Dimineata

Azi m-am trezit de la galagia pe care o facea ploaia. Primul gand a fost ca nu mi-am luat de pe coarda, ce atarna afara, in fata balconului, rochia neagra si cardiganul maroniu, puse acolo inca duminica cu scopul de a se zvanta, dar, de fapt, adevaratul motiv fiind lenea mea de a le face loc in dulap. M-am intins in pat, am cascat, am blestemat ora devreme la care ma culcasem si mi-am spus ca fie ce-o fi. Si cu rochia si cu cardiganul. Viata e cu mult mai complicata decat atat. Dragoste nu exista. Ilinca tuseste. Trebuie de mers neaparat la sport. E ziua mamei. Am pus doua kilograme pe mine. Haruki Murakami n-a luat Nobelul. La Paris e frig. Noi nu avem zboruri spre Praga. Parul devine tot mai uscat. Gata. Trebuie de sculat.

***

Dimineata a fost atat de frumoasa. Cu o frumusete matura, ca a unei femei inainte de moarte. Ca a femeii de vreo 70 de ani pe care o vazusem sambata in troleibuz. Atat de frumoasa si atat de blonda, incat o priveam ca un copil, cu gura cascata si fara pic de jena. Langa ea isi taraia carcasa un batran, atat de ramolit si atat de trist, incat m-am gandit deodata la frustratul care a lansat falsul adevar conform carui femeile imbatranesc mai devreme decat barbatii.

***

In dimineata asta nu i-am tinut nicio lectie de viata Ilincai. Aceasta se intampla, de obicei, in drum spre statie. Azi am tacut si am tinut-o duios de mana. Fericita ca am aceasta manuta calda si putin uscata in mana mea. Insetata de orice cuvant al ei, de orice ras usor fortat sau exclamatie deseori prosteasca. Copilul meu. Mic si frumos. De dragul caruia ma culc la 10 seara, stiind prea bine ca ma voi chinui pana ma va lua somnul.

***

Sambata, in troleibuz (in altul de data asta), in fata noastra sedea o doamna cu o varsta neclara, dar foarte luminoasa. La un moment dat, luandu-si ochii de pe Ilinca, imi spune: „Doamne, cum as lua-o de mana si as pupa-o, si as pipai-o, sa-i simt fiecare centimetru … Bucurati-va de ea acum, cat e mica, mangaiati-o, sarutati-o…Timpul trece atat de repede. Acum este si acum nu-i…Nici n-o sa va dati seama cand, unde si cum a disparut.”

Bucatica de poveste pe care mi-a povestit-o m-a emotionat. Abia daca imi tineam lacrimile. Eu, care intotdeauna evit sa vorbesc cu oamenii, pentru ca nu stiu cum sa ma port. Si pentru ca sunt foarte neindemanateca. Doamna nascuse ultimul copil la 42 de ani. Jos palaria! Avea deja doi flacai. Unul de 18 si altul de 15 ani. Si-si mai dorea o fata. Pe care a avut-o. Si pe care a crescut-o in cea mai mare dragoste. Si careia ii duce dorul. Deoarece puiul ei e plecat la studii undeva departe…Eu demult nu am vazut atata lumina in ochii unei femei. Eu demult nu am luat atat de aproape de inima vorbele unui om strain. Eu demult nu mi-am anulat toate planurile, din simplu motiv ca vreau sa fiu cu fata mea.

Doamna mi-a mai spus ca nimic nu e mai important decat copiii nostri. Si eu am crezut-o. Asa cum n-am crezut-o niciodata nici pe mama.

***

De zece minute nu ma e dimineata. Cu o dimineata mai putin in viata noastra. Tu ce ai facut in dimineata asta?

3 gânduri despre „Dimineata

  1. [Tu ce ai făcut în dimineaţa asta?] « Dan Ghenea

  2. Am citit ce ai scris tu!
    Stii, o prietena si fosta profesoara la sc 56, mi-a scris exact aceleasi ginduri, referitor la draganeala si calin pentru copii, mi- a scris cit de mult ii lipsesc fetele ei ce is la studii departe. Mi-a zis sa profit din plin de picii mei, sa ii pup si gugulesc cit pot si cit incape….timpul e nebun ce repede trece.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s