Fericirea, pentru o portocala, nu inseamna sa fie o caisa

Mi-au trebuit doua luni ca sa termin aceasta carte. Si tin sa va linistesc – cartea nu e atat de plictisitoare, incat s-o intinzi 60 de zile. Citesc din ce in ce mai lent, pe apucate, intre doua guri de ceai sau inainte de iesi dimineata din casa.

„Fericirea, pentru o portocala, nu inseamna sa fie o caisa” m-a atras prin titlu. Si am cumparat-o, desi cautam altceva.

Catherine Preljocaj a trecut printr-un cancer. Boala a transformat-o. Boala, de fapt, i-a deschis usile spre o alta lume, i-a lecuit ranile sufletului, a impacat-o cu trecutul sau si al familiei sale. Drumul nu a fost usor, iar solutia nu a venit peste noapte. Acum Catherine traieste, impacata cu sine si cu experientele pe care i le-a oferit viata.

In aceasta carte gasiti de toate, mai putin dragoste. Vor fi momente cand veti simti un protest interior fata de normele de comportament si valorile albaneze (autoarea e de origine albaneza), compasiune sau nedumerire.

Parintii mei m-au pus in lesa. M-au legat burduf, psihic, fara sa-mi dea ragaz, prin cuvinte si acte care definesc perfect sensul pe care il dau ei onoarei, cel al clanului, al tribului.

„Fericirea pentru o portocala…” este mai mult un jurnal intim, fara pretentii de literatura. Or, acest fapt transforma aceasta relatare intr-un documentar putin sumbru, filmat in sepia, despre cat de inutila si goala poate fi uneori viata. Si despre cum vine ziua ceea in care Universul iti intinde o mana ca sa te scoata din mocirla existentiala din care credeai ca nu ma iesi.

Celor care ar putea gandi ca mi-am irosit acesti ani, cei mai frumosi ai vietii mele, eu le raspund ca timpul nu conteaza atunci cand devine vital sa alungi ideile false, schemele inadaptate si limitele supradimesnionale. In realitate, acesti ani atarna prea putin pe unul dintre talerele balantei daca celalalt, sub greutatea credintelor, ne poarta in jos. Timpul petrecut in cautarea identitatii noastre sau a locului din care venim nu este niciodata pierdut.

Nota: pot imprumuta cartea spre lecturare.

Anunțuri

2 gânduri despre „Fericirea, pentru o portocala, nu inseamna sa fie o caisa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s