Abatere filosofica

Primele luni de sarcina le-am petrecut intr-o depresie groasa, cleioasa, vascoasa si intunecata. Motive, practic, nu erau. In schimb erau „hormonii”…parca si le vad pe femeile noastre dand intelegator din cap la auzul acestor „hormoni”, vesnic de vina pentru indispozitiile femeiesti. Mai era si toata frumusetea linsa, parca desenata cu guas, care ma inconjura. Mai erau si toate acele orase elvetiene, prin care treceam saptamanal. Frumusele, colorate, corecte si plictisitoare de moarte. Nu e de mirare ca majoritatea liceenilor din Elvetia fumeaza iarba la pauzele intre lectii. Dar, cel mai mult ma deprima faptul ca intr-o zi voi naste. Si ca fiinta din mine, care pluteste ca un pestisor in lacul lui personal, caldut si limpede, va fi data afara. Brutal, dureros, de parca ai arunca pestisorul pe teava de scurgere din bucatarie. Eu nu ma puteam impaca cu aceasta brutalitate. Eu nu puteam intelege, accepta legile Universului. Eu eram impotriva regulii fundamentale. Impotriva creatiei. Dar cum, cum sa vrei sa faci atat de dureros unei parti minuscule din tine? Cum sa-ti doresti sa participi la acest act de brutalitate si sa nasti copilul, care innoata atat de pasnic in apele tale? Si nu stie ce-l asteapta. Si nici nu-si poate imagina cum acest acvariu mare, care se leagana si prin care strabat sunete inabusite, linistitoare, il va trada intr-o zi. Cum toti vor fi impotriva lui si il vor arunca pe mal, pe pamantul uscat si rece, cu o lampa de spital tintita in ochisorii lui, de parca s-ar fi trezit la un interogatoriu NKVD-ist. Iar intr-o zi, dupa multi ani, acest omulet-care-nu-mai-este-pestisor va muri. Departe de lacul lui personal si caldut.

***

Aceasta lege fundamentala existentei, precum ca orice are un ciclu de viata ma intristeaza. Pe de o parte. Pe alta parte ma bucura. Sunt lucruri, fenomene, emotii, care as vrea sa moara mai repede. Sa dispara. Dar sunt si lucruri, emotii, fenomene care nu vreau sa dispara. Le vreau vesnice, perpetue, fara inceput si sfarsit. Sau doar cu inceput. Si, culmea, aceste lucruri, fenomene, emotii perpetue exista. Noi, insa, nu putem exista perpetuu in ele.

***

Revenind la pestisorul care candva toti am fost. Eu cel mai bine ma simt intr-o piscina mica cu apa calduta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s