Imbatranind

Recent cineva m-a intrebat cati ani am. De obicei, in astfel de situatii raman ingandurata cateva secunde, destul ca interlocutorul meu sa observe. Si nu fac pauza din cochetarie sau pentru ca vreau sa gasesc un raspuns elegant, ci, pur si simplu, deoarece chiar  trebuie sa-mi amintesc cati ani am. „Aaaa, 30…degraba 31”. Apoi, de regula, adaug repede „Dar in cap mi-a ramas ca am 21”.

De ce 21? Habar nu am! Posibil deoarece la acea varsta am facut deja cateva prostii mari, pentru care a trebuit sa ma rasplatesc cu varf si indesat, sau poate deoarece bunica murise de doi ani si anume la moartea ei am inteles ca pana aici mi-a fost copilaria, sau poate de aceea ca la 21 vroiam deja stabilitate in viata si eram gata sa-mi asum orice responsabilitate pentru a face rost de ea. Odata aceste situatii infruntate, mi-am zis ca nimic nu poate sa ma mai perturbeze  si ca 21 de ani e varsta mea de gratie.

***

In discutiile „despre viata” pe care le mai am cu prietenele, aud des „Heh, de ce nu am acum 20 de ani, sa ma satur de trait si apoi sa ma marit…” Eu niciodata nu gandit asa. Niciodata nu am crezut ca la 20 de ani poate fi tot atat de distractiv cat este la 30. Deoarece nu este si intelegeam acest lucru chiar si la cei 20 de ani. Si cat de mult nu as fi blocata in statia „21 de ani”, nu as schimba pentru nimic in lume aceasta inaintare in varsta, in fata careia atatea femei se lamenteaza.

Daca nu am „imbatrani”, cum am intelege anumite lucruri? Doar de prin carti, filme si discutiile oamenilor destepti? Daca nu am imbatrani, cum am putea descoperi alta fata a creativitatii noastre? Daca nu am imbatrani, dragi femei, cum am putea seduce cu adevarat un barbat? Cu ce? Prin ce?

Inaintarea in varsta imi aduce doar avantaje, daruri si favoruri.

Odata cu trecerea anilor, am inteles ca degetele de la o mana sunt de ajuns pentru a numara lucrurile care conteaza cu adevarat in viata.

Am mai inteles ce inseamna toleranta si cum trebuie sa o practic.

Tot aproape de 31 am inteles ca nu pot sa dau doar eu, ca mai am nevoie si sa iau de undeva.

Nu cu mult timp in urma am descoperit ca nu datorez nimanui nimic, ca pot face doar ceea ce-mi place si ca din aceasta cauza rotirea Pamantului nu se va opri, se vor opri doar frustrarile din inetriorul meu.

Am mai descoperit ca un copil nu este o bataie de cap. Un copil este intotdeauna o binecuvantare. Iar pentru a-mi intelege propriul copil, mi-am reabilitat copilul din mine.

Tot imbatranind mi-am dat seama ca normalitate nu exista, regulile sunt pentru fricosi, dragostea este un sentiment complex, minciuna poate fi adevar, iar copilul poate fi crescut doar cu pupici si macaroane.

Cat despre „Cat de bine m-as fi distrat daca aveam acum 20 de ani si nu eram maritata si cu copii…” eu am un singur raspuns – NU CRED!

 

 

3 gânduri despre „Imbatranind

  1. sint absolut de acord cu cele expuse si mai adaug….dupa 30 am inteles cine imi este prieten adevarat si ca celor care ma ignora sau carora nu le plac nu trebuie sa le demonstrez nimic. Dupa 30 dragostea este simtita mai profund, parintii ii pretuiesti mai mult si clipele fericite sint mai de pret…..

    • Margarita, da, intocmai – prietenii ies la suprafata, dragostea e traita altfel, iar viata alaturi de parinti iti pare o binecuvantare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s