Vara. Si cat a mai ramas din ea

Azi e ultima zi a celei de-a doua luni de vara. Inca putin, si trecem din nou la calendarul scolar, linear, impartit pe saptamani, trimestre, semestre, zile de odihna, sarbatori cu rosu in calendar si cateva concedii de boala.

Tineti minte, in agenda  scolara nu sunt pagini pentru lunile de vara? Poate din aceasta cauza vara a ramas in capul nostru ca ceva efemer. Ca ceva ce nu se socoate. Ca un timp magic, in care totul e permis. De aceea ca vara e in afara agendei scolare, deci ea nu exista in calendar. Vara se poate orice.

Vara mea a fost una mai pamanteana. Exact asa cum se presupune ca ar trebui sa fie o vara in anul 2013, an care a fost numit de mine „anul consolidarii”. Consolidarii personalitatii mele, consolidarii relalatiilor cu oamenii apropiati, consolidarii pozitiei mele in societate, consolidarii rolulului meu de mama in fata copilului meu si celui de parinte in fata autoritatilor de tot genul, consolidarii rolului meu de femeie si iubita, de fiica si in fine, de om care se maturizeaza si invata sa se iubeasca.

Consolidare propriului front, intr-un cuvant. Dar al unui front cu conotatii foarte pozitive, luminoase si deschizatoare de orizonturi si drumuri.

***

Chiar daca azi ploua nu a a vara si chiar daca cele doua luni trecute din ea nu au fost umplute de calatorii, mare, seri la terase sau in parcuri, buze sarate, umeri arsi si dimieti la amiaza, a fost si inca este o vara frumoasa.

O vara in care am inteles cat pierdem noi, cei care o viata nu au locuit mai sus de etajul 3. Si cat pierd femeile care gatesc seara inciudate pe barbatii lor care intotdeauna se fac vinovati de ceva. Si cate clipe favorabile meditatiei si contemplarii interioare am pierdut in zilele cand refuzam sa calc albiturile. Si cate zambete se pierd de moarte subita din cauza ca ne place sa gandim prea mult si sa simtim prea putin. Si cate clipe de liniste pierdem de aceea ca intram in cercul vicios al povestirii, analizarii si reproducerii fara sfarsit a unor intamplari mai putin placute pentru noi. Si cata viata pierdem din cauza ca toti ne sunt datori cu ceva. Toti. Si mai ales el sau ea.

Vara asta m-a intors incet-incet spre mine. Pe unde foarte dureros, cu palme si violenta verbala. Pe unde cu multa ingaduinta si vrere de bine. Pe unde cu incurajari. Eu pot. Eu voi putea. Incearca. Incerc.

Si pentru ca a ramas o luna din ceea ce lipseste din agenda scolara, eu ma gandesc ca ar fi bine sa incetez sa-mi imaginez viata intr-un mod linear. Sa ard agenda. Si vara sa devina deja un timp existent. Si daca vara va exista cu drepturi depline, atunci si toamna, si iarna, si primavara se vor lua dupa ea. Atunci totul va fi posibil. Totul va fi permis.

Nu incercati sa bagati vara in agenda. Incercati sa scoatei celelalte 9 luni din agenda si sa le aduceti acolo unde e vara.

***

Multumesc celor cativa oameni foarte apropiati care m-au ajutat, cu constiinta de cauza sau doar intuitiv, sa aleg o cararusa noua.

Multumesc tie ca ai gasit butonasul si ai declansat reforma :)

2 gânduri despre „Vara. Si cat a mai ramas din ea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s