Doua femei sau despre transportul public urban

Ea sedea langa mine, dreapta ca o jerdie, cu bereta neagra pusa pe o parte, de parca incercase sa o potriveasca nasului carn. Era toata nervi. Desi nu scosese o vorba, o simteam cum se frange, cum se mananca celula cu celula, cum isi irita singura fiecare terminatie nervoasa. Blonda, imbracata in negru, nu fara gust, tinea pe brate epica punga de plastic care fosneste la fiecare miscare. Pentru a-si stapani nervii, care erau intinsi ca niste strune pe chitara unui psihopat, ea desfacea aceasta punga ca s-o aranjeze in doua. Iar si iar. O desfacea pe brate, apoi o indoia si trece peste ea cu mana subtire si oarecum uscata.

Eu citeam. Asezata acurat pe o margine de bancheta. Tineam cartea desfacuta pe brate si mai trageam la ea cu ochiul. Ea parea sa fie deranjata de prezenta mea. De cateva ori si-a privit piciorul, cu gestul cela pe care il facem cand cineva ne atinge, fara sa vrea. Ea se tot apleca, trecea cu mana peste cizma neagra, stergea o pata imaginara lasata de piciorul meu imaginar. Apoi se indrepta, ca sa treaca cu mana peste punga de plastic.

Eram indragostita in saptamana a 4 si se poate ca trupul meu elibera un soi de fluizi ce ii perturbau linistea de femeie care nu vazuse dragoste de la prima Inviere a lui Isus. Fata ei uscativa, candva draguta, acum plina de ticuri, se contracta de fiecare data cand se deschidea usa troleibuzului. De parca orice miscare de deschidere si degajare i-ar fi impovarat existenta. Am inchis cartea. Nu mai vroiam sa irit sufletul de langa mine nici macar prin faptul ca citeam. Mai ales ca ea cerctease de cateva ori paginile deschise in fata mea si, poate din neputinta de a deslusi macar o propozitie sau poate tocmai de aceea ca a deslusit cateva cuvinte in franceza, o apucase un fel de disperare. Simteam cum tensiunea dintre noi creste. Tensiunea intre doua femeie de varste diferite care impart un metru patrat intr-o dimineata posomorata de decembrie. Doua femei care, cel mai probabil, nu se vor mai afla niciodata una langa alta si niciodata nu-si vor spune „Buna ziua”. Si totusi… doua femei care s-au ciocnit invizibil intr-un troleibuz si care incearca sa-si rupa dreptul la existenta. Ea, uscata, nervoasa, lipsita de dragoste. Eu, cu fata neteda, cu o suta de frici ascunse sub palton si cu un embrion de dragoste, undeva colo, intre cer si pamant.

Cum sedeam, resemnata, incordata toata pentru a-mi pastra echilibrul de femeie tanara si in putere de a iubi, mi-am amintit de o profesoara de la Universitate, care era intalnita in fiecare seara, dupa ore, de sotul sau, academician cu tamplele sure si pasul domol. De cate ori ii vedeam, chicoteam cu amicile mele. Oare ei, la 50 de ani cu plus, mai fac dragoste? Oare acest domn respectabil isi mai rastoarna doamna, profesoara universitara, dintr-un impuls animalic, pentru a o poseda? O colega, care la 20 de ani avea deja copil la gradinita, spunea ferm ca „da”. Noi, celelalte, verzi, pistruiate si bune mai mult de gura, decat de altceva, radeam rautacios si spuneam ca „Nu, nu, cum iti imaginezi tu asta?”

Desi au trecut ani, eu tot mai putin si mai putin, pot sa-mi imaginez scena in care domnul academician isi rastoarna doamna profesoara si o poseda. Dur, tandru si iar dur. Sau invers. Sau oricum. Eu cred tot mai putin ca oamenii sunt in stare sa se iubeasca dupa o anumita varsta. Eu tot mai putin imi fac iluzii in privinta prietenelor mamei mele, care si-au construit familii, cariere, case, pozitii si statuturi, ca sotii lor le-ar baga impromptu limba in ureche si ca le-ar tarai pana la cel mai apropiat punct de sprijin pentru a le iubi.

Si eu le gandesc toate astea, aproape blocata langa femeie cu punga de plastic si bereta pusa pe o parte. Si daca sunt femei care emana sex, de te ametesc, mai sunt femei care emana lipsa de sex, de te intristeaza. Daca ar sti ea ca acum, cand am inchis cartea, ca eu ii citesc viata, care s-a oprit pe la 28 de ani, cand a nascut ultimul copil sau nu l-a nascut, deoarece sotul nu era incantat si ea avortase. Afara era perestroika, deficitul, criza, unde sa nasti copii? Tot in acel an, obosita, deziluzionata, resemnata cu faptul ca vin batranetile, ea a incetat sa iubeasca. Acolo, in apartamentul lor cu doua camere. Cu mobila ca la toata lumea. Si cu un set standard de carti de la „Cartea moldoveneasca”.

Daca as fi fost atunci langa cea mai buna prietena a mea, i-as marturisi ca ma prefac intr-o „catea rautacioasa” si ca sunt pornita sa judec oamenii. Iar ea mi-ar spune ca e ok. Noi nu judecam, noi discutam. Si apoi, oricum, lipsa de dragoste… asta e atat de trist. De oricare dragoste. Impartasita. Neimpartasita. Pasionala. Calma. Tandra. Doar sa fie. Ca vin batranetile. Si cu ce ne alegem? Cu o bereta neagra, pusa pe o parte, semn ca ne-a mai ramas un gram de cochetarie, care, prin nu stiu ce noroc, ar insufla cuiva ideea ca mai avem ceva feminin in noi?

***

Troleibuzul s-a oprit la statia N, dupa 30 de minute de calatorie langa doamna mea nervoasa. Cu cateva clipe inainte de statie, ea a facut o miscare tipica oamenilor care vor sa coboare, eu mi-am strans si mai tare picioarele langa mine, m-am facut mica, cat o fetita de 5 ani, si am lasat-o sa treaca.

Ea a coborat, luand cu sine toata povara anilor de neiubire. De parca nu s-a incumetat sa mi-i lase mie.

Multumesc.

 

6 gânduri despre „Doua femei sau despre transportul public urban

  1. …troleibuzul ca scena eternului razboi (la genul feminin) dintre generatii…

    Se pare ca, de data asta, tu ai fost cea care ai pierdut batalia. Chiar daca toate atu-urile erau de partea ta… Pentru ca ea nu ti-a „spus” povestea ei; a ramas o necunoscuta, desi tu te-ai grabit s-o inghesui intr-un tipar prafuit. Asa, ca sa te simti iarasi linistita, sa nu te mai tulbure cu enigma ei nedezlegata! In schimb, ea te-a „citit” cu usurinta: un sonet rascolitor de simturi, incrustat direct pe pielea neteda, in care cea mai profunda metafora e „…indragostita in saptamana a 4-a…” In mod cert, ea e genul care prefera o alta literatura…

  2. multumesc. ce noroc pentru noi ca doamna cu bereta era in acelas troleibus cu tine, sau tu in acelas trolebus cu ea, nici nu vreau sa ma gandesc ca bucatica asta gustoasa de inceput de capodopera putea sa lipseasca de la masa mea de cina (astazi cu decor londonez), cu multe surse si resurse bagarete in jurul meu, textul tau m-a tinut lipit de sus pana jos fara nici o clipa sa-mi schimb prioritatile..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s