what dreams may come

Sa visezi nu costa bani. Faptul ca am atins o anumita varsta sau ne-am facut o familie si ne-am cumprat un apartament, sau toate odata, nu schimba nimic in pretul unui vis. Sa visam este poate ceea ce ne mai ramane atunci cand rutina ne macina pe dinauntru si pe dinafara.

Cu cativa ani in urma am inteles ca am intrat intr-un impas si ca am pierdut acea stare usoara pe care ti-o da capacitatea de a visa. Ajunsesem la un punct care ma onora cu invidia unor oameni din anturajul familiei ramase in Moldova. Eram considerata o femeie implinita. Sau, mai exact, o „moldoveanca implinita”: sot strain, copil cu pasaport UE, calatorii, impresii si, mai nou, un job la o universitate europeana. Le aveam pe toate pentru a fi destul de nefericita. Motive aparente nu erau. Uitasem doar ca atunci cand intrasem in viata, fie chiar si de mana cu tanarul meu sot, aveam doar un singur obiectiv: sa ne implinim visele. De ce nu s-a intamplat anume asa e o alta poveste.

Acum, cand sunt la distanta de 3 ani din momentul in care am decis, cu inima plina de frica si nesiguranta, ca trebuie sa-mi urmez drumul, simt ca visele au revenit in viata mea. Am inceput sa le cultiv cu pasiune, cu disciplina, de parca as avea doua servicii, in loc de unul. Nu stiu unde ma vor aduce ele, viata, insa, a devenit mai frumoasa, mai usoara, iar uneori mai clara. Datorita viselor am invatat sa stabilesc prioritati, sa spun”nu”, sa rup relatii, sa inchid o usa, pentru a putea deschide alta, sa astept si sa ma bucur pentru orice pas facut altfel. Acum stiu ca in viata nu avem nevoie de multe lucruri. Ba mai mult, din cauza lucrurilor care ne inconjoara se intampla sa nu mai vedem nimic.

Drumul e lung. Uneori anevoios. Uneori imi vine sa las totul balta, sa ma transform in femeia de care am fugit toata viata si sa nu mai caut elefanti roz. Sunt foarte multe de facut, fricile, sunt, insa, si mai multe. Faptul ca inca ma trezesc dimineata ma face sa iau decizii, sa merg, sa incerc, sa ratez. Apoi iarasi ma trezesc. Si tot asa. Pas cu pas. Pana cand visele prind viata.

Daca pasii mei ar putea inspira pe cineva as fi foarte fericita. De cand sunt singura, libera si mai saraca, m-am imbogatit. Cu experienta, curaj, credinta…si vise.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s