Permiteti-mi sa fiu slaba!

Sunt zile cand sunt depasita de evenimente, indatoriri si promisiuni. Cand se intampla sa alerg in toate directiile, de parca as fi o gaina careia i s-a taiat recent capul. In astfel de clipe, cand creierul e la temperatura fierberii, iar inima nu mai stie unde sa se ascunda pentru a renunta sa pompeze atata combustibil, blestem ziua cand mi-am imaginat ca voi putea fi o mama singura bine merci. Fara casa proprie, masina pentru deplasari si cateva mii de euro pe un cont in banca. Si inca cicnci sute uitati intre doua carti. In caz de ceva…Si o familie „razbatatoare”, un frate care sa-mi rezolve problemele si admiratori care sa astept doar un semn din partea-mi.

***

Azi, a fost anume asa o zi. Si maine va fi una. Si, practic, toata saptamana.

Vara e lunga, iar copilul trebuie distrat si plimbat. Orice solutie e buna. La tara la un bunel, la tata peste hotare, la alti bunici, iarasi peste hotare. Toate calatoriile trebuie planificate, organizate, negociate. Si la fiecare plecare acelasi stres nebun. Si la fiecare revenire – aceeasi inima cat un purice.

Urmeaza scoala (sau, pana nu demult – gradinita). Adunari de parinti peste adunari, intalniri cu presedinta comitetului parintesc, strangere de bani, discutii cu invatatoarea. Apoi, completarea garderobei: uniforma, bluze albe, colanti albi, pantofi, trenning, bascheti, ghiozdan, rechizite. Iarasi magazine, comenzi on-line, asteptarea, bani.

Medicii. Doi dinti crescuti acolo unde nu trebuie sa creasca. Alergatura pe la policlinici. Un medic mai straniu decat altul. Cautare de pile, cunoscuti, numere de telefoane. Priviri disperate in portmoneu.

Intretinerea casei. Doua mii de lei de servicii comunale. Datorii la Termocom. Coada la ghiseul bancii dimineata inainte de servici. Curatarea covoarelor, acum, cat este salariu. Pauza de masa, care nu mai este „de masa”, ci „de covoare”. Copilul trebuie sa creasca intr-un mediu cat de cat sanatos. Fara covoare si mobilier batut cu praf si insecte microscopice.

Viata sociala. Practic inexistenta, deoarece nu mai este o prioritate. Prietenii, insa, trebuie intalniti, invitati, vizitati. Nu poti sa te rupi complet de lume. Oricum, relatiile conteaza cel mai mult. Incerc sa nu uit aceasta regula. Incerc sa rup o seara-doua pe saptamana  si sa -mi amintesc cum e sa stai la o terasa sau sa maninci intr-un restaurant. Chiar daca portmoneul protesteaza.

Promisiuni date in momentele cand viata mi se parea un Saint -Tropez etern. Promisiuni ce trebuie respectate. Chiar daca, uneori, imi vine sa-mi calc peste rusine si contstiinta, pentru a lansa o minciuna intru salvare si cateva ore in plus de dolce far niente.

***

Zilele astea ma depasesc. Desi stiu ca si ele vor avea un sfarsit. Si ca decizia mea a fost una buna. Si ca viata a miliarde de oameni e de cateva ori mai dura decat a mea. Le stiu pe toate astea. Oricum, sunt clipe in care vreau sa las totul asa cum e, sa ma intind pe podea, sa inchid ochii si sa nu mai gandesc.

***

Ce fac alte femei care cresc singure un copil (sau doi, trei?) Fac ca si mine, cred. Cu mici diferente de venit, statut, anturaj. Culmea e ca nu ai voie sa te plangi. Sa pari o slaba, o neispravita. Ai copil? Esti singura? N-ai decat sa te descurci! Eu ti-am facut copilul? Te-ai crezut cea mai desteapta! Acum, na, ce vrei?

Cam asta este discursul. Cel al sefilor, rudelor, oamenilor de la coada, colegilor, fostului.

***

Eh, va veni si ziua cand copilul va creste! Si atunci…..Atunci vom trai noi!

foto: tablou „Dolce far niente” de John William Godward/ sursa: google

6 gânduri despre „Permiteti-mi sa fiu slaba!

  1. Nu reusesc sa ma asez sa-ti scriu un scurt e-mail, desi imi doresc. N-am starea necesara. Permite-mi sa fiu asa! ;)
    M-am intors azi de la munte. Incerc maine, Diana.

  2. da eu credeam la inceput ca vei aborda tema slabitului, dietei si ca o replica din start fara sa citesc mi-a venit vorba – permite-mi sa fiu grasa :D

    o da mi-ai amintit de perioada prin care am trecut si eu poate nu la indigo dar in ceea ce priveste „minunea” clasei intai si grijile cu medicii vad ca nu s-a schimbat. Daca aveti tata peste hotare de ce nu incercati sa faceti scoala acolo? bineinteles ca nu stiu contextul, dar, cel putin din experienta mea te asigur ca vei scapa de aceste griji. poate vor aparea altele, dar cu totul de alt gen si cu mult mai firesti. pana una alta – tin pumnii pt voi la medici si succese la pregatiri de scoala, sa nu desertati prea tare portmoneul!

    • peste hotare e intodeauna mai bine :) in fine, iarba e mai verde in curtea vecinului de cand lumea si pamantul. e desi e o idee la care ma gandesc mai des in ultimul timp.
      merci pentru sustinere :)

  3. Nu exista niciodata circumstante perfecte, asa ca… traieste ACUM, nu atunci!

    Sincer? Te rasfeti spunand ca esti slaba. Realitatea este ca esti extraordinara! Iar pentru asta iti mai permitem si sa te alinti cateodata, Diana… ;)
    Cu drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s