Despre dorinte

Diferenta dintre noi, maturii, si copii este ca noi ne-am invatat sa amanam dorintele noastre. Sa le stapanim impulsurile. Sa le calmam cu o caldare de apa rece, turnata peste ele in cel mai nepotrivit moment. Sa le tinem in frau, impreuna cu toate frustrarile noastre acumulate de-a lungul anilor. Sa le minimalizam. Sa le dam peste nas. Sa le aratam unde le este locul. Sa le punem in ungher. Sa le promitem: cand vei creste mai mare, la anul, cand voi avea bani, cand vei fi mai cuminte.

Dorintele, insa, sunt ca si copiii. Se fac ca asculta. Apoi merg, incetisor, intr-un colt mai intunecat si continua sa desfaca pe bucatele mecanismul ceasului lasat mostenire de familie. Ne dessurubeze logica. Disciplina. Stapanirea de sine. Ratiunea.

***

Eu sunt plina de dorinte. Dorinte de pe timpul cand tata ma speria ca va aduce sapa pentru a-mi tine buza, care, de suparata ce eram, mi se lasa pana la genunchi. Dorinte crescute odata cu mine si cu reflexul meu ca orice bucatica de ceva trebuie s-o impart cu fratele. Dorinte de copil care nu se poate satura. Dorinte aparute cu anii. Legate de oameni concreti. Dorinte de gesturi. Atitudini. Dorinte geografice. Tactile. Dorinta anumitor cuvinte. Sau a unui singur cuvant. Dorinte cu care traiesc. Si cu care voi pleca.

Dorintele mele sunt atat de umane. Si simple. Si mi le-as putea satisface aproape pe toate intr-o singura zi. Dar, poate dorintele sunt dorinte, de aceea ca implinirea lor prea rapida ar stirbi din farmecul lor? Si nu va mai ramane nimic pentru ziua de maine. Va imaginati o zi fara dorinte? O zi in care le aveti pe toate? Trist…

***

Daca azi mi-ar bate la usa Zana cea Buna, i-as spune ca vreau si eu cateva lucruri. Dorintele mele sunt modeste. Si cuminti. Si daca ea imi promite ca mi le indeplineste pe aceastea, odata si pentru totdeauna, de celelalte, complicate si obraznice (pe are nu le voi scrie aici), voi avea eu grija.

Draga Zana cea Buna, draga Univers, Cosmos, Dumnezeu!

Am cateva dorinte, la care tin foarte mult si pe care va rog sa le indepliniti:

Un kilogram de capsuni. Rosii, mari, dulci. Si toate doar pentru mine. Ca sa le mananc cu smantana si zahar. Ca sa nu le impart cu nimeni Nici cu Ilinca. Nici cu mama. Sa nu le impart cu nimeni!

Bicicleta. Mi-am vandut bicicleta acum o luna. Ma gandeam ca nu e loc pentru ea in valiza. Nu am mai plecat. Bicicleta oricum nu mai am. Bicicleta este ACCESORIUL copilariei. Cat ai bicicleta esti copil. Cat ai bicicleta poti sa iesi afara cu bicicleta. Pentru mine bicicleta este mai mult decat bicicleta. Este un must. Un membru al familiei. Ca si cainele pentru unii. Calul fidel, care sta in casa, in cel mai de cinste loc.

Marea. Trezitul in zori, imbarcarea in masina, orasul lasat in urma. Soare…Drum…Eu in rochite scurte, cu parul alb si carliontat. Sandale galbene. Un zdupac de la mama. Meduze. Apa. Mullta apa. Palarii mari. Miros de pini. Rand la dus. Terci cu sos. Marea. Ador marea. O tarai din urma mea ca pe o umbra. Nu exista secunda in care sa nu vreau la mare. Luati-ma la mare!

Sa dansez in ploaie. 20 de ani. Sfarsit de iunie. Un drum de tara. Trei fete danseaza in ploaie. Pantaloni rasuflecati. Glezne goale. Par ud. Fericire. Niciun gand. Am incetat sa dansez in ploaie. Am crescut? Am prea multe ganduri de gandit? Nu stiu. Am pierdut ceva pe drum…

Gestul cela. Aveam par scurt. Mi-ai suflat in ceafa. Si m-a trecut, din talpi pana in crestet, o herghelie de cai salbatici. Si roiuri de fluturi au aterizat in capul meu. Eram la margine de prapastie. Si am zburat. Au trecut doi ani. Am calatorit. In cautarea acelui gest. Gestul erotic perfect.

Sa-mi ingrop talpile in nisip. Sa simt atingerea fiecarui fir. Mai bine decat nisipul te poate mangaia doar iubitul pe care l-ai asteptat.

Sa vorbesc. Cand eram mica mama imi spunea ca imi da 1 rubla, numai sa tac. Cred ca am fost atat de impresionata de rubla ceea, incat cu anii vorbesc tot mai putin si mai putin. E ca o boala care se agraveaza odata cu varsta. As vrea sa vorbesc. Sa povestesc tot ce mi s-a adunat in suflet. Sunt atat de multe. Dar nu stiu ce cuvinte sa aleg. Si tac. Iar cand se intampla sa am o eruptie verbala, ma simt foarte incomod odata actul consumat. Imi pare stranie vocea mea. Cuvintele mele. Si atunci ma gandesc ca mai bine taceam.

Sa privesc stelele culcata pe iarba. Iarba si stelele sunt ca si marea. Se tin de mine zi si noapte. Dat-mi un patrat de iarba si un triunghi de stele si eu uit de unde am venit si unde ma duc.

***

Voi ce dorinte aveti?

Anunțuri

Un gând despre „Despre dorinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s