Sfinte mucenite intru ale maternitatii

1236439_653458014678070_1383537310_n

Noi vrem sa fim respectate si tratate ca niste oameni maturi, integri, insa continuam sa ne purtam ca niste pustoaice care se tem sa fie prinse cu mita-n sac.

Fumam in spatele cladirilor sau intr-un ungher mai ascuns din casa, cand sotul, parintii, socrii, copiii nu ne vad. De parca nu am avea si noi dreptul sa facem ceea ce ne place.

Ne fortam sa zambim si sa raspundem ceva traditional, atunci cand suntem intrebate „Cand aveti de cand sa faceti copii, ca au trecut 3 ani de la nunta?”. Desi, in adancul sufletului, stim ca nu ne dorim copii. Sau ne dorim doar copii si la intrebarea „Cand ai de gand sa iesi la lucru?” nu raspundem ceea ce credem, de fapt,  „Niciodata”.

Acest dublu joc epuizeaza. Traditia care ne impune sa ne „cunoastem locul” face din noi niste schizofrenice. Simtim una, facem alta. Sau facem ceea ce simtim, dar o facem pe ascuns. Sentimentul vinovatiei nu ne mai lasa…

Pe perfecte.md a aparut un nou opus cu semnatura mea. Si nu e la tema fumatului, cum au tendinta sa creada unele cititoare.

Si pana la urma, daca ar fi doar la tema fumatului – care e problema daca fumam in fata copiilor nostri, fumatul facand parte din viata noastra? Care e diferenta intre un tata care fumeaza si o mama care fumeaza?

Nu e aceasta oare ipocrizie? Aceasta dorinta nestavilita de a fi exemplare, perfecte, fara cusur, sfinte mucenite.

Nota: fumatul in fata copiilor e daunator, atat cel al tatalui cat si cel al mamei. Ma refeream la faptul ca un copil cunoaste ca tatal e fumator, pe cand, aceeasi realitate despre mama e din domeniul tabu-ului.

Un gând despre „Sfinte mucenite intru ale maternitatii

  1. Citeam articolul si-mi aduceam aminte de perioada cind fumam si eu,,,(am un 1 an de cind m-am lasat) de aceea te inteleg, de obicei tigara mi se asociaza cu noptile cind ramineam singura acasa sau unele localuri unde ma intilneam cu prietenele la o cafea si deja cu multe tigari :) am lasat fumatul pentru ca simteam cum imi ia din energie, dar n-am reusit din prima incercare si uite cind nu puteam sa-mi iau gindul, nu ma ascundeam prin curti, dar asteptam serile mele de singuratate deplina pentru a profita de ocazie, imi era cumva rusine de prietenele mele ca uite n-am rezistat tentatiei sau de oamenii dragi carora le pasa de sanatatea mea. Ma gindesc ca poate si femeile, care se ascund prin curti, cumva vor sa-i protejeze pe cei dragi, sa-i scape de griji, nu cred ca e vorba de frica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s