Cere si ti se va da

In anul III de facultate eram voluntara la Centrul Independent de Jurnalism din Chisinau. Mergeam acolo dupa ore si ma eliberam aproape de ora 7 seara.

Intr-o seara de decembrie, destul de friguroasa si intunecata, nu aveam bani de drum ca sa ma intorc acasa.  Imi trebuiau 50 de banuti, atat costa pe timpuri o calatorie cu troleibuzul. Am sunat-o pe mama, in speranta ca este inca la servici si ne putem intalni pentru a merge impreuna. Mama, insa, era deja acasa, dar m-a sfatuit sa imprumut de la cineva bani, deoarece, cu siguranta coordonatorii de proiect sau alti angajati, vor gasi 50 de banuti pana a doua zi. Eu nu am indraznit. Nu am stiut sa cer. Nu am putut. Mi-a fost foarte rusine. Si am mers acasa pe jos. Cand si cum am ajuns, e deja alta poveste.

Aceasta este doar o istorioara din sirul istorioarelor despre cum n-am stiu eu sa cer ajutor sau sa cer ceea ce vreau. Si, desi, imi repetam de sute de ori in gand „cere si ti se va da”, nu indrazneam sa cer. De aceea ca…cum sa cer? Dar cine sunt sa cer? Dar ce vor crede despre mine? Dar ce, eu nu sunt destul de putrenica sa fac totul cu proriile forte si sa obtin totul singura? De ex. sa merg pe jos cativa km pana acasa, pe ger, dupa o zi in care mancasem doar la micul dejun?

Aceasta vesnica zbatere intre „Cere!” – „Nu, nu cere, nu se poate, fa singura!” ma ducea spre statia terminus cu numele de „megera”. Vesnic depasita de sarcini, vesnic nervoasa, pusa pe harta, nemultumita, cu o necesitate obsesionala de atentie, trasa din toate partile, cu un picior la sud si altul la nord, dar atat de demna! Eu sunt putrenica, eu fac singura, eu nu am nevoie de nimeni!

Asta a durat pana in ziua in care mi-am luat inima in dinti si am rugat o prietena sa o ia pe Ilinca duminica, cat eu lucram, la plimbare la Aeroport, unde se organiza Ziua Portilor Deschise. Mi-a fost foarte incomod, desi rugam o prietena apropiata. Dar nu aveam incotro – de dragul copilului a trebuit sa calc peste demnitatea mea de femeie putrenica si sa cer ajutor. Da, copilul meu putea sa sada acasa cu bunica sau eu puteam sa alerg cu limba scoasa pana la Aeroport, demonstrand tuturor ce mama-eroina sunt. Ceva, insa, s-a intamplat in capul meu si m-a determinat sa spun „nu, eu sunt un om care are dreptul sa-si verbalizeze dorintele, simplu, clar si scurt”. Iar daca persoana spre care este indreptata rugamintea, ma va refuza, va fi doar un refuz. Nimeni nu-mi este dator cu nimic. Aceasta, insa, nu exclude dreptul meu de a cere.

Acest prim pas a fost o adevarata revelatie pentru mine. Eu m-am simtit atat de bine, atat de implinita si matura din simpu motiv ca m-am luat in maini si am cerut ceva, asumandu-mi, in acelasi timp, posibilitatea unui feed-back negativ.

Mai tarziu citisem la diferiti psihologi ca oamenii cu adevarat puternici sunt cei care cer. Iar managerii buni sunt managerii care stiu sa delegheze sarcinile.

***

Acest „cuvant introductiv” a fost necesar pentru a ma lauda intr-o forma mai putin ostentativa.

Sambata scriam pe Facebook ca de cativa ani imi doresc o orhidee. Si ca intotdeauna „pandesc” aceasta floare prin magazinele specializate. Cunosc preturile de vara si de iarna. I-am gasit si loc in casa. Mi-am cumparat doua ghiveciuri pentru orhidei. Dar nu am orhidee.

Si minune! S-a gasit cineva care sa mi-o ofere. Si altcineva care sa mi-o transmita in ingrijire pe cea pe care o are. Si a fost vorba doar de o simpla „verbalizare”. Si foarte sincer recunosc ca nu m-am asteptat la astfel de reactii pozitive, la atatea comentarii, la atatea propuneri frumoase si, cu atat mai mult, nu m-am asteptat ca dorinta mea va deveni realitate datorita unui simplu click.

Evident, au fost si reactii ironice sau cu mici ghimpi, dar ele s-au inecat in atmosfera generala de voie buna.

Iar morala este ca totul e cu mult mai simplu, decat ne place noua s-o facem pe desteptii.

Cere si ti se va da.

Ai ceva de spus – spune.

Imagine

Multumesc foarte mult celor care au fost implicati in realizarea acestui vis!

10 gânduri despre „Cere si ti se va da

  1. Bulgacov scria: «…Никогда и ничего не просите! Никогда и ничего, и в особенности у тех, кто сильнее вас. Сами предложат и сами всё дадут». Buna idee pentru a educa oameni „puternici”. Sa fie asta puterea unei fiinte sociale, precum e omul? Nu cred.
    Am am cerut de la Univers, de la Puterea Divina, cum n-ar numi-o altcineva, mai multe lucruri pe care le-am primit relativ usor. Astfel am pus un wallpaper cu masina dorita si s-au gasit prin minune si bani, si persoane, care mi-au adus-o… Etc, etc… Deci, cereti!

    • Vasa, sper ca stii ruseste (Un banc la tema: Мужик едет в автобусе на работу. Стоит, хмурый такой, и думает: «Жизнь — дерьмо, жена — стерва, люди — корыстные сволочи…». Сзади за его плечом стоит ангел с блокнотом и записывает: «Жизнь дерьмо, жена стерва, люди сволочи… Как странно, опять то же самое. Эх! Ну что ж, все равно: раз заказывает, то надо исполнять».)
      :) E mult mai simpu, decat crezi. Incearca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s