Despre diversi barbati. Si despre barbatul cela.

Intr-o zi Ilinca imi povestea niste istorioare de la scoala. Apoi, s-a oprit, a ramas putin ingandurata si a spus „Mie nu-mi place de L. (nume de baiat), deoarece el e obraznic”. Eu nu i-am mai pus intrebari, stiind ca fata mea ar vorbi despre orice, numai nu despre baieti si dragoste.

Reactia ei vis-a-vis de baiatul obrazic si imposibilitatea de a-l place, m-a lasat putin surprinsa. Nu asta cautam noi oare, fetele si femeile tuturor timpurilor? Baieti rai, obraznici, care ne-ar aborda cu determinare si nu ne-ar lasa sa plecam. Barbati adevarati, cu abdomene in patratele, cu vorba dura si mana tare. Sau, cel putin, limba ascutita. Cu relatii dubioase. Si nesimtiti.

Atunci, ce ne place noua, femeilor?

***

Eu, de exemplu, m-am pierdut putin in notiuni, tipologii si clasificari. Iar in ajun de 30 de ani, m-a ajuns criza existentiala din urma, mi-a tras un par dupa cap si m-a lasat sa zac intr-un sant. Ca sa-mi revin. Si sa inteleg ce-mi place si ce vreau. Ca, apoi, sa ma incurc si mai tare.

Astfel, m-am trezit intr-o zi (mai precis, la 2 noaptea, cand printr-o coincidenta am descoperit ca sunt pandita pe sub geamuri) sa inteleg ca baiatul rau, de care eram nebuneste indragostita pe la 15 ani, este bolnav psihic. Nu, nu radem de cei mai tristi ca noi. Doar constatam – baietii obraznici pot avea unele probleme, pe care, credeti-ma, nu ati vrea sa le tratati impreuna.

Si cum aceasta descoperire nu era suficienta pentru a ma impresiona, am mai inteles ca inca un om pe care il iubisem cu dragoste tandra, de femeie care stie ce vrea (cand scapi de un  barbat cu probleme majore de personalitate, repede iti dai seama ce vrei) si care nu mai cauta baieti rai, nu e decat un om slab. Cuminte, luminos …si slab.

Intre un baiat rau cu probleme psihice si un barbat bun, dar slab, da-mi Doamne, un barbat normal! In sensul meu de „normal”. Adica destept. Tare destept. Si sa poata face bani. Si sa picteze seara.

Si Dumnezeu, milostiv cum e, mi-a dat. Un barbat care in prima zi in care ne cunoscusem mi-a recitit din  Arthur Rimbaud si mi-a impartasit, pe un ton foarte intim, ca il apreciaza si pe Baudelaire. Atunci n-am mai rezistat, si mi-am zis ca acest om, cu degete lungi si ochelari fini, trebuie sa fie sotul meu. Si a fost. Intre timp, mai descoperisem ca el deseneaza cele mai frumoase miniaturi. Si ca-i plac fetele tinere. Mai tinere decat mine.

Atunci, baiatul-rau, baiatul-bun si baiatul-destept, s-au luat prietenos de mana si au plecat sa danseze Hora Unirii, undeva printre dealurile trecutului meu. Si am ramas iarasi singura, sa despletesc teoriile conform caror isi traiesc oamenii viata. Si a venit barbatul-soldat-din-trupele-speciale, barbatul-care-cunoastea-sapte-limbi, barbatul-cu-ochi-ca-taciunii, barbatul-perfectiune-intruchipata, barbatul-nesimtit si barbatul-care-m-a-iubit. Si au incercat sa ma convinga, sa ma corupa, sa imi explice de ce trebuie sa ma las de fumat, sau de ce trebuie sa-mi reiau studiile pentru a ma face cu diploma, sa ma invete cum sa traiesc, sa ma sufoce cu dragostea lor, sa-mi scrie poezii, sa ma ignore, sa ma scurga de viata, doar pentru ca altceva nu stiau sa faca. Si petreceam serile gandindu-ma ce nu e asa, de ce nimic din cele traite de mine nu corespunde cu ceea ce e scris in crestomatii? De ce nu stiu sa fac cum spune mama, de ce nu-mi ascult prietenele si de ce baietii rai nu sunt decat oameni cu probleme de personalitate, iar cei buni – oameni slabi? Ce trebuie sa caut? Si unde trebuie sa caut? E adevarat oare ca trebuie sa ma fac soferita ca sa atrag barbati adevarati? Sau poate sa merg sala si sa-mi mai iau un outfit in culori neon, pentru a fi sigura ca sunt destul de vizibila ca momeala? Si poate asa si doar asa, voi pune mana pe barbatul-despre-care-toate-femeile-vorbesc-dar-pe-care-nimeni-nu-l-a-vazut?

***

Si asta pana in seara in care cineva m-a atins usor pe umar. Si mi-a spus calm ca ar vrea sa vorbim. Si eu am raspuns calm „Hai.” Si atunci am inteles ca barbatul pe care il cauta orice femeie este barbatul care are …mmm…ceva intre picioare. Si care are curaj sa faca ceva. In cazul dat, sa sparga tacerea. Chiar si peste ani. De aceea ca el stie sa-si recunoasca greselile. Si sa ceara iertare. El, atat de frumos si plin de succes. Si eu. Atat de oarecare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s