Despre cum eu azi dimineata nu mi-am dus copilul la scoala

Eu nu mi-am dus azi copilul la scoala. Mama, daca ar fi putut, ne-ar fi pus pe ambele in ungher. Eu, insa, stateam si radeam pe sub mustata. In sfarsit, in sfarsit, eu am copilul meu si pot foarte calm sa-i dau voie sa nu mearga la scoala. Si pana in clipa asta, in care scriu, ma gadila undeva la lingurita, de parca am facut o mare nazbatie, de care nimeni nu-si va da seama si pentru care nimeni nu ma va pedepsi.

Cu toata libertatea din capul meu, sunt inca teritorii pe care nu le-am cucerit. Si pentru care lupt zi de zi. Uneori mai timid, alteori mai indraznet.

Azi dimineata am decis ca Ilinca a avut o saptamana prea stresanta, prea multe lacrimi, prea multa durere de cap si stomac. Si ca ea trebuie sa se odihneasca o zi in plus. Chiar daca ei trec azi impartirea. Dumnezeu cu ea, cu impartirea. Ea sta acasa in camasa de noapte, sosete de lana, parul lung pana la brau, blond si zburlit si deseneaza. Si se cearta cu bunica, care e tare nemultumita ca a crescut o fiica iresponsabila care o strica si pe nepoata-sa.

Eu, insa, triumfez. Exact ca un copil caruia i s-a interzis sa iasa dupa portita, iar el, adunandu-si toate gandurile si fortele, a impins portita si a iesit in drum. Putin timid, putin infricosat, dar el a facut si acest pas! Si e atat de mandru de sine si totodata speriat. O bucatica de pamant strain a devenit a lui, el si-a acordat-o prin curaj si nu are de gand sa renunte la aceasta victorie minuscula.

Or, noi suntem toti plini de programe educationale, clisee, idei despre cum trebuie sa fie viata, familia, dragostea si chiar oamenii care ne inconjoara. Iar acestea, de foarte multe ori, sunt total opuse ideilor si convingerilor noastre proprii, adanci, personale. A celor care, de fapt, conteaza. Si asa si traim. Pe de o parte nu suntem de acord cu aceste idei, care uneori ne intorc si stomacul pe dos, pe de alta parte, ne pliem lor. De aceea ca asa trebuie. Desi, eu asa si nu am inteles – de ce trebuie? Cui trebuie? Eu cred ca daca noi ne-am pune aceasta intrebare cel putin o data pe zi, atunci se poate intampla ca ne-am dori sa schimbam cate un lucru din viata noastra, vorba ceea on daily basis.

***

Eu sunt mandra de mine. De aceea ca azi dimineata eu mi-am invins o programusoara din capul meu. E o victorie foarte mica si foarte personala, pe care nici nu stiu daca o pot explica bine. Dar, eu simt acum, mai mult ca ieri si mai putin ca maine, ca eu, anume eu, pot decide ce e mai bine pentru copilul meu, pornind de la o premiza foarte simpla: dragostea si banala grija care se naste odata cu ea.

8 gânduri despre „Despre cum eu azi dimineata nu mi-am dus copilul la scoala

  1. well si eu fac asta cu nepoata mea citeodata. Imi iau o zi libera si mergem si facem ce vrea ea. O zi intreaga! :)
    Oricum eu pot s-o invat mult mai bine decit orice profesor de la scoala, cel putin la moment.

  2. un mesaj la o alta tema.
    anticipand rezultatele „Vipmagazin” – trebuie sa spun ca alobebe este unul dintre putinele bloguri (si unicul blog autohton) pe care le urmaresc in fiecare zi, care imi ofera idei noi si imi arata alte perspective. imi place faptul ca nu intotdeauna sunt absolut de acord cu ceea ce scrii, dar ceea ce scrii e intotdeauna bine argumentat si bine gandit.
    comentez taaare rareori, dar citesc toate postarile cu placere.
    multumesc pt sinceritate :)

    • Si de ce, se intreaba? de ce nu comentezi, chiar daca, sau MAI ALES daca nu esti de acord? Autoarea a facut un efort, ne-a impartasit gandurile sale; intr-un fel a provocat procesul nostru de gandire – pozitiva sau mai putin… De ce sa nu sustinem invitatia la discutie? Mai ales cu asa „interlocutor” interesant.
      Chiar ma-ntreb cateodata, ce e cu specificul acesta „moldovenesc”: a comenta pe un blog la noi inseamna fie a turna sirop in urechile autorului, fie a scrie mizerii. Fie a nu reactiona in niciun fel… Discutiile vii, in contradictoriu, insa civilizate sunt aproape inexistente. Sau nu cunosc eu locurile?:)))

  3. Cand va creste, una din amintirile pretioase ale Ilincai va fi, la sigur, cea despre ziua in care mama n-a dus-o la scoala si ea a desenat, in pijama si ciorapi de lana… A provocat vreodata tabla inmultirii nostalgii? :)

  4. Ce bine ai facut! eu tot cred ca in clasele primare mai ales nu e mare treaba daca mai lipseste copilul o zi de la scoala, si eu pot sa il tin pe al meu acasa daca vad ca e obosit sau uneori imi iau si eu o zi libera si ne ducem in vreo excursie de o zi impreuna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s