Parinti si copii

Tineti minte cand eram copii acasa, parintilor si buneilor le placea sa dea ochii peste cap si sa invoce bunele timputri cand ei erau copii si cand totul era cu mult mai simplu, mai responsabil si mai onest? Pai iata, eu am inceput sa fac asta. E semn de imbatranire? Sau, mai degraba, semn ca mi s-au terminat toate resursele persuasiunii?

***

Uneori simt ca o ratez pe Ilinca. Alteori ca am ratat-o definitiv. Ca tot ce-am putut sa-i dau a fost doar viata si un fizic acceptabil. In rest, ea isi alege singura calea fara a ma intreba daca sunt de acord sau daca imi place Justin Bieber, pe care trebuie sa-l ascult seara de seara.

Ilinca e undeva intr-o lume paralela, in dungi roz-mov, pierduta in Skype, Youtube sau ultimile aplicatii descoperite pe telefonul sau mobil, cu mult mai performant decat al meu. Pentru ea seara perfecta e un amestec fericit intre Nindendo, Minimax si Games2girls, scaldata in ritmuri de Barbie Girl sau Baby.

***

As executa fiecare papusa Barbie pe care o are. Indiferent de cat am luptat cu toate rudele sa nu-i ofere astfel de cadouri, dorintele Ilincai au invins. Chiar azi, fiind intr-un centru comercial, m-a luat de mana si m-a dus intr-un magazin unde erau mii de monstri din plastic, cu picioare lungi si par blond. A vrut sa fie sigura ca am inteles ce papausa vrea de la Mos Craciun. Am inghiti noduri, din cauza alegerii si din cauza pretului. A treia oara am inghiti noduri cand trebuia sa-i explic de ce Mos Craciun nu poate sa-i aduca doua papusi de 600 de lei.

Sunt unele lucruri pe care i le pot explica. Sunt alte lucruri pe care as vrea ca ea sa le invete, sa fie curioasa despre ele, sa ceara carti in loc de papusi, plimbari in loc de o iesire la Delice d’Ange si inca multe altele in care eu m-as regasi. Dar, poate copiii nostri chiar sunt diferiti de noi? Independenti de asteptarile noastre, liberi de micile frustrari ale parintilor, onesti in egosimul lor, care nu e decat o manifestare curata a unei personalitati in formare?

De fapt, eu nu vreau ca Ilinca sa-mi semene.

2 gânduri despre „Parinti si copii

  1. Eu de multe ori ma bazez pe experienta mea proprie, pe amintirile din copilarie, pe trairile prin care am trecut. Incerc sa nu repet ceea ce au facut parintii mei si mie nu mi-a placut. In fine, cred ca, in primul rand, trebuie sa-ti respecti copilul ca pe un om integru si sa nu te porti cu el dupa principiul „eu te-am facut-eu te omor.”

  2. Cel mai tare mi-e frica sa nu-i transmit inconstient copilului meu complexele mele cu care incerc sa lupt (care sunt de fapt complexe specifice copiilor sovietici). Dar oare evitand complexele mele, oare nu risc sa-i formez alte complexe??? E greu sa gasesti mijlocul de aur :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s