Copilul din casa

Ea a intrat pe usa cu o enciclopedie in franceza, o pereche de cercei noi, de un verde mediteranean, din cristale Swarowski, jocul portabil si maimuta pe care i-am daruit-o cand am intalnit-o la Aeroport, cateva tatuaje temporare, prinse cu o clama, periuta de dinti si un puzzle de 500 de piese, pe care viseaza sa-l stranga cu mamica.

Sa ai un copil in casa e deosebit. Dupa doua luni de viata in regim yuppie, timp in care a treia camera era folosita pe post de birou, de iesire pe balcon, de debara sau, pur si simplu, de spatiu gol, cu geamul mare, dezgolit, privind spre noi orfan, acest loc si-a recapatat statutul initial – camera pentru copii. Si a aparut viata. Si geamul s-a inviorat si parca a intinerit, din seara in care i-am tras perdeaua alba, ca dimineata sa-l dezgolesc din nou, pentru a-l lasa sa se spele cu razele soarelui si cu racoarea padurii.

Un copil in casa este un adevarat cataclism. Dezordine, schimbari de dispozitie, rezistenta, smiorcaiala, lacrimi, lipsa de intimitate, imposibilitate de a privi un film cap-coada, vesnice negocieri si mantre „eu sunt aici parintele, eu sunt aici parintele, eu sunt aici parintele”.

Eu demult am uitat  cum era viata dincolo de asteptarea ca „degraba ea va reveni” si de acest haos atotcuprinzator. Fara cele douazeci de mii de agrafe in cele mai neasteptate locuri. Fara pupici in cele mai nepupacioase momente. Fara surpizele despre care ai fost anuntata cu trei zile inainte. Fara mainile care te mangaie pe fata, dupa ce au mangaiat pisica, au fost bagate in gura, apoi printre degetele de la picioare. Fara serile in care si cele 5 minute sperate, planificate de „numai noi doi, iubi” sunt petrecute sub acompanierea lacrimilor ce strabat din camera vecina, intentionat scurse, amplificate, planse chiar sub usa, ca fiecare sa inteleaga ce insesnibil este. Eu – ca sunt o mama rece. O indiferenta. El – ca i-a luat mamica si e vesnic langa ea. Si o tot pupa si vorbeste cu o voce tare, groasa, asa cum nu s-a mai auzit.

Casa a capatat culori. Aer. Fluizi. Curcubeie. Mirosuri. Legume taiate mascat in supa. Cani colorate. Aranjamente florale neasteptate. Invelitori de bomboane peste tot. Cateva note noi cantate la pianul electric. Inscriptii in caietul de secrete depsre care e obligat sa cunoasca fiecare.

Si e atata fericire. Si poate e o fericire pe care o simt doar eu. O fericire mica, stralucitoare, stravezie, foarte delicata, ca un secret pastrat cu mult drag.

Eu deseori mai gandeam „dar cum ar fi fara acest uragan in casa?” Cum ar fi daca ar fi intotdeauna curat si daca as gasi lucrurile exact acolo unde le-am pus? Cum ar fi daca nu m-as impiedica de pantofii mei „de seara” undeva prin mijlcoul holului, noaptea la ora 1, in drumul meu spre „camera de relaxare”? Cum ar fi daca as putea sa nu ma grabesc sa ma odihnesc repede-repede cat e ea plecata si pot sa-mi permit sa nu fac nimic? Cum ar fi daca as avea un salariu doar pentru mine, fara sa fiu nevoita in fiecare luna sa adun, sa scad, sa numar si sa oftez de fiecare data cand descopar ca botinele ei sunt deja mici? Cum ar fi daca nu ar trebui sa ma ingrijorez, sa  sun de 5 ori pe zi „cu controlul”, sa citesc etichetele produselor in magazin, sa lupt importiva salamului si mitei din insitutiile de invatamant?

Cred ca as cauta sa-mi umplu timpul cu ceva. Cu dansuri. Ceramica. Sau pian. Mi-as popula serile cu oameni. As alerga de la un eveniment la altul. As intalni zorii undeva. Si in casa toti ar fi de acord cu parerea mea. Adica eu si pisica.

***

– Eu in locul tau as citi o carte, ii spun eu copilului plictisit.

– Mama, eu nu sunt tu.

E bine sa ai pe cineva care sa-ti aminteasca ca fiecare om e unic. Si e cu atat mai bine cand acel cineva a iesit din tine, dar e atat de diferit.

13 gânduri despre „Copilul din casa

  1. Diana esti minunata si ai o fetita la fel minunata.Ai un stil aparte de a scrie,de a te exprima… Avem in casa un ,,uragan” de 2 ani jumate si e fericirea ,iubirea si binecuvintarea noastra ! Curatenie de 5 ori pe zi in casa faceam de la acest ,,uragan”,recent am spalat perdeua din salon de careoce :):):)Unele daruri vin pt toata viata si copii fac parte din ele.Copii ne ofera niste lectii de viata necesare si sincere .As vrea sa te vad live,fiti fericite si implinite !!!

  2. Diana, e cel mai frumos dintre textele scrise de tine pana acum. Bravo! Doar un sfat ti-as da: incearca sa scapi de acest „eu” (ex: Eu deseori mai gandeam; Eu in locul tau). Un barbat destept imi spunea ca tradeaza un soi de egoism, mie insa imi pare ca fara el textul e mai moale, nu stiu cum.
    Seara frumoasa in care sa te bucuri de revenirea fetei tale!

  3. Cit de frumos ai descris cum e sa ai un copil in casa, eu am doi si baieti asa ca uraganul e dublu :) dar fericirea e imensa, e de nedescris, nici nu stiu cum ar fi fost viata mea fara ei dar cu ei e tare frumoasa (si grea uneori desigur :) dar cine a spus ca e usor sa obtii fericire!

  4. Diana textul tau m-a facut nu stiu cum mai plina de énergie … Astazi ziua mea a inceput mai frumos… ” Mama eu nu sunt tu” …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s