Despre cancer

La telefon cu mama.

Ea (pe un ton ironico-cicalitor): Tu mai bine ti-ai plati un psihoterapeut, decat sa dai bani aiurea pe teste…

Eu (cu un ton de profet): Prevenirea e cel mai bun tratament!

Discutia, plina de dragoste, s-a iscat din cauza ca mi-am luat azi rezultatele la cateva teste menite sa depisteze ceva ce ar da de banuit un cancer mamar. Si am sunat-o sa-i anunt marea veste: NU AM CANCER! AM SUPRAVITUIT SI ACESTUI STRES CARE IMI RODEA VIATA!

Acum, cand stau linistita si imi sufla ventilatorul in crestet, iar cele cateva foi cu imaginile sanilor mei in adancime si alte cateva fituici cu rezultatele unor teste sangvine, zac pasnic in sertar, sunt mandra, fericita, relaxata si cu 10 kg mai usoara. Am trecut si de aceasta cumpana. Acum. Anul acesta.

Cancerul de san este pentru mine o tema aproape tabu. Aproape soptita. Duruta. Uneori doar un singur gand cu eticheta „cancer de san” ma face sa simt un inceput de lesin. Saptamana trecuta mi-am facut prima ultrasonografie a sanilor. Nu inainte, insa, de a face cu patru luni in urma, alt test cu scopul de a depista eventuale celule cancerigene. Si nu inainte de a innebuni cativa oameni apropiati cu intrebari: Dar daca? Si doar dupa un rezultat pozitiv la testul mentionat si dupa discutii cu femei care mi-au confirmat ca „prevenirea e cel mai bun tratament”, mi-a aparut curajul sa merg si la ultrasonografie. Dupa care, mi-am mai facut alte doua teste …asa…pentru siguranta.

***

Bunica din partea mamei a murit de cancer mamar. Ea a refuzat sa se trateze. Eu nu i-am vazut suferinta. Din lasitate, din frica. Aveam 19 ani si eram indragostita pana peste cap. Stiu, insa, ca boala a secat-o, a nimicit-o, a facut din extraordinara si puternica femeie de 100 de kg un copil mic si slab. Stiu ca mama ii facea injectii cu morfina si ii punea doze mai mari decat se permitea, doar pentru a-i face ultimile zile mai suportabile.

Pentru a sterge urmele, arunca ampulele in soba.

Ma opresc aici. Acesta este poate cel mai greu bagaj pe care il duc prin viata: bunica si cancerul ei.

***

Mama e optimista. Straniu de optimista pentru un om foarte sceptic. Ea nu crede in prevenire. Ea crede in anii mei. In simptome. In orice, numai nu in nevoia unor teste la doar 30 de ani. Asta, insa, e o alta poveste. Povestea generatiei mamelor noastre, crescute sub drapelul rosu. Despre ea voi vorbi alta data.

9 gânduri despre „Despre cancer

  1. Diana, pentru ca si altele ca si tine sa iti urmeze exemplul – adica sa se controleze – spune ce ai facut, unde, etc, cu detalii.. Pentru ca uneori, rutina, serviciul ne retine in a face aceste controale atit de importante.. eu una vreau sa le fac. cum? (numai sa facem abstractie de medicii de familie din sector – care stim ca ne vor face sa abdonam ideea..) merci anticipat!

    • Maria, te inteleg foarte bine! Aici e foarte important sa te trezesti intr-o zi cu ferma decizie ca ce nu s-ar intampla, azi e anume acea zi in care te vei programa pentru teste.
      Eu am optat pentru laboratoarele si clinicile private, din simpla comoditate. Eu mi-am spus mai demult ca mai bine platesc cateva sute de lei in plus, dar sa ma aleg cu o atitudine si o deservire pe care le merit. Sunt niste cheltuieli pe care le constientizez si pentru care renunt la altceva. De ex. haine noi, cateva iesiri cu prietenii sau vizita lunara la un salon.

      In fine, cel mai mult conteaza sa alegem sa actionam si sa nu ne mancam cu „dar daca”. Si, daca e posibil, sa evitam sa ascultam fel de fel de istorii strasnice. Asta, apropo, este un alt motiv de ce aleg clinicile private.

      • Diana, ce inseamna „un test cu scopul de a depista eventuale celule cancerigene”. Cum se face si ce anume inseamna asta? E acelasi lucru care l-a facut Angelina Jolie inainte de a fi diagnoticata cu posibilitatea ridicata de a avea cancer mamar si ovarian. Se face asa ceva in Moldova, la clinici private?

        • Cristina, eu nu stiu ce exact a facut Angelina Jolie, dar, presupun, ca ea a facut niste teste mai apofundate, ca isi poate permite.

          Eu am mers la „Modus Vivendi” (oleaca de publicitate gratuita) si am spus la receptie, simplu si popular, ca as vrea sa-mi fac un test de „marcheuri pt cancerul mamar”. Domnisoara mi-a spus cat tre sa achit (anul trecut era in jurul a 200 lei) si mi-a spus in ce sala sa ma adresez pt testul propriu-zis. Peste cateva zile m-au telefonat acasa si mi-au spus sa vin dupa rezultate.

          Dar, sunt clinici unde poti face testul sangvin, ultrasonografia, plus consulta mamologul, toate sub acelasi acoperis. Presupun ca clinicile mari private de la noi ofera toate aceste servicii.

          Eu cand nu stiu ce sa fac, fac simplu – merg la clinica pe care am ales-o si o bombardez pe receptionista cu intrebari :)

  2. Diana, eu am citit nu demult ca fiecare om se intalneste cu cancerul in mod normal de 6-8 ori in viata. In dependenta de imunitatea organismului, celulele se dezvolta sau se opresc. Concluzia mea la momentul cela a fost ca e mai bine sa nu stii prin ce trece organismul tau (daca te simti bine, desigur) si sa lucrezi mai mult pentru cresterea imunitatii si fericirea spiritului. :)
    Ptru ca daca afli, mintea iti poate juca festa si poate curma sansa organismului de a se auto-vindeca.
    Felicitari cu rezultatele bune si multa sanatate in continuare!

    • Da, Kia, sunt foarte de acord cu tine, mai ales ca eu sunt genul de om care daca numai citeste despre o boala, ii simte deja simptomele :)

      Dar, mi-am spus ca totusi e bine sa fac niste teste. Toti medicii spun ca simtomele apar deja pe ultima suta de metri.

  3. Breast cancer is not a pink ribbon « Alo… BEBE!

  4. Oh, as avea un comentariu kilometric si tu stii de ce. Voi mentiona citeva:
    -multe ni le putem induce, puterea gandului e extraordinara (pozitiv si negativ);
    -a fi precaut e bine, but don’t over do it, right?
    -bunica mea a murit de cancer mamar, bunicu de fel de fel de cancer despre care nu vreau sa vb, iar eu nu prezentam nici un fel de simptom vis-a-vis de cancer, chiar si cind eram internata in spital si totusi cancer it was;
    -cheer up! fiecaruia ni e dat sa ducem doar acea povara pe care o vom putea duce pina la capat ;)

  5. Bravo,ai facut un lucru mare.Si eu cred in prevenire si nu numai ce tine de sini.Citeodata,se ajunge la ipohondrie in cazul meu dar e mult mai bine,dupa mine,sa verific si sa previn decit sa fiu luata in surprindere.Felicitari cu rezultatetele bune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s