Despre religie

Azi dimineata troleibuzele erau goale. In drum spre scoala am putut sa ne asezam una langa alta si sa discutam.

Discutiile noastre se petrec intotdeauna in troleibuz. Azi Ilinca mi-a spus ca ar vrea sa poarte la gat cruciulita. Am intrebat-o de ce. Raspunsul a fost cel pe care il asteptam: toti copiii poarta. Si ea vrea sa fie ca toti.

– Ilinca, dar tu cum crezi, copiii stiu de ce poarta cruciulita la gat?

– Cred ca nu stiu…

– Dar tu stii pentru ce se poarta cruciulita la gat?

– Nu…

***

Ilinca e botezata. Am facut acest pas din respect pentru bunica, o femeie foarte credincioasa. Si pentru mama, care crede ca in viata, in foarte multe situatii, e bine sa faci ca toata lumea. Pentru linistea sufleteasca. Eu, insa, nu cred intr-un astfel de botez. Tatal Ilincai cu atat mai putin. El e de extrema stanga. Si, respectiv, ateu pana in maduva oaselor. La fel si toata familia lui.

Asadar, botezul a fost mai mult ca o pliere in fata traditiilor noastre. L-am negociat in schimbul cununiei pe care nu am avut-o. Si care pentru mine nu avea niciun sens.

Cat Ilinca a crescut, am incercat sa evit orice indoctrinare a ei. Lucru simplu, intr-o familie in care mersul la slujbe si orice alta forma de practicare a ortodoxiei noastre involuntare, nu a fost niciodata la ordinea zilei.

Eu nu vreau s-o duc pe Ilinca la biserica, atat timp cat ea nu este curioasa sa vada ce se petrece acolo. Nu vreau s-o invat „Tatal nostru” sau alte rugaciuni cu ingerasi pentru copii. Mai bine sa invete o poezie de Arghezi. Si, cu atat mai mult, eu nu vreau ca ea sa poarte cruciulita la gat, atat timp cand nu stie de ce si pentru ce ar purta-o.

Eu, insa, vreau ca ea sa fie curioasa sa afle ce-i cu religia asta. Ce-i cu Dumnezeu, cu biserica, ce-i cu botezul ei. Sa descopere, sa invete si sa simta are ea sau nu nevoie de o dogma, de o doctrina, de reguli si restrictii pentru a trai in armonie cu Universul.

***

Imi dau bine seama ca acum e poate inca devreme pentru ea sa-si puna astfel de intrebari. Si ca mintea ei de copil de 8 ani ii spune sa urmeze turma, sa fie ca toti ceilalti, sa nu fie aratata cu degetul sau pusa in situatia de a raspunde la intrebari jenante. Eu insa, imi asum toata responsabilitatea si riscul de a-mi pune copilul in astfel de situatii. Dozat. Sa o fac sa gandeasca. Sa analizeze. Sa poate spune „nu” si sa dea argumente.

Si sunt sigura ca va veni o zi in care ea va intelege ce-i cu Dumnezeu si cu ce se mananca religia. Si va sti daca vrea sa poarte cruciulita. Sau daca are nevoie sa o poarte.

Pana atunci, eu ii voi repeta intr-una ca Dumnezeu nu are religie. Si ca lui nu-i pasa daca noi lucram sau nu duminica.

2 gânduri despre „Despre religie

  1. E bine că nu vă doriţi copilul să urmeze turma fără să fie conştientă de ce face. Un aşa-zis creştin care se împărtăşeşte din tradiţie o dată în an, cu nimic nu-i mai bun decît un ateu.

    Dar cît timp Dvs nu veţi crede în Dumnezeu, atîta timp nu veţi vedea niciodată vreun sens în botez sau în cununie. Dar să nu-mi spune-ţi că de fapt credeţi :)) pentru că în Dumnezeu nu poţi crede doar pe jumătate sau doar o treime. Aici am în vedere, dacă crezi nu poţi să alegi doar ceea ce-ţi convine din credinţă. Adică dacă mi-e somn şi nu vreau duminica să merg la biserică sau mai am nişte treaba de făcut şi nu am timp, atunci mai degrabă îmi convine să cred că lui Dumnezeu nu-i pasă de asta. Ba, îi pasă, pentru că duminica e unica zi din săptămînă cînd putem să comunicăm mai mult cu Dumnezeu şi să ne împărtăşim cu El. Oare nu ar fi corect ca măcar o zi din săptămînă să i-o dedicăm lui Dumnezeu, cel puţin pentru tot ce face El pentru noi sau poate credeţi că tot ce aveţi în viaţă pînă acum e meritul personal?

    De comunicat, poţi să comunici mai mult şi în altă zi, dar de împărtăşit poţi s-o faci doar duminica. Dar pentru ce e nevoie să comunicăm mai mult cu Dumnezeu, de ce trebuie să ne împărtăşim şi mai mult, cum adică ne împărtăşim cu trupul şi sîngele Lui? Astea sunt întrebări la care Dvs nu ştiţi răspunsul şi se pare că nici nu vreţi să-l ştiţi. Mai ales, că noi ştim în conştientul sau subconstientul nostru că odată ce alegi să crezi în Dumnezeu va trebui să renunţăm la multe lucruri în care noi ne simţeam confortabili, la multe vicii, patimi şi care nu e uşor să renunţi la ele. Iar la mijloc mai stă mîndria, peste ea e cel mai greu să treci. Aşa că pînă la urmă credem în ce ne convine şi mai găsim o sută de scuze, justificări şi argumente, iar pentru asta avem oricînd timp şi din plin.

    Cum va putea copilul cunoaşte mai multe despre credinţă dacă Dvs însăşi nu doriţi să descoperiţi credinţa? De ce nu vreţi s-o aflaţi? Bineînţeles nu de la babe care au religia lor bazată pe superstiţii (în nici un caz nu mă refer la bunica Dvs), dar din literatura teologică. Puteţi începe cu lecţii duminicale care sunt la multe biserici din Chişinău, puteţi căuta singură pe internet, dar aici atenţie pentru că o puteţi lua pe o cale greşită, de aceea mai bine să întrebaţi de cineva care cu adevărat se pricepe în teologie.

    Şi apropo, de parcă dacă ai studia şi cerceta ce înseamnă creştinismul, de ce trebuie să venim la biserică, ce semnifică crucea de la gît, ce înseamnă împărtăşania asta ar însemna că nu trebuie să gîndim şi nu trebuie să analizăm!! Ce absurd… Şi cum poţi analiza corect, atunci cînd analizezi doar argumentele ateiste, iar ce ţine de biserică analizezi doar vorbele din tîrg… :)))) Şi dacă Dvs nu vreţi să analizaţi corect, atunci nu puteţi să vă aşteptaţi copilul Dvs să o facă.

    Şi acum ce argumente vă aşteptaţi copilul Dvs să dea, cum va putea ea analiza atunci cînd nu cunoaşte practic nimic din credinţă, pentru că nu i s-a spus nimic despre asta? Cum va putea analiza un lucru despre care nu cunoaşte nimic?

    Poate într-o zi va fi curioasă. Şi eu cînd am început să vin la biserică, am venit din curiozitate. Dar a fost cam întîrziată curiozitatea, pentru că am reuşit să fac deajunse greşeli la viaţa mea. Ce mi-aş fi dorit să-l cunosc pe Dumnezeu mai devreme, să vin la biserică mai devreme şi să învăt despre credinţă. Şi Dumnezeu mi-a scos în cale oameni care puteau să mă ajute să aflu mai mult, doar că eu aveam argumentele mele de la mama care mi le repeta într-una, aceleaşi care şi Dvs i le repetaţi fiicei, că Dumnezeu n-are religie, că nu-i pasă dacă lucrez duminica sau dacă vin la biserică. Şi pînă la urmă n-au fost ale mele argumentele ci erau ale mamei. Şi dacă mama nu mergea la biserică, eu nici atîta. Şi dacă mama avea o atitudine negativă faţă de preoţii, eu cu atît mai mult. Şi dacă mama nu studia şi nici nu vroia să afle mai multe despre credinţă, eu nici atîta nu-mi pierdeam timpul cu asta.

    Credeam în ceea ce îmi convenea mie, că Dumnezeu e în suflet, fraza cea mai genială, Dumnezeu e în suflet!!! :))) Şi nu e nevoie să mă stresez sculîndu-mă duminica dimineaţa ca să merg la biserică.
    Iată că peste cîţiva ani îmi dau seama că sufletul meu s-a murdărit prea mult ca Dumnezeu să se mai afle acolo… Mi-am dat seama că în sufletul meu e un mare gol de fapt…
    …de aceea L-am căutat la biserică şi L-am găsit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s