A venit primavara…

Am asteptat cateva zile sa scriu despre acest caz. Nu am vrut sa fiu omul „rabat-joie”. Asa ii numesc francezii pe cei care strica cheful tuturor.

***

Fiecare moarte ma intoarce pe dos. Chiar si moartea a 7 copii, arsi  de vii in zori de zi, in casa lor intr-un orasel din Pensylvania, SUA. Auzind de asa cazuri nu ma pot linisti. In fata ochilor imi apar imagini, de parca as fi fost acolo in momentul in care totul s-a intamplat. Apoi trec prin chinurile iadului, simtind durerea celor ramasi vii. De parca eu am ingropat pe cineva din apropiati si stau la marginea gropii si privesc cum pamantul ia jumatate din mine. Apoi, incep sa reinventez viata celor ramasi…

***

Saptamana aceasta o vecina de la 6 s-a sinucis. A sarit din geamul de pe palier. A cazut chiar sub balconul nostru. Pana azi vad pata de sange. Stau cu fruntea lipita de sticla si privesc in jos. Acolo e tot ce a ramas din ea. Si o fetita de 7 ani. Nu vreau s-o judec. Desi am tratat-o in gandul meu de egoista, deprimata, alcoolica, depravata si am condamnat-o. Cum poti sa pleci atat de usor si sa lasi un copil de 7 ani in grija buneilor, care nu se stie cat o vor mai duce?

Legenda zice ca sotul i-a murit acum 2 ani si ea s-a mutat la parinti, la noi in bloc. Nu le cunoastem istoria, deoarece sunt vecini relativ noi si tot ce stiu despre ea e faptul ca ii placea sa faca scandal la  miez de noapte, cu alergaturi pe scari, tipete si amenintari. Era pasionala, putin dezechilibrata si a inceput sa prieteneasca cu paharul. Asta a zis-o mama ei la un post de televiziue in ziua tragediei.

***

La inmormantare fetita era transmisa din mana in mana, debusolata, speriata si foarte fragila. O viata de om stirbita.

Suzeta

„Pana cand e frumos si bine sa sugi?”

Am in vedere suzeta.

***

In comunitatea bloggerilor la scara mondiala a aparut o noua polemica: pana la ce varsta putem lasa copiii sa suga suzetele. Nu de alta, dar parca nu ii sta bine fashionistei si mondenei Suri Cruise (5 ani) sa marsaluiasca pe strazi cu un accesoriu neclar in gura.

Viata suzetei, pe care i-am luat-o Ilincai pe la doua luni, a fost scurta. Acum in schimb, cand o gaseste, pe sub pat sau intre 20 de detalii de jucarii vechi, o baga in gura, asa cum e, plina de praf si par de pisicca, si o suge cu atata placere, de parca a fost intoarsa de la san (vorba din popor).

Nu stiu de ca isi bat atat de mult capul blogerii din lumea mare de soarta lui Suri Cruise. Are parinti, se vor descurca. Desi, nu prea as avea inceredere in deplinatatea facultatilor mentale ale celor doi scientologi.

Sunt superstar

Desi lucrez in teliviziune si stiu cu ce se maninca aceasta zeama de peste, nu am norocul (sau nenorocul) sa apar in fata camerelor prea des. Aici mai trebuie sa adaog ca e tare greu sa ma convingi s-o fac. Si gasesc o mie de motive sa evit aparitia mea pe sticla. Iar dimineata cand trebuie sa ma scol si sa ma primenesc, blestem clipa in care am acceptat. Dar, cei care au aparut, cel putin odata, la lumina reflectoarelor stiu ca sunt vanduti Diavolului. O data si pentru totdeauna. E dulce, dragii mei, clipa, in care stii ca esti in emisie si oamenii te vad, te asculta, te judeca, te admira, te invidiaza.

***

In fine, astazi am fost invitata Desteptarii (JurnalTV), la rubrica „Blogojoy”. Am vorbit despre blog. Si mi-a placut :) Mai chemati-ma!

PS: inca nu am gasit alta modalitate de a posta linkul. Primit sa revin!

Agenda rosie si femeia puternica

In 2010, un om apropiat mi-a daruit o agenda.

***

Intotdeauna am asociat agendele cu oamenii organizati, de succes, care stiu ce vor si, respectiv, fac ce vor. Agenda era mica, compacta, cu un design deosibit. De la Londra, ce mai!

In primele zile ale lui ianuarie 2010 m-am intalnit cu un om valoros. Cineva de la care ai ce invata.  Am scos agenda pe masa, imitand gestul copilului care vrea sa se laude cu ceva, dar nu prea stie cum. Femeia din fata a deschis-o si mi-a scris cateva randuri. Un inceput bun pentru un an care a fost  unul dintre cei mai stresanti si plin de lectii din cele traite pana acum. Femeia era Nata Albot.

Nu pot spune ca agenda mi-a fost de mare folos. Uitam sa scriu in ea. Ma simteam vinovata si din cauza asta completam spatiile goale cu ceea ce deja facusem. O completam retrospectiv.

***

Anul asta, mi-am luat singura agenda. Abia in martie, deoarece nu gaseam nimic ce mi-ar fi placut. Duminica, la un iarmaroc, am gasit agenda perfecta. Mica, rosie, compacta, exact cat sa incapa intr-o geanta de femeie care mai poarta si rochii, cu pagini galbui, dintr-o hartie foarte fina. Agenda care m-a cucerit!

In agenda lipsea, insa, un personal touch. Un detaliu care ar face din ea mai mult decat un accesoriu must have pentru cineva care se vrea activ si organizat.

Si, aici apare o a doua femeie valoroasa! Mihaela Tatu! Femeia de trei ori femeie. Plina de energie, cum nu sunt nici eu la doar 29 de ani, vesela, impartind glume piparate la stanga si la dreapta, Mihaela Tatu live e la fel de interesanta ca si in televozor.

***

Azi m-am simtit ca pustoaica cea de 20 de ani, care vroia cu disperare sa se invete sa fie femeie adevarata si privea religios emisiunile Mihaelei Tatu la acasa tv. I-as fi pus o suta de intreabari, i-as fi strans mana, as fi pozat alaturi de ea, i-as fi spus cat de mut o admir ca profesionista si ca femeie, insa, timiditatea mea maladiva m-a oprit. Sunt ca si Ilinca, care se dezgheata cand deja totul s-a consumat.

Mi-a ajuns, insa, curajul s-o rog  sa-mi lase un autograf in agenda. Acum chiar nu am motiv sa nu scriu in frumoasa si fitsoasa mea agenda rosie. Multumesc, Mihaela Tatu!

 

 

Shoc…sau e vorba de varsta?

Sursa: New World Notes

Ieri seara, in jurul orei 9, ma aflam in statia din fata McDonalds-ului. Eram doar vreo trei oameni, iar troleibuzele nu se grabeau sa vina. Langa mine statea o domnisoara. Foarte draguta. Cu o frumusete romantica, nevinovata. Purta niste cercei mari, cizme negre, avea o alura modesta, simpla. Isi incalzea mainile de paharul de cafea. Nu-mi puteam rupe ochii de la ea…Era atat de frageda.

La un moment dat, in fata ei s-a oprit o masina. Un Bentley. Cu tunning. Avea si un sofer. Unul dintre cei care poarta ceafa groasa si pulovere negre mulate. Mi-am zis, ca stai baiete, nu peste aceea ai dat! Soferul a deschis geamul. A scos cateva cuvinte.

Eram atat de sigura de inteligenta ei, incat il catalogam din start drept un pierdant. Fata mea a zambit, s-a opus ….si a acceptat. A deschis ferm portiera, s-a asezat in fata, langa Ceafa Groasa si dusa a fost. Spre Flacara. Ca acolo ii trebuia.

Am inghitit noduri. Nu-mi venea sa cred. E atat de usor sa accepti, la 17 ani, sa fii dusa de un strain acasa? Un strain, care nu e Dorin Chirtoaca, pe care ai sti unde sa-l cauti in caz de se intampla ceva.

***

Imbatrinesc?

Libere

Femeile se pare ca au intrat deja in 8 martie. In lumea mea micuta, tonul a fost dat de sefi, care s-au plimbat printre randuri si au oferit cate un trandafir. Care s-a ofilit in urmattoarea ora. Ei, dar gestul conteaza, se susoteau umil femeile firmei. Fie. Gestul conteaza.

De fapt, nu. Ilinca a fost cea care a dat startul sarbatorii femeilor. Ieri, la sfarsitul matineului, copiii au oferit mamicilor cate un cadou. Facut de educatoare, evident. Ca cele ale copiilor ar fi iesit prea neindemanatice si nu ar da bine in fata directoarei.

***

Desi lucrez si maine si poimane si luni si marti, deoarece calendarul nostru este invers proportional cu ce stabilit de stat, parca incep sa simt si eu sarbatoarea. Fie ea comunista, bolsevica, feminista.

Imi place forfota de afara. Barbatii isi aduc brusc aminte ca au femei in imediata apropiere. Care au fost candva frumosae si dorite. Acum mai putin.

Imi place cand ei se necajesc alegand intre o tigaie buna, un fier de calcat sau un parfum de mana a doua. Cand incearca sa fie mai blanzi, mai receptivi si, prin asta, par atat de neindemanatici si ridicoli.

***

Tin minte, tata ii cumpara mamei un kilogram de bomboane „Moldova”, care pe timpuri erau cu mult mai bune.

***

Cand am crescut, am observat ca, de fapt, mai mult femeile se felicita intre ele cu aceasta ocazie. Dar, cred ca asa si trebuie sa fie.

8 martie  simbolizeaza, in primul rand, lupta femeilor pentru drepturi egale cu cele ale barbatilor, conditii de munca mai bune, scurtarea zilei de lucru. In fine, femeile cereau sa le fie recunoscut dreptul la o viata mai buna. Sa fie ridicate la conditia umana, daca vreti.

Eu sunt gata sa sarbatoresc aceasta zi. Chiar si la lucru. Cu mica diferenta ca de 8 martie voi lucra doar 8 ore, in semn de respect fata Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională.

Dupa-amiaza unei boli

Ilinca s-a imbolnavit. Ieri si-a petrecut ziua intinsa in pat cu febra si cu o licarire in ochi, care de fiecare data mi se asociaza cu romanele in care eroii sunt bolnavi de tuberculoza. Toata noaptea fetita mea si-a adunat vointa de prin ungherele sufletelului ei si a alungat boala.

Nu ca ar fi plecat ea cu totul, dar azi dimineata Ilinca s-a trezit fara licarirea din ochi, cu fruntea rece si obrajii de culoare uniforma.

***

Ultimele doua zile, mi-am permis sa stau acasa mai mult decat si-ar fi inchipuit sefii ca merit. Am ales sa fiu alaturi de Ilinca, fara s-o deleghez mamei sau dadacei. Nu ma pot lauda ca am fost mamica-model, care sta la capataiul odorului bolnav si ii sopteste vorbe de incurajare. Eram mai degraba o nevrotica care incearca sa jongleze cu telefonul mobil, laptopul, cutia de antibiotice si termometrul.

In astfel de momente imi dau seama cat de distrata sunt. Nu-mi pot concentra atentia asupra ei mai mult de cateva minute consecutive. Intotdeauna exista stimuli din exterior care ma subjuga si nu-mi lasa posibilitatea sa fiu doar cu copilul meu. Cred, insa, ca prin asa chinuri „tehnologice” trec toti parintii din timpurile noastre. Dar cum, cum sa te rupi de Facebook, Skype sau 20 de bloguri deschise?

***

Din aceasta cauza, mi-am promis ca:

  • o data pe saptamana nu-mi voi scoate laptopul din geanta si voi dedica toata seara Ilincai
  • sambata dimineata vom face ceva impreuna
  • in fiecare sambata voi organiza o iesire in oras (am inceput cu Opera, urmeaza Muzeul de Etnografie)
  • o data pe luna vom merge la film (am fost deja de doua ori)

Odata lista facuta, e cu mult mai usor sa te tii de ea. Eu am chiar o metoda care ma ajuta foarte mult atunci cand incep sa panichez ca am prea multe de facut. E simplu: dimineata cand ma scol imi stabilesc prioritatea zilei. Trebuie sa existe un singur lucru important pentru ziua ceea si acel lucru trebuie facut.

***

Si cum dupa-amiaza aceasta am petrecut-o impreuna, am reusit sa pornim o constructie si anume copia casei lui Van Gogh: