La datorie

Parintii mei au un cuplu de prieteni „de familie” care au obiceiul sa vina in vizita fara sa anunte. Fie vara, fie iarna, fie duminica dimineata, vineri seara, miercuri la amiaza, ei sunt siguri ca prezenta lor pe pragul casei noastre este exact ceea ce visam noi in acel moment.

Mama, luata prin surprindere de cateva ori (una din aceste ori fiind duminica la ora 10, cand tot tribul nostru poarta inca pijamale), le-a facut observatie. Oamenii, insa nu au priceput. Si au continuat sa vina. Mama, ca o adevarata amfitrioana, educata in cele mai dulci traditii ale ospitalitatii, afisa un zambet intins pe fata, ii aseza la masa, facea repede ceva de ale gurii, ii intretinea cu conversatii inetresante, pana acestia, necunoscand nici masura, nici rusinea, se ridicau si plecau acasa, iar noi ramaneam cu buza umflata. Ziua trecea in zadar, nimic din cele planificate nu se facea, in plus, toti se alegeau cu o groaza de nervi de pe urma acestor nepoftiti.

Aceste vizite au durat pana in ziua in care eu i-am interzis sa deschida usa. Literalmente am stat in fata usii si am spus ca nimeni nu se apropie pana aceste personaje nu ies din bloc si nu pleaca in treaba lor.

Lectia pe care am invatat-o de-a lungul anilor este sa nu permit oamenilor sa intre nepoftiti in viata mea, sa-mi acapareze spatiul intim, sa-mi respire oxigenul si sa-mi polueze auzul.

Mama a fost la inceput putin contrariata si socata. Dar nu putem sa nu le deschidem! Trebuie sa le deschidem daca au venit, cum asa? Ce-o sa zica?

De ce trebuie? Cine a spus ca trebuie sa deschizi usa unor neinvitati? Cine, daca nu tu, face regulile in propria casa si, respectiv, in propria viata? Tu decizi cine, cand si cum iti calca pragul. Iar in clipa in care ai decis ca nu vrei sa vezi pe nimeni, nu lasi pe nimeni sa intre.

Eu am fost intodeauna depasita de simtul datoriei practicat de moldoveni. Un simt de-a dreptul hipertrofiat si totalmente nelalocul lui. Datoria ospitalitatii, datoria socializarii, datoria respectarii traditiilor, datoria consultarii cu rudele, datoria plierii in fata celor mai puternici, datoria fricii de gura lumii, datoria cuplatului cu prespective si datoria muritului la timp.

Simtul datoriei ne-a fost dezvoltat si cultivat pentru a ne inrobi. Pentru a face din noi oameni lenesi, ignoranti, care nu pot si nu au nevoie sa gandeasca si care isi acopera goliciunea  spirituala cu bucata de postav, nu de cea mai inalta calitate, care se numeste datorie. Or, de cate ori faci asa cum crezi ca e mai bine pentru tine, se gasesc legiuni care sa-ti sara in cap. Ei stiu cum e mai bine. Ei stiu ce de datoria ta.

Culmea e ca acest simt al datoriei moldovenesti este distorsionat, rasucit ca o rama pe asfalt. E de datoria ta sa faci nunta cu alai, insa nu este de datoria ta sa-ti stringi gunoiul dupa picnicul din parc; e de datoria ta sa dai bani educatorilor sau invatatorilor copiilor tai, dar nu e de datoria ta sa intervii cand la acestia se striga sau se ridica mana; e de datoria ta sa-ti serbezi ziua de nastere la birou, insa nu este de datoria ta sa spui „nu” sefului care abuzeaza de timpul si bunavointa ta; e de datoria ta sa lasi sa-ti intre in casa niste intrusi, nu este, insa de datoria ta sa te saluti cu vecinii; e de datoria ta sa ai 99 de cumetri, insa nu este de datoria ta sa stai langa copilul tau atunci cand pleci „laitalea”; e de datoria ta sa mergi la nunta lui Cutarica, dar nu e de datoria ta sa ajuti o familie nevoiasa; e de datoria ta sa bagi medicului bani in buzunar, nu este, insa de datoria ta sa-i ceri sa te informze despre tratament. Si aceste exemple pot continua la nesfarsit, noroc ca avem o tara cu o fauna bogata.

Va propun un exercitiu. Numarati in gand sau cu ajutorul unei liste scrise pe o foaie cate din activitatile voastre zilnice sunt din registrul acestei datorii sacro-sfinte made in Moldova. Apoi, incetati sa le mai practicati. Pur si simplu.

Sa ai dubii, sa te intrebi, sa gandesti, sa decizi sa faci asa cum crezi tu ca e mai bine – e greu. Toate aceste actiuni necesita efort. Orice miscare a mea indreptata importiva datoriei e insotita de dureri de cap. Orice vorba spusa, cuvant scris care contravin sfantului si misteriosului trebuie moldovenesc ma costa scump. Eu platesc cu nervii mei, linistea mea, relatiile cu unii oameni, iar in unele cazuri – cu confortul de moment al copilului sau parintilor mei. Acestea sunt, insa, niste investitii. Ceea ce doare pe moment, va bucura peste un timp.

O usa nedeschisa la timpul potrivit, sunt zeci de seri si dimineti salvate pentru familie. O discutie neplacuta cu un invatator inseamna o mana de copii care nu vor mai fi batuti cu centura. Un „nu” spus ferm sefului abuziv inseamna respect capatat fata de sine. O nunta, organizata asa cum crede cuplul de cuviinta, aduce o apropiere mai mare si o luna de miere mai frumoasa. Un divort la timpul portivit, este un viitor mai bun pentru copiii care sufera in camera lor, in timp ce parintii se cearta.

Eu adorm seara cu capul patrat. De cele mai multe ori. Asta, insa a fost decizia mea. Sa fac asa cum cred eu de cuviinta, deoarece numai eu stiu ce e de datoria mea.

19 gânduri despre „La datorie

  1. Am citit acest articol cu mare placere si vreau sa-ti spun un „Multumesc” mare mare. Cind eram la scoala si se apropia timpul sa dam examenele la sfirsitul clasei a 9-a, mamele colegilor mei si mamica mea au avut o adunare. Logica era ca ar trebui sa platim ca invatatorii sa mai inchida ochii si sa lase copiii sa copieze, atunci nu se monitoriza ca acum. Mama mea a spus un ferm „Nu” si a adaugat „Pentru ce eu trebuie sa platesc? Pentru ca mi-au facut copilul prost, incapabil sa scrie citeva examene? Eu nu vreau sa-mi ofensez copilul si capacitile ei! Eu cred ca ea se va discurca si singura!”. Toti au fost socati, exclamind „Cum asa?!”, iar mamica a devenit cioara alba pentru mamele colegilor mei si pentru invatatori, pentru mine insa ea e eroina. Lectia predata atunci de ea a fost insusita bine de mine, deoarece eu eram un copil foarte moale si nu puteam spune „Nu”. Acum spun „Nu” daca nu pot sau pur si simplu nu vreau, e dreptul meu de om matur si constient. Da, se gasesc oameni care te numesc „sterva” sau nu te plac, dar pe mine asta nu ma deranjeaza atit timp cit eu si oamenii mei dragi sintem fericiti. Plus faptul ca ea a avut si are incredere in mine, respect fata de mine imi da putere si dorinta de a fi o persoana demna de asa mama.

  2. DE CE AUTOAREA DECIDE PENTRU PARINTI? Sa decida in ‘gospodaria’ si cu actiunile cunostintelor si prietenilor personali ‘a fi, sau a nu fi”, dar pentru parinti?!

  3. In tarile Baltice la acest capitol e foarte simplu, neinvitat nimeni nu intra, si chiar daca esti invitat ti se indica ora cand sa vii si ora cend vei pleca, asta asa este de comod sa/ti programez timpul tau fara a face deranj la altii.

  4. cind am citit prima data la o rusoaica ca unicul principiu de viata valid e Vreau/nu vreau, mi-a rasturnat lumea in care traiam, desi spuneam ca trebuie dee evitat cuvintul trebuie, apoi tot in viata mea se ghida de principiului moldovenescului, misteriosului trebuie/nu trebuie… si am stat si m-am gandit multe zile si nopti la acest vreau, si eram si mai deziluzionata ca avind un raspuns atit de bun, o solutie, habar nu aveam ce vreau eu, acum am inceput sa mai vreau, dar imi e extrem de greu sa inchid usa si telefonul atunci cind trebuie, dar nu vreau, si am tot dreptul!

  5. Rau e sa ai asa prieteni. Sau „prieteni”. Multi zic ca le strica altii programu, si programu lor era sa stea cu fundu in canapea si sa se uite la TV. O sa ajungem sa stam toti inchisi intre 4 pereti, singuri. Ideal ar fi din cand in cand sa petrecem timpu si cu altii, cu prieteni care au aceleasi preocupari ca noi. Pe de alta parte cat de greu poate fi sa refuzi niste oameni, sa zici ca ai alte planuri? Daca oamenii aia sunt ok vor intelege, daca nu-s ok atunci nici n-ai nevoie de ei.

    • Dan, asta e si problema – multi nu pot refuza. Imagineaza-ti ca stau oamenii in usa ta, ce faci? Le deschizi, ii saluti si le spui ca scuzati-ma, am alte planuri? Da, e poate si asa corect, dar e greu s-o faci :)

      E importnat sa te vezi cu prietenii, dar pentru asta s-au invetat telefoanele, e-mailurile si, pana la urma, scrisorile.

      Si ce daca cineva are program sa stea cu fundul pe canapea? Eu de ex. cand lucram de la 5 dimineata pana la 7 seara, venind acasa anume asa vroiam sa-mi petrec timpul – cu fundul pe canapea si ma lase toti in pace :)

      • Da, problema cu stat cu fundul in canapea pleaca de la faptul ca muncim prea mult, suntem prea ocupati ca sa ne mai bucuram de viata. Transformam timpul nostru in bani si banii ii cheltuim si ajungem batrani si n-am facut nimic (treaba valabila si la mine si la toti pe care ii cunosc)… dar asta e in afara subiectului postului.

        Treaba cu refuzatul oamenilor… hai sa zicem ca unii sunt mai cu bun simt si le e jena sa le zica in fata musafirilor nepoftiti si se pacalesc de 2-3 ori dar daca situatia asta sa se repete la nesfarsit… asta e vina celui cu bun simt :). Oricum nu exista un mod „usor” de a rezolva problema.

        Oricum ai face, ca ii primesti, stai toata ziua cu ei si in final le zici ca data viitoare sa sune inainte, ca aveati alte planuri, sau ii primesti si ii ti 15 min si le zici ca te bucuri tare ca au venit dar n-o sa poata stea prea mult pentru ca ai aveti planuri… oricum ar fi, daca situatia se repeta mai mult de 2-3 ori, trebuie facuti oamenii sa inteleaga. Oamenii care au putin bun simt isi dau seama ca sunt musafiri nepoftiti si data viitoare suna. Nici nu trebuie sa le ziceti direct ca isi dau seama si cu „aluzii fine” :D. Ceilalti sunt nesimtiti si la aia trebuie sa fiti si voi la fel (pe moment, cu ei), si sa stii ca nu-i chiar greu.

        Ar fi interesant de postat pe un forum cu trafic intrebarea: „cum scapi de musafirii nepoftiti”. Stiu ca romanii sunt inventivi :).

        Si nu zic acuma ca trebuie sa le faci nu stiu ce ca sa scapi de ei, pana la urma totul se reduce la a zice direct, in fata.

        Greseala e a parintilor si e de demult ca au tot acceptat. Oamenii aia n-au nici o vina, ala e nivelul lor, nu-si dau seama, ei se simt bine la voi. Spui tu ca e obicei din Modova dar peste tot exista obiceiuri si traditii dubioase si astea sunt piedica evolutiei. Ca repetam greselile la infinit si ne mai si antrenam copiii sa le faca si ei si sa-i invete pe copiii lor aceleasi prostii.

        Dar… poti privi partea buna. Cum era daca veneau oamenii aia si beau la voi si se faceau muci si ei si parintii vostii :D (cum se mai intampla prin diverse zone ale tarii). Situatia asta se rezolva usor si daca nu poti s-o zici tu, poti apela la un prieten :D.

        Oricum inteleg ca povestea e din trecut deci s-a rezolvat deci totul e bine. Si daca ai scris postul si ai mai si raspuns inseamna ca nu stai cu fundul in canapea la TV deci e si mai bine :).

        Traditie/netraditie, Moldova/restu tarii, trebuie sa ne educam copiii sa nu fie la fel ca noi (ce treaba), sa-i uneducam… sau mai bine sa-i lasam asa… poate se educa ei mai bine decat ii stricam noi (cu simtu ala made in Moldova de care ziceai).

        Copilu se duce la petrecere, mama ii zice inainte „sa te distrezi si sa fii cuminte”, copilul deurtat ii raspunde „sa ma distrez sau sa fiu cuminte?”. Treaba asta am observat-o si eu la mine, plec de la prieteni care au copil si la plecare ii zic copilului: „sa fii cuminte!”… de ce i-am zis eu asta? Ce-a facut copilul? De ce trebuie sa educ eu copilul prietenilor? E un reflex, ca multe alte obiceiuri rele programate in fiecare.

        De aia ajunge apoi copilul sa nu se mai inteleaga cu parintii (pana cand, la o anumita varsta, la peste 30 de ani incepe sa-i accepte asa „inapoiati” sau inapoiati cum sunt ei) desi si el de la o anumita varsta ajunge sa fie privit la fel de copiii lui.

        Batranii ar trebui sa fie cei mai intelepti dar prea putini sunt. Vorba aia: like father like son.

        Gata, am aberat destul.

  6. Draga nu te pune nimeni sa faci ceva ce nu iti place. Daca esti moldoveanca si iti renegi gena e sigur problema in sistemul tau. Te vad foarte suparata pe acest „neam moldovean” si nu inteleg. Fiecare om are propriile lui principii, propriile lui gesturi si nu cred ca e cazul sa generalizezi. Daca tu ai ramas cu niste traume din copilarie, si te legi de trecut, doar ca sa-ti argumentezi prezentul asta e doar problema ta. Din punctul meu de vedere nu esti decat o persoana cu grave probleme existentiale. Ar fi multe de spus dar nu imi permit sa pierd timpul.

    • nu…trebuie sa-i dai voie oricarui prostanac (fie el chiar shi „prieten”) sa urce incaltsat cu picioarele-n cap! daca omul are cap de pluta shi nu intselege din cuvant…shi ce are gena shi traditsia cu asta? de ce ar trebui sa stau fericit in fatsa oaspetsilor, iar din spate sa tsin un cutsit…pt mult iubitsii shi intselegatorii oaspetsi!

  7. Am vazut acest articol distribuit pe fb. si l-am citit dintr-o rasuflare! Subscriu sub fiecare gand din text! Nici eu nu am putut intelege niciodata de ce cineva isi asuma cu nerusinare dreptul de a-mi face programul, de a-mi dicta ce e bine si de a-mi impune lucruri care mie persinal nu-mi sunt nici dragi si nici de folos!
    P.S. ma bucur ca aim intrat pe un blog interesant… deabea astept sa citesc mai multe… :-)

  8. La mine schimbarea sa produs cind am inceput a calatori a vedea alte culturi si a intselege ca suntem atit de departe ca cultura mod de a gindi, actsiona si a trai. Foarte greu sa faci aceste schimbari, ma bucur ca o potsi spune cu glas tare si eshti puternica eu incerc si e greu foarte greu dar important sa ii fac pe cei dragi sa ma intseleaga. Imi place enorm de mult blogul tau si modul tau de a spune lucrurilor pe nume, Bravo! appreciation

  9. corect zis:) la mine acasa eu am fost cea care a zis prima NU DESCHID USA NU E NIMENI ACASA am avut parte de asa experiente frumoase:D mama mereu zicea ca nu se poate, ca sunt mai mica, ca trebuie sa raspund la telefon si sa deschid usa…de ce????? eu nu vreau sa vad sau sa aud unele persoane de ce ar trebui sa le deschid usa case mele sau a sufletului meu? :) nimic nu trebuie, asa a invatat si copilul nostru , nu exista TREBUIE sa faci ceva ce iti spune sau dicteaza altcineva, iti place omul il primesti daca nu, nu si nu inviti ca trebuie, nu feliciti ca trebuie, nu raspunzi ca trebuie…faci ce faci din si cu placere ;)

    • oo daaa, asta cu invitatu` chiar m-a pus intr-o situatie penibila si neplacuta la propria mea nunta. chiar daca am incercat cit mai departe sa deviem cu sotul meu de la toate traditiile moldovenesti si sa facem totul pru ca asa noi vrem, asa noi primim maxim placere, am avut parte de oaspeti pe care nici macar nu-i cunosteam, sotul din partea parintilor lui, eu- din partea a lor mei. si totul pentru ca „asa trebuie, noi doar am foat la dinsii” – imi zice mama.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s