Despre alegerea de a nu fi o mama „perfecta”

Eu am alaptat-o pe Ilinca pana la ai ei un an si jumate. Intr-o seara ea a decis ca nu mai are nevoie de laptele meu. Eu am fost oarecum ok cu aceasta decizie, desi pana acum imi lipseste senzatia placuta cand copilul se infige in sanul tau si nu te lasa pentru cateva minute. Eu alaptam peste tot. Nu aveam nicio problema sa ma asez pe o banca in parc sau la o terasa si sa-mi scot discret sanul din camasa pentru a-mi hrani copilul. Desi as mai fi alaptat, familia mea era de alta parere. Dar cui ii pasa? Mie nu. Am auzit fel de fel de aberatii cum ca mi se vor lasa sanii pana la buric, ca ma voi ingrasa sau ca voi slabi prea tare, ca copilul va deveni nu stiu cum si nu stiu ce. Eu am rezistat si mi-am continuat drumul, „cu tita in gura”, vorba ceea. Pana Ilinca nu a decis ca gata, e fata mare si independenta.

Dar cat de mult mi-ar fi placut aceasta ocupatie, cred ca nu as fi intins-o dupa 2 ani ai Ilincai. Si nu din cauza presiunii sociale, ci mai mult din motive pur egoiste. Dupa noua luni de sarcina, un an jumate de alaptat, si tot atatea nopti cu somn dozat, pentru mine devenise evident – conceptul de attachment parenting este din categoria science fiction-ului. Iar eu nu sunt pasionata de acest gen.

***

Ultima coperta a revistei „TIMES” a starnit un adevarat zumzait printre femeile de partea cealalta a Atlanticului si asta dupa ce Jamie Lynne Grumet, o mamica de 26 de ani din Los-Angeles, a pozat alaptandu-si fiul de aproape 4 ani. Reactiile sunt diverse si incep de la „Alaptam sau nu pana la asa o varsta inaintata a copilului?”, „E morala sa nu aceasta alegere?” si „Sa alaptezi pana la 6 ani e natural si sanatos!” pana la „Unde se opreste interactiune mamei cu copilul?” Americanii sunt atasati de acest debat inca de pe timpurile hippiotilor, acum insa, odata cu moda la tot ce ne apropie de pamant, natura si esenta noastra animala, spiritele s-au incins de-a binelea.

Sa va spun ce cred eu.

Copilul nu trebuie sa fie in centrul familiei. Si nici mama nu este o anexa a copilului. Si toate ideile, acum foarte la moda, precum ca mama trebuie sa apartina in intregime copilului, sa fie una cu el, sa-l poarte peste tot, sa se dedice in exclusivitate acestuia, sa nu-l lase pe seama rudelor sau a dadacelor nici macar pe cateva ore – imi par o exagerare. Si nu ma va convinge nimeni ca un copil crescut la sanul mamei pana la 4 ani, purtat in sling cam tot pana atunci, dormind alaturi de parinti mai des decat doar in zilele „de sarbatoare”, va creste un om independent si pregatit sa infrunte unele adversitati ale vietii. Care neapart vor aparea.

Copilul se creste impreuna cu tot satul. Sau cu tribul, comunitatea, cooperativa sau, daca va place, cu colhozul. El are nevoie de diversitate, de fete diferite, de voci care nu se aseamana, cu atitudini si cerinte deosebite de cele ale parintilor. Eu am vazut suficiente cazuri de copii care traiesc in simbioza cu mamele lor si vreau sa va spun ca aceasta este o priveliste trista.

Si apoi, in cazul in care esti mama singura si nu-ti poti permite sa te dedici non-stop puiului tau, ce faci? Culpabilizezi toata viata? Te transformi in sclava copilului, pentru a compensa faptul ca nu poti fi mama perfecta care il poarta toata ziua lipit de san si ii face branza de casa?

Dar cum ramane cu femeile care sunt cu tatal copilului alaturi, respectiv cu un venit asigurat, dar aleg sa nu stea acasa mai mult de 6 luni? Cu ele ce facem? Le condamnam la moarte prin bataia cu pietre in vazul lumii?

Adevarul este ca ce n-ai face, oriucm nu vei fi mama ideala. Nici in ochii lumii si nici in ochii tai. Daca alaptezi putin – esti o mama rea, daca alaptezi mult – esti o ticnita, daca iesi la lucru dupa primele luni ale copilului – esti o nesimtita, daca stai acasa 3 ani – esti o closca sau o ratata.

Printre prietenele mele sunt femei care au ales sa stea acasa, onest, 3 ani de concediu de maternitate, sunt si femei care au iesit la lucru dupa primele 4 luni ale copilului, altele sunt implicate intr-o activitate part-time, impartindu-si timpul intre copil si viata sociala. Fiecare si-a facut alegerea sa, in dependenta de posibilitati si temperament. Si asta imi pare cea mai sanatoasa atitudine.

PS: Blogul mamicii de pe coperta este imposibil de accesat, serverul nu a rezistat celebritatii.

PPS: va recomand sa cititi la tema: Mother Madness

2 gânduri despre „Despre alegerea de a nu fi o mama „perfecta”

  1. Si eu mi-am alaptat copii pina la 1,5 ani , a fost alegerea mea , asa simteam eu ca e O.K. .
    P.S. Brinza ,, de casa ,, ( p-u ca oricum e din produse industriale ) si iaurtul se fac foarte simplu si repede nu e nimic eroic in asta )))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s