Ghid de supravietuire in conditii de trai in comun cu propria mama

Eu locuiesc cu mama. Mai exact – noi locuim cu mama.

Intr-o seara de iarna, iesind de la lucru, mergand la gradinita dupa Ilinca, am inteles ca vreau la mama. Mi-am luat copilul, am urcat in maxi-taxi si am aterizat la mama pe canapea. Din acea seara am ramas la ea, continuand sa platesc chiria in alt apartament. Pe atunci eram atat de epuizata, incat vroiam sa ma transform intr-un copil, sa ma strang colacel si sa sug un covrig. Ceea ce am si facut.

***

Acum, cand viata a recapatat culori, traiul cu mama a devenit, pur si simplu, confortabil. Din toate punctele de vedere: economic, logistic, moral. Am trecut deja de faza in care acest fapt ma frustra, ceea ce ma face sa cred ca am intrat intr-o noua etapa de maturizare. Discutand cu oamenii din jurul meu, imi dau seama ca am ajuns la un echilibru de invidiat in relatia cu ea, ceea ce e mai putin evident intr-un cuplu fiica-mama, care, prin definitie, este cel mai exploziv. Si, cu atat mai mult, in relatia mea cu mama, noi doua fiind atat de diferite, incat uneori ma intreb cum e posibil ca aceasta femeie (extraordinara, atat de extraordnara!) sa-mi fie mama si eu sa fiu asa cum sunt.

Acest echilibru, insa, e bazat pe cateva reguli de aur, gandite, elaborate, testate de-a lungul anilor. Reguli de supravietuire.

1. Fiecare isi are teritoriul sau. Cu televizorul si calculatorul sau. Zona comuna trebuie sa fie doar bucataria (in cazul unei case care nu are 6 camere). In clipa in care bucataria a incetat sa fie o zona comuna – renuntati si inchiriati un apartament.

2. Fiecare are dreptul la viata sociala. Ceea ce presupune ca fiecare are dreptul sa-si invite prietenii la un ceva. Intre timp, cealalta parte are grija sa se eclipseze. (Nu cred ca vreti sa auziti despre viata intima a prietenelor mamei voastre, asa cum nu cred ca vreti sa dati motiv mamei sa-si imagineze cum stateati cu capul sub masa in nu stiu care local, din nu stiu care motiv).

3. Viata personala ramane un subiect tabu. Regula de aur. Mama nu stie cu cine si unde, desi poate sa-si dea seama cand. Nici eu nu stiu si sunt categiric impotriva sa stiu ce face mama in orele sale. Desi, imi dau bine seama ca ea ar vrea sa afle cate ceva, din pura curiozitate de femeie si, apoi, din orgoliu matern, care tinde sa controleze involuntar viata copilului. Experienta, insa, demonstreaza ca, cu cat mai putin stie o mama, cu atat mai liniste e in casa. (In aceasta privinta, relatia cu tata e mai simpla – lui ii spun verde-n ochi, asa, ca intre barbati).

4. Pentru copilul meu, eu raman autoritatea suprema. Deci, e absolut interzis sa se chestioneze, in prezenta Ilincai, deciziile mele in calitatea mea de mama. Cuvantul meu este cuvantul decisiv. Mama imi este un foarte mare ajutor si aliat. O prezenta fara care mi-ar fi de 10 ori mai greu sa-mi cresc copilul. Mama este si pentru Ilinca un om necesar, asa cum este orice bunica. Cu ea isi permite sa se alinte, s-o faca pe bebelusul, sa se joace in jocuri de la care mi se urca parul in cap. Bunica este un element de echilibru in familia noastra. Atat. Si aceasta pozitionare e foarte importanta.

5. Doua gospodine in bucatarie si puteti bate clopotele a razboi. Eu nu gatesc niciodata impreuna cu mama. Pot s-o ajut la taiat ceapa sau la curatit cartofi. Dar, cel mai des, imi caut de traba in alta parte. Exact acelasi lucru il face si ea.

6. Viata activa in afara casei. Atat timp cat un om are ce face in afara celor patru pereti, el va avea ce face si intre cei patru pereti. Mama este un magnet de oameni. Cu o sumedenie de prieteni, cunoscuti, colegi, ea socializeza asa cum eu n-am facut-o niciodata. Pe de o parte. Pe de alta parte sunt si eu, cu iesirile si plecarile mele, datorita caror aerul din casa e in vesnica miscare. Totul respira, totul traieste, totul se schimba. Si acest fapt ne face sa ne simtim in viata. Si sa lasam si pe altii sa traiasca.

7. Respect. Respect profund, uman, religios chiar, fata de suferinta omului de alaturi. Mama intotdeauna a stiut sa ma lase in pace atunci cand mi-a fost cel mai greu. Deoarece simtea ca doar asa imi va fi de vreun folos. Eu multe nu le stiu inca, acest respect, insa, l-am invatat.

8. Discutia de pe poztii egale. Nu ea – mama, eu – copil. Ci femeie – femeie, parinte – parinte. Nu am sa ascund, mi-a luat ceva timp pentru a o dezvata pe mama sa-mi vorbeasca de parca as avea inca 15 ani si as purta acelasi tricou cu Nirvana. Acum noi suntem ambele femei. Cu aceleasi drepturi, cu aceleasi obligatii, cu aceleasi responsabilitati.

***

Cam asa traim noi. Zi de zi. Si ne place. O casa plina de femei! Toate diferite, toate cu mofturi si dispozitii care nu intotdeauna coincid. Dar, eu inteleg ca acestia sunt anii de glorie a familiei noastre. Acum, cat mama e inca relativ tanara, cat eu mai simt viata in fiecare celula, cat Ilinca e o dulceata de fata, smechera si obraznica. La batranete acestea vor fi clipele pe care mi le voi aminti cel mai des. Si pentru care ii voi multumi lui Dumnezeu.

NB: si cel mai important, dragele mele – FITI MAI TOLERANTE CU MAMELE VOASTRE!

Un gând despre „Ghid de supravietuire in conditii de trai in comun cu propria mama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s