sate, s-a bazat pe reactiile ce aparuse la stirea cu pricina. Nimeni nu a pus in discutie intelepciunea buneilor sau a stigmatizat taranii. Sa nu cadem in extreme. Am vaga impresie ca nu ati inteles mesajul. Cu atat mai mult, cu cat considerati ca as fi capabila sa vorbesc despre oamenii la de la tara in felul care pretindeti, fata de copil/copii.

    • Articolele mele aparute pe perfecte.md nu au titluri, de cele mai deseori. Ceea ce apare acolo, ca fiind titlu, e ceea ce considera redactia perfecte.md ca ar fi bine sa scoata in evidenta. Titlul ales de mine, e cel pe care il vedeti pe blog.

  5. Eu sunt un parinte care intervine de fiecare data cind ceva se intimpla in grupa copilului meu de gradinita. Discut cu el seara despre cum a trecut ziua, ce activitati interesante au realizat ..etc. Am reactionat de fiecare data cind copilul a fosr neglijat, certat sau lovit. Credeti ca am reusit ceva? NU. Acum copilul meu este frustrat de catre educatoare. Citeva zile in urma intorcindu-ma in grupa dupa ce am iesit sa plec spre serviciu(uitasem masinuta copulului in buzunarul meu si m-am intors sa o las in dulapior), educatoarea ii citea morala de fata cu toti copiii ca chipurile de ce a spus ca nu a avut de pregatit nimic, doar ea a anuntat toti copiii sa pregateasca niste carnetele… Si multe altele… Cind am abordat acst subiect la sedinta d parinti toti mi-au sarit in cap (parinti avocati, contabili…) ca ce nu-mi place; ca ce mai vreau. In gradinitele noastre sunt copii protejati (copiii parintilor care ofera cadouri si dau bani educatoarelor regulat) si CEILALTI, Hélas!

    • Crina, dn pacate, asta e tabloul general, iar o foarte mare parte din vina o poarta parintii, care inchid ochii, dau cu banul cand e cazul si se culca pe o ureche. Si iarasi lenea moldoveanului. E mai usor sa fii impaciutor, decat sa ractionezi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s