De ceva timp ne-am mutat sa locuim cu mama. Aceasta schimbare de adresa a fost ca o solutie logica si simpla pentru unele situatii aparute in viata noastra.
Din clipa in care am revenit in casa parinteasca mi-i dor de apartamentul nostru de pe strada Dimo. Acel loc fusese prima casa pe care mi-am ales-o singura, fara a intreba pe cineva, fara a face compromisuri cu gusturile si asteptarile altcuiva. Casa pe care mi-am ales-o de capul meu, urmand primul imbold aparut din clipa in care i-am trecut pragul si i-am vazut stapana, o doamna de 50 de ani, foarte cuminte si cu ochelari mari, ca broasca testoasa din renumitul desen animat.
***
Sunt clipe in care timpul parca se opreste si vad in fata mea usa de la etajul 3, apartamentul 32, undeva pe str. Dimo. Bag cheia, invarstesc de cateva ori si ma trezesc in antreul ingust cu podeaua maronie, inca de pe timpul lui Hrusciov. Acolo totul era de pe timpul infloritorilor ’60. Chiar si aerul pe care il respiram.
***
In fiecare duminica seara, dupa ce o lasam pe Ilinca la mama pentru o noapte, ma regaseam in fotoliul din salon, in fata geamului si usii spre balconul deschis, atat de rar in casele noastre. Acelea erau momentele mele preferate. Dupa o saptamana de munca, de treziri la 4.30 dimineata, de nervi, de alergaturi la gradinita, magazin si farmacie, eram, in sfarsit, singura. Intr-un apartament pe care l-am ales eu, intr-un cartier care imi placea mie. Acelea erau clipele la care visasem ani la rand. Anume atunci m-am simtit matura, responsabila si libera.
Acum totul e altfel. Nici mai bine, nici mai rau. Doar altfel.
foto: Design*Sponge
Alo... BEBE! 
si eu tin minte acel apartament si am amintiri foarte frumoase legate de el. a fost o toamna frumoasa si aici ma refer si la apartamentul tau si la timpurile celea, la tot.