Da’ tu cine esti?

Dimineata, in timp trageam pe mine un pulover alb, de lana, am fost invaluita de un lan de grau din nordul Frantei. L-am auzit pe Joe Dassin, cantand „Siffler sur la colline”. Si eu iarasi aveam aproape 22 de ani, nevasta tanara, plina de zel si de seva, gata sa-si dea lumea peste cap, doar sa invete mai repede cum sa fie sotie ideala.

Puloverul meu miroasea a casa socrilor, a deserturi frantuzesti, a dupa-amiezi de duminica petrecute la targuri de vechituri, a seri de vara la o margine de campie unde un grup de tineri se infruptau dintr-un joint. Eu eram cea mai frumoasa, de aceea ca eram diferita.

In timp de 10 secunde am vazut un film. Un lungmetraj. In culori. Un film eroina caruia seamana dureros de tare cu mine. Dar eu n-o cunosc. Poate ne-am intersectat candva, undeva, dar nu mai mult decat atat.

***

Noi suntem 10, 100, 1000 de oameni pe parcursul vietii noastre. Toti diferiti. Toti creati pentru a corespunde anumitor circumstante. Putin artificiali. Putini ridicoli. Intotdeauna mai verzi decat in situatia ce va urma.

De fiecare data noi ne inventam o noua viata, o noua identitate si un nou destin, doar pentru a incapea in locusorul pe care ni l-am ales. Sau care ne-a ales si noi ne-am prefacut ca e ceea ce cautam de la facerea lumii. Apoi ne schimbam credintele, principiile, gusturile, gandurile, simturile doar pentru a ne regasi mai bine in ochii altui om sau altor oameni. Si ne repetam ca pe o mantra, zi si noapte, ca asta, asta e ceea ce am vrut.

Iar intr-o zi, situatia se consuma.

Si noi alregam repede-repede catre o alta situatie. Catre o alta viata. Si incepem sa credem in ea.

Sa construim. Sa daramam. Sa carpim. Sa rupem capitole intregi din istoria noastra personala. Sa alcatuim cuvinte noi. Sa facem sa dispara altele vechi.

Si tot asa. Pana in ziua in care ne oprim. Sau moarte ne opreste.

Cel mai bine e, desigur, sa ne oprim singuri. Si sa ne spunem „Salut! Eu oleaca m-am pierdut pe-aici…Da’ tu cine esti?”

***

Da’ chiar, tu cine esti?

2 gânduri despre „Da’ tu cine esti?

  1. Sa scrii, pentru ca istoriile tale prind si sunt zemoase. Sa nu eziti, tu poti sa-ti zici scriitoare. Pentru ca esti. Imi place fata din tine care da glas adevarurilor adevarate din noi toti, uneori dureroase. Nu-mi place blogherita care pune etichete, e negativista si face nazuri. Dar, tocmai de asta nu suntem roboti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s