Barbatul-tata

A trebuit sa ajung la 30 de ani ca sa inteleg ca cel mai mult ce ma poate emotiona la vederea unui barbat este nu barbatul in sine, ci copilul lui. Iar cand acest barbat e celibatar si continua sa-si creasca progenitura nascuta de femeia pe care n-o mai iubeste, eu ma trasform in mielutul bland si docil.

Nu vreau sa deschid aici o polemica de genul „e normal sa-ti cresti copilul, chiar daca te-ai despartit de mama lui” sau „e simplu sa fii un tata de „duminica”. Dar, in treacat fie vorba, cati barbati (mai ales in tara noastra) continua sa-si creasca copilul, odata actele de divort semnate? Cati tati iau in primire copilul incepand cu vineri seara pana duminica seara, lasand-o pa mama sa-si caute de viata?  Cati barbati pleaca in vacanta cu cel mic? Si toate astea simplu, calm, natural, fara ca mama sa se roage, sa insiste, sa faca isterii din cauza disperarii sau, si mai penibil, sa-l ameninte ca nu-si mai vedea odorul niciodata. Niciodata durand pana la varsta la care copilul singur va decide are el sau nu nevoie de tatal sau biologic. Se mai poate intampla ca acest copil, adolescent deja, sa porneasca razboiul pentru cucerirea acestui pamant ostil si fermecator, pre numele sau de Tata. Uneori sacrificand-o pe mama. Dar, sa lasam asta.

***

Revin la barbatul care nu ma poate lasa indiferenta.

Este barbatul care are casa plina de scutece. Barbatul in bucataria caruia pentru a gasi un pachet de ceai, trebuie sa dai la o parte biberoanele si cutiile de lapte praf. Barbatul in dulapul caruia langa tricouri gasesti impaturite duios un teanc de pijamale cu masinele si ursuleti. Barbatul in livingul caruia te impiedici de jucarii. Barbatul care nu poate iesi vineri seara, deoarece are alte planuri. Cum ar fi vizionarea Cartii Junglei pentru a cincea oara in ultimile doua luni. Barbatul care duminica dupa-amiaza calca hainele. Ale sale si ale celui mic. Barbatul care iti explica deja a cincea oara, fara sa se enerveze, din ce sunt formati norii. El intelege ca raspunsurile lui pot umple un gol.

***

Cum poti ramane indiferenta la atata gingasie? Eu nu pot. Primul impuls este sa privesc un astfel de barbat si sa invat de la rabdarea lui. Al doilea este sa-l ajut. Al treilea este sa ma intreb cum s-ar purta cu copilul meu. Na, ca orice femeie ma gandesc in perspectiva!

Anunțuri

5 gânduri despre „Barbatul-tata

  1. Mă regasesc în articolul dumneavoastră. De la despărțirea de mama ei am încercat ca să mai ies măcar odată pe luna,sa ma distrez (sa uit) dar nu mai pot, sunt cu gândul la fetiță și stiu ca ce am eu mai de preț e timpul si as putea sa il dăruiesc doar fetiței mele pe care îmi doresc să o fac fericită, nu vreau mai mult. Ma gândesc la mine ca nu sunt total dedicat pentru ca încă mă gandesc la mama ei ținând cont ca suntem despărțiți din noiembrie și sunt asa de singur dupa despartire, suntem si intr-o țară străină si nu prea am pe nimeni,ar fi câțiva prieteni dar toți vin si pleaca, au viața lor si treburile lor nu se compară cu mine si sunt liberi dar stiu ca tot ce vreau doar să treacă durerea sa îmi văd de Alma ca doar ea ma mai face fericit si îmi umple golul. Are acum 1an si 10 luni inca nu vorbește dar e plina de viață si înțelege aproape orice, bagă singură hainele la spălat. ..mai trage dupa ea si cosul de rufe, ar trebui sa fiu mai recunoscător si sa mă bucur de tot ce am dar cred ca mai trebuie doar sa treacă un timp. Abia apuc sa vina vremea sa vorbească, vreau sa o învăt de toate ne petrecem fiecare week-end împreună să merg peste tot împreună. Am norocul ca mama ei ma lasa s-o iau cand pot. Nu prea am timp liber sunt doar la munca cu fata și acasa. O iau in fiecare vineri după ce imi termin programul de lucru si o duc duminica seara la 8, 9. Lunea e cea mai urâtă zi ….asa de goală e casa fără ea si atât de mult mai e până vineri. Retrăiesc săptămânal aceleași stări. Cu casa aveti iară dreptate. …se vede peste ca si cum ar locui acolo un copil. ..poate nu mă prea pricep dar fac ce cred eu ca e mai bine. De multe ori îi simt lipsa mamei….nu pot sa o dau huţa…asa ii spun eu…de obicei e nevoie de doi…fiecare o tine de mânuță, fata fiind în mijloc si numărând până la 3 ridicată sus în balans, râde,râde mereu, e ceva minunat si e doar ceva banal pentru unii. Aseara am citit articolul si am plâns de câteva ori:)) dar totuși rad si încerc sa mă gândesc cum ați putut scrie așa ceva. Mi se pare extraordinar. Astea sunt trăiriile unui tată si parcă le-ați spune din locul meu. Foarte frumos ați scris.

  2. Pe mine ma emotioneaza nu numai cei celibatari ci si cei casatoriti care hranesc, schimba scutece, vegheaza noptile si se trezesc devreme in weekend ca sotia sa se poate odihni o ora-doua mai mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s