Intalnirile care ne schimba viata

Eu prin casa ma imbrac ok. Ok, adica fara tricouri decolorate, patate, gaurite, halate inflorate, pijamale sau pantaloni moi cu genuchii lasati. Pentru hainele de casa am cateva etajere separate in dulap. Acolo se gasesc blugi mai vechi, pulovere si tricouri in stare normala. Normala, in sensul in care daca as iesi din casa sa duc gunoiul  si mi-ar trece prin cap sa trag o fuga pana la monumentul lui Stefan cel Mare, nu m-as simti deosebita. Poate doar deosbita in felul in care se simte deosebit un om care se imbraca in casa in blugi Levi’s si se parfumeaza. De aceea ca acasa eu ma parfumez.

Insa…De-am fi noi perfecti. Adica, noi oamenii. De-am fi noi intotdeauna la patru ace ca si Bree Van De Kamp din Desperate Housewives (desi, in episodul de azi dimineata ea dormea beata crita pe iarba verde din fata casei).

Povestea mea, insa, e si mai trista decat cea a lui Bree. Sambata, in timp ce spalam podelele, imbracata cu o pereche de blugi, salvati deja de cateva ori din sacul de gunoi (am si eu crize de mila), suna Ilinca, cuprinsa de panica. Sa cobor s-o ajut sa urce sania! Eu, luata prin surprindere, putin enervata pe faptul ca am o fata papa-lapte, cu mainile in caldarea cu apa, las totul si cobor scarile val-vartej (nu-mi place s-o las sa astepte, daca da de un maniac la intrarea in scara, sau de vecinul alcoolic de la 9, sau de vreun maidanez parcat in fata usii?).

Carevasazica, alerg eu pe scari, in blugii cu 4 marimi mai mari (de pe timpul cand nascusem) si franez … In cine credeti ca se poate de franat sambata dupa-amiaza intr-o pereche de blugi oribili, numai buni de stat in patru labe si de ros podelele? Da, da, corect…! In barbatul viselor mele incepand cu cea mai frageda perioda pre-pubertina. Tatal unei prietene de copilarie (salut, Olivia!), stabilit de cativa ani buni (impreuna cu familia) la Bucuresti. Aici in vizita doar pentru week-end.

Barbatul cu pricina nu m-a recunoscut. Slava Cerului! E adevarat ca si eu m-am salutat foarte timid, cu o patrime de gura si la gestul lui cavaleresc de a apuca sania copilului si a urca-o pana la lift, am bombanit un „multumesc” de nota 2. Normal, nu mi-a mai ajuns curaj sa urc cu el in lift. Nu vroiam sa risc sa stau langa acest concept al frumusetii masculine in plina maturitate mai mult de 30 de sec. pentru a-i da ragaz sa-si aminteasca unde a mai vazut femeiusca asta in blugi lasati si in cizme cu 2 marimi mai mari (ale mamei).

Asadar, mi-am insfacat copilul si pana la etajul 3, unde stam, am sarit doua scari odata, cu sanie cu tot. Intrata in casa, am mers direct spre dulap si mi-am schimbat blugii. M-am parfumat a doua oara si mi-am pus o esarfa la gat. Viata mea s-a schimbat. Definitiv.

***

Voi cu ce va imbracati in casa?

13 gânduri despre „Intalnirile care ne schimba viata

  1. Fain post!..eu sunt freelance si e clar ca biroul meu, atelierul meu e acasa. Urasc halatele cu floricele si fara si tot felul de kimono-uri.. cel mai bun costum de casa este pijamaua, pijamalele(farmecul profesiei, cand nu te gandesti ce imbraci azi pentru oficiu) si in cel mai reusit caz – „eleganta” garderoba de blugi si maiouri vechi dar cool. Insa fara parul strans frumos, sprancene pieptanate, ochi creoinati, nu pot sa-mi incipui cum pot sa incep sa desenez.
    Si totusi nu cred ca o pereche de blugi cu doua marimi mai mari pot sa strice impresia despre o femeie care se vede de departe ca e interesanta, nu-i asa alobebe? :)

  2. N-am sa uit niciodata. Eram proaspat mutati la casa noua si faceam curatenie intr-o bluza alba si pantalonii de la sora-mea pe care ieri-a de atunci sarisera cativa stropi mari de ulei dintr-o tigaie. Tre’sa spun ca este singura data in viata mea cand m-am stropit cu untura sau ulei pe haine. Suna cineva la usa si eu ies repede, deschid si vad doua doamne profesoare de la alt liceu care locuiau pe strada mea si venisera neanuntate sa ma…surprinda (eu eram o tanara speranta de la alt liceu si vroiau meditatii pentru nepotii lor). Si uite-asa m-au masurat de sus si pana jos oprindu-se pe petele uriase de pe nadragii mei si eu eram fericita, zambeam larg ca doar ma mutasem de curand si aveam motive.

  3. Da intradevar este o llectie binevenita, ca cel patit invata si pe altii…asa dar mersi de curajul ce lai avut sa spuii intimplarea din viata, ca numai asa ne punem oglinda sa mai vedem cum aratam si cind suntem acasa….~

  4. M-a distrat/încântat/bucurat gândul tău!
    Ca vârstă, cred că ți-aș putea fi mamă, dar felul cum arăt este foarte important pentru mine de când mă știu. Cum ară, în orice situație..

    Blugii- am trei perechi de casă- mă scot din toate încurcăturile!
    Și ruj! fără discuție.
    Parfum, pentru afară. Sau ..

    Să-ți spun ceva- săptămâna trecută, mă plimbam cu o prietenă- are vârsta mea, copiii noștri sunt de-o seamă, asta înseamnă că și nepoțeii sunt de vârste apropiate.
    Am ajuns în fața casei unei foste colege de cancelarie- am socotit noi, doamna are peste 72.. Era perfectă- rujată, coafată, dar în halat, mă rog, am luat-o prin surprindere. N-am intrat în casă.
    O complimentăm fără să fim ipocrite, ea zâmbește „ dragă, zice, nu ies din baie necoafată, nerujată„.

    Se numește feminitate, așa-i??

    • Din pacate se pierde aceasta „moda”. Chiar aseara am vazut o femeie cumparand tigari langa statie, in halat de baie. Asta chiar in centrul orasului, la o ora cand toate lumea iese in strada :)

  5. de cand am devenit casnica, cumpar haine pentru case. Am stabilit clar sa nu port vechituri. cumpar haine pe care la 33 de ani nu prea am ocazii sa le imbrac „in lume”: rochite care imi imprima aer de adolescenta, maeuri cu imprimeuri aiurite sau extrem de decoltate, chestii. Apropo, abia acum am realizat ca tot nu ma parfumez niciodata cand nu trebe sa ies din casa. trebuie sa gasesc o explicatie, dar deocamdata nu o am. stiu numai ca ma simt mult mai confortabil asa, naturala:)

    • Parfumatul este o chestie mai speciala pt mine, cum in sistemul Fly Lady este incaltatul de dimineata a unor papuci cu sireturi (pentru casa). Sunt detalii care te impun sa tii standardele ridicate…Sper ca am fost explicita :)

  6. Asta numim „ironia sorţii”… Atunci cînd vrei cel mai puţin să întîlneşti pe cineva, cînd ştii că nu eşti în formă şi nu te reprezintă să fii aşa în fiecare zi şi, culmea, atunci dai ochii cu jumătate de oraş şi o pătrime de Moldovă :) E regulă pentru mine treaba asta cu ironia sorţii, îi place să facă mişto de mine… Mulţumesc pentru articol, am zîmbit frumos şi am învăţat lecţia.

  7. Hehe! Ce nostima esti la descrierea situatie, mi-am imaginat foarte bine situatia. Si eu dese ori ma prind ca port ceva ponosit si deformat pe acasa, asta pina acum ceva timp….am schimbat un pic obiceiurile, daca e un pantalon sportiv apoi sa fie mulat pe buca hehe, si un top nu din ala decolorat ci chiar din ala care de iesit, am scos o sumedenie ce le purtam pe la Pasti si am zis basta….si pe acasa tre sa diu frumoasa si sexy, ca si tine, trec si pe la parfum hehe. PS initial era pentru sot, apoi chiar pentru mine, in treacat daca pot si ruj pun, voila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s