9 ani. A treia zi

Avionul a decolat la 7.30. Ilinca s-a imbarcat penultima. Din urma ei venea o domnisoara de vreo 15 ani, intr-o jacheta de un verde-iarba-de-luna-mai.

Am vazut-o din spatele vitrajurilor de la primul etaj al aeroportului. Eram confuza. In mine s-au impletit fericirea de mama, frica de zboruri, bucuria pentru vacanta ei, sperantele pentru vacanta mea. O priveam cum zaboveste putin la usa avionului, cum paseste, deja cunoscatoare, deja trecuta prin zeci de zboruri si o vedeam mare, de 16 ani, inalta, cu parul lunecos, saten deschis, cu ochii gri care privesc undeva in interiorul ei. Si deodata fericirea a venit. La 7 dimineata. Intr-un corp nedormit. Intr-o existenta incurcata. Si le-a pus pe toate pe policioare.

Eu sunt femeie. Si asta e bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s