Postare educativ – moralista

Ieri am fost la prima adunare de parinti la care nu sedeam dupa usa, ci in clasa, in banca copilului meu.

Sint un fenomen curios aceste adunari. Iar daca esti atent, poti descoperi si, mai ales, intelege multe lucruri interesante.

De exemplu, ca, de cele mai multe ori, invatatorul are dreptate (niciodata nu m-as fi gandit ca as recunoaste acest fapt). Ca parintii sint cei care, prin educatia de acasa, le insufla copiilor lipsa de respect fata de invatator, in primul rind, si apoi fata de toti ceilalti oameni. Ca problema cea mare in scolile noastre nu sint cadrele didactice nepricepute, ci lipsa celor 7 ani de-acasa a elevilor. Ca parintii isi trimit copiii la scoala pentru a pune o cruce mare si groasa pe orice implicare morala din partea lor. Las’ statul sa-i educe. Incepind cu cele mai elementare reguli de viata.

Intarzierile la prima lectie, chiar si locuind la doi pasi de scoala, obraznicia cu care copiii raspund la orice observatie, indiferenta si lipsa de ineteres fata de ceea ce se intampla in jurul lor – toate acestea sunt greselile parintilor. Cum vreti sa vorbeasca copilul, cand mama lui stie sa vorbeasca numai in doi peri? Cum vreti sa reactioneze copilul, cand parintele nu poate raspunde calm la o intrebare si e vesnic in defensiva? Sau, mai rau, in ofensiva?

Voi trece aici peste intrebarile aberante pe care le-am auzit, peste propunerele extravagante (ca sa nu le numesc altfel), cum ar fi instalarea camerelor web in veceuri, a cooler-elor de apa pe coridoarele claselor primare sau a unui monitor cu diagonala de un metru, pe care ar fi scrise activitatile din scoala in acea zi.

Sedinta s-a terminat aproape pasnic. Se mai auzeau ici-colo ecourile unor nemultumiri neinsemnate. Or, se vor gasi intotdeauna oameni care vad doar paiul din ochiul altora. Si aceea – cu jumate de gura. La un moment dat, se incepuse chiar si o cvazi-cearta intre doua mamici la tema „daca e bine sa nu sa ne recompensam copiii”.

Aceasta sedinta cu parintii,care nu prevestea mari descoperiri, m-a convins, inca o data, de un lucru esential: copiii se educa acasa. Scoala ii poate doar orienta prin viata, le poate da cunostintele pe care nu toti parintii sint in stare sa le ofere. In rest, familia ramane locul in care omul se formeaza, parintii fiind primii si cei mai importanti invatatori. Ne place sau nu. De ne este lene sau nu. Am facut un copil – ii purtam de grija. In cel mai frumos mod de care sintem in stare.

Anunțuri

4 gânduri despre „Postare educativ – moralista

  1. Eu ma bucur ca educatia se face acasa. Uraaa! Am mai mare incredere in mine decat in cei de la scoala.
    PS: da Ilinca crede in Mos Craciun? Sunt curioasa de abordarea ta a acestui personaj? :)

    • Nata, la noi Mos Craciun inca exista. Si, fie vorba intre noi, mie tot imi place sa cred in el, doar ca eu il vad mai mult ca pe un Mos care aduce daruri spirituale :) In rest, pentru cele materiale – il subventionez eu :)

  2. Subscriu fiecarui cuvint.
    Si mai sunt parinti care nu vad ca odraslele le sunt copia in miniatura, si genele n-au nica de a face aici, e pura aducatie. Copilul, de cele mai multe ori, repeta ce vede in familie.

    • subscriu la cele spuse de tine. copiii sunt parintii in miniatura, din aceasta cauza nu-mi placeau o buna parte din copiii din grupa Ilincai (la gradinita). Era o chestie involuntara :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s